Linkuri accesibilitate

Sinteza săptămânii politice românești.

Până la urmă, Gabriel Biriş, secretar de stat la Finanţe, a fost trimis în şomaj. Omul şi-a săpat groapa cu gura. A vorbit neîntrebat de mai multe ori, emiţând, spre perplexitatea publică, panseuri sulfuroase de filosofie socială şi lansând pe piaţă un document născut prematur şi diform, fără moaşe de la minister. Astfel că şefii lui l-au trimis în concediu neplