A încercat și a reușit să schimbe fața comunității pe care o conduce de atâția ani, dar, spune ea, cele mai importante probleme rămase încă nerezolvate sunt canalizarea și salubrizarea, iar sărăcia, îmbătrânirea populaţiei și migraţia lasă satul fără perspectivă.
Europa Liberă: Cum descrieţi situaţia din mediul rural? Cu ce trăieşte astăzi satul?
Valentina Carastan: „Greu trăieşte astăzi satul. Cu vreo doi-trei ani în urmă parcă era un impuls, se pornise o înviorare, accesam fonduri europene, proiecte, nu se simţea aşa de mare migraţia, aşa de mult. Ne bucuram că se aşeza puţină stabilitate. Din momentul furtului miliardului şi nu ştiu ce s-a mai întâmplat în ţara noastră, s-a simţit o cădere bruscă a entuziasmului, a moralului, mai multă lume a început să plece. Cetăţenii de la mine din sat mergeau în oraşul Galaţi să depună dosarele pentru cetăţenie, stăteau câte o noapte-două în rând. Aceasta vorbeşte despre faptul că nu numai de la mine din sat plecau. Veneau cu maşini din alte localităţi, din alte raioane ca să depună dosarele pentru cetăţenie.”
Europa Liberă: Dar dacă dumneavoastră, cei care reprezentaţi administraţia publică locală, încercaţi să schimbaţi lucrurile, să aduceţi proiecte, să schimbaţi în bine infrastructura, să fie condiţii în grădiniţe, în şcoli, de ce cetățenii nu cred în viitor, în ziua de mâine şi, mai degrabă, preferă să-şi ia lumea în cap şi să plece?
Valentina Carastan: „Pentru că au un nivel de trai scăzut, trebuie să recunoaştem, condiţiile pe care noi le oferim cetăţenilor, condiţii în grădiniţă, în şcoli, în casa de cultură, în muzeu, pe stadionul satului, pe parcursul anilor, 80-90% am îmbunătăţit infrastructura în toate instituţiile din localitatea Slobozia Mare, dar, totuşi, nivelul de trai al oamenilor este scăzut.”
Europa Liberă: Doar pentru că nu au bani, pentru că nu au salarii bine plătite, pentru aceasta lasă casa, satul şi pleacă?
Valentina Carastan: „Sigur că da. Oamenii vin la mine şi cer locuri de muncă. Eu ce să le zic? Cum să-i ajut? Mă uit la dânşii şi câteodată te apucă o jale de nu mai vrei să stai în faţa lor, pentru că eşti neputincios, pentru că vrei să ajuţi şi nu poţi. Când mai aveam câte un proiect european încercam să includem şi oamenii din sat la lucrările proiectului, ca să aibă şi ei câte un salariu. Când mai facem noi de la primărie câte ceva, de asemenea, chemăm cetăţenii să le facem contracte, contracte de servicii, cât de puţin să aibă un salariu. Dar acestea sunt rare, mai ales în ultimul timp. Factorul material, cu siguranţă, îşi spune cuvânt, vrem noi sau nu vrem, oricât de iubitori de ţară am fi. La noi la Slobozia Mare cultura e la înălţime.”
Europa Liberă: Câtă lume e plecată din sat?
Valentina Carastan: „Vreo 1.000 de oameni.”
Europa Liberă: Dintr-o populaţie de?
Valentina Carastan: „De 6.000.”
Europa Liberă: Deci, fiecare al şaselea locuitor de sat este plecat în căutarea unei bucăţi de pâine peste hotare. Aceasta lasă satul mai orfan?
Valentina Carastan: „Da. Pentru că pleacă oameni de calitate. De la primărie a plecat secretara consiliului local cu stagiu mare, contabilul-şef cu 20 de ani stagiu, inginerul cadastral. Deci, pleacă oamenii de calitate. Rezistă o perioadă, vezi că vor să rămână, chiar îmi spun: „Doamnă Valentina, vreau să rămân, dar nu mai pot, nu mai rezist. Am copii, am casă de făcut”. Încerc să-i opresc, dar nu pot. De la un timp însă am spus că nu-i mai opresc.”
Europa Liberă: Dar cum vă explicaţi că statul prea puţin se preocupă de crearea locurilor de muncă? De ce nu se fac mai multe investiţii pentru a fi mini-fabrici, mini-uzine în comunitate, în mediul rural?
Valentina Carastan: „În ultimul timp sunt preocupaţi mai mult de treburile politice, de a se certa permanent, nu ştiu care este mai mare, care este mic. Probabil şi treaba aceasta că importul produselor alimentare dă bine pe la vamă, mă gândesc, este mai uşor, au afacerile lor de a importa aceeaşi carne. Noi avem producători în sat care nu au unde să-şi ducă marfa lor. De ce nu ar face nişte puncte de achiziţie, să le ducă, să le consumăm tot noi la grădiniţe, la şcoli? Suntem nevoiţi să achiziţionăm produse alimentare aduse din Ucraina, de pe nu ştiu unde, pulpele acestea îngheţate de nu ştiu câţi ani. Probabil că le convine, de nu încearcă să susţină producătorul local. Este greu.
