Linkuri accesibilitate

Un studiu despre deportaţii evrei şi romi în perioada 1942-1944.

Istoricul Viorel Achim a publicat în ultimii ani numeroase studii valoroase legate de perioada regimului dictatorial al lui Ion Antonescu. În acest context, Achim şi-a focalizat cercetările pe situaţia unor minorităţi etnice sau religioase, în primul rînd, pe cea a romilor, a cultelor neoprotestante şi a evreilor. Amintim aici doar culegerea de materiale publicate în două volume sub titlul: „Documente privind deportarea ţiganilor în Transnistria” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004) şi volumul „Politica regimului Antonescu faţă de cultele neoprotestante” (Editura Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ & Editura Polirom, Iaşi, 2013).

La editura Cetatea de Scaun din Târgovişte, Achim a publicat, de curînd, studiul său: Munca forţată în Transnistria. „Organizarea muncii” evreilor şi romilor, decembrie 1942-martie 1944”. Este o primă încercare de a prezenta un aspect, oarecum neglijat de istoriografia Holocaustului, concentrată mai ales asupra împrejurărilor în care s-au concretizat măsurile represive ale regimului, asupra persoanelor şi instituţiilor implicate şi soarta victimelor. Autorul reaminteşte cititorilor felul în care au decurs deportările evreilor din Basarabia şi Bucovina şi tratamentul acestora de către forţele române de ocupaţie a Transnistriei (deci după acordul de la Tighina din 30 august 1941).

În tratamentul inuman aplicat faţă de cei dislocaţi, evrei şi romi, Achim remarcă o cezură care s-a produs în decembrie 1942 cînd autorităţile decid ca deportaţii să fie folosiţi la diferite munci. În acest scop, se emit reglementări, care deseori, nu sînt respectate şi, pe alocuri, nu au contribuit nici la încetarea unor abuzuri. Munca forţată, slab remunerată, pe care trebuiau s-o presteze cei deportaţi în diferite sectoare economice locale a constituit, totuşi, pentru foarte mulţi o şansă de supravieţuire. Potrivit cercetărilor, arată Achim, în perioada 1941-1944, în Transnistria au murit între 105.000 şi 150.000 de evrei români şi între 115.000 şi 118.000 de evrei localnici. În împrejurări similare şi-au pierdut viaţa şi aproximativ 11.000 de romi.

Analizînd terminologia folosită în documentele oficiale, istoricul atrage atenţia asupra diferenţei între „munca forţată” a deportaţilor şi „munca obligatorie” a populaţiei localnice.

Încă nu s-a putut stabili cu exactitate cîţi dintre cei deportaţi „au fost cuprinşi în sistemul de muncă forţată”. Achim aminteşte de organizarea unor întreprinderi de către deportaţii Siegfried Jägendorf şi Adolf Herschmann (ultimul a fost condamnat la moarte după război, fiind acuzat de colaboraţionism). Reglementările din perioada decembrie 1942-martie 1944 pot fi înţelese ca un gest anticipativ de captare a bunăvoinţei aliaţilor din coaliţia anti-hitleristă, pe cale de a cîştiga războiul. Emiterea lor constituie şi momentul cînd regimul a „abandonat proiectele genocidare în legătură cu evreii”.

Viorel Achim, Munca forţată în Transnistria. „Organizarea muncii” evreilor şi romilor, decembrie 1942-martie 1944, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2015, 146 pp.

XS
SM
MD
LG