Cred că am ajuns într-un punct când nu mai poţi să lupţi. Eu de firea mea sunt luptătoare, mă socot curajoasă, le spun oamenilor: „Uite aşa să facem. Haideţi după mine. Haideţi să votăm aceasta. Haideţi să facem aceasta. Haideţi, că va fi mai bine”, dar au trecut o grămadă de ani de când tot căutăm omul acela bun care va schimba lucrurile în ţară. Şi eu am zis că amăgesc oamenii atâţia ani, când le spun: „Haideţi să-l alegem pe acesta, că acesta va face ceva bine. Să vedeţi că va fi bine”. Şi oamenii tot mă întreabă: „Doamnă primăriţă, acesta e acela bun pe care ni-l lăudai?”. Şi nu o mai nimerim. Deci, nu o mai nimerim să găsim omul acela de treabă, căruia să-i fie jale de aproapele lui, să se gândească la omul de rând.”
Europa Liberă: Dar în ce condiţii cetăţeanul simplu mai poate recâştiga încrederea în instituţiile statului, în demnitarii ţării?
Valentina Carastan: „Nu ştiu. Acum, dacă mă întrebaţi pe mine, nu pe cetăţean, nu aş şti să răspund în ce condiţii aş mai putea eu avea încredere, pentru că nici eu nu mai am încredere astăzi. Dacă să fiu sinceră acum, nu ştiu pentru cine voi merge în alegeri să votez la 30 octombrie. Dar oamenii vin şi întreabă.”
Europa Liberă: Chiar dacă numărul candidaţilor e atât de mare?
Valentina Carastan: „E atât de mare. Am zis să-i ascultăm pe toţi care vin, că vor începe să vină în localitate, le punem întrebările care ne dor şi după aceea ne facem o concluzie. Dar este greu.”
Europa Liberă: Este greu să alegi omul după fapte?
Valentina Carastan: „Ne-am întreba acum care sunt faptele celor care vin. Sunt şi unii candidaţi bunişori, dar sunt şi unele semne de întrebare la acei candidaţi. Pentru că au fost în cercurile înalte, au fost în Parlament, au fost în guvernare. E clar că astăzi la noi la guvernare se fac lucrurile altfel decât ar trebui să se facă, nu se pune preţ pe verticalitate, pe părerea personală, pe demnitate. Ce a zis cel mai mare de la partid, aceasta trebuie să votăm astăzi. Trebuie să avem oameni cu demnitate, cu verticalitate, să nu le fie teamă de preşedintele partidului, că aşa trebuie să o spunem. Să ne ascultăm şi să alegem calea corectă.”
Europa Liberă: Dar este adevărat că se sesizează un exces de politizare în societate?
Valentina Carastan: „Da, este adevărat, se simte. Pentru că noi, primarii, fără acoperire politică nu prea avem acces la unele proiecte. A propos, a fost nu demult domnul prim-ministru român Dacian Cioloş cu premierul Pavel Filip în satul Selemet, la inaugurarea grădiniţei pe banii României. Ni s-a spus că a mai venit o tranşă de bani pentru celelalte grădiniţe pentru renovare. Eu, fiind acolo martoră, a doua, a treia zi pun mâna pe telefon, sunt la Fondul de Investiţii Sociale din Moldova, ei vor fi cei care vor lucra cu aceşti bani. Și întreb care este procedura, că vreau să aplic, mai am o grădiniţă care trebuie reparată. Ştiţi ce mi s-a răspuns? „Nu depinde de noi, dar se face prin hotărâre de guvern”. - „Şi atunci cum să ajung eu la hotărârea de guvern?”. - „Vedeţi prin consiliile raionale”. Şi am zis gata, cruce. Cum adică prin hotărâre de guvern? Dar cum ajunge un primar la hotărârea de guvern? Cum ajung eu acolo, ca să-mi bage şi grădiniţa mea în listă? Cum? Nu ştiu. Să mă duc să mă înscriu la guvern.”
Europa Liberă: Dar știu că sunteţi neobosită să bateţi la uşi să vi se deschidă.
Valentina Carastan: „Odată ce eşti primar şi ai decis să rămâi în localitatea ta... Nu am plecat peste hotare, fiindcă aş fi putut şi eu să o fac, ca mulţi alţi colegi, vreau să facem ca lucrurile să fie frumoase la noi în localitate. Şi se mişcă, s-au mişcat multe lucruri în localitate. Şi vreau şi eu să trăiesc într-o localitate frumoasă şi cu oameni zâmbitori, să mergi pe stradă şi să vezi că oamenii sunt mulţumiţi, că le place să trăiască la ei acasă.”
Europa Liberă: Dar deocamdată sunt mai mult plângăreţi, mai mult cu oful?
Valentina Carastan: „Da, sunt mai mult cu oful. Am zis, cu vreo câţiva ani în urmă, că parcă se zâmbea mai mult, acum parcă sunt mai trişti, pentru că au început, iarăşi, să plece oamenii din sat. Ba mai rău, îşi iau şi copiii de la şcoli. Şi aceasta este trist.”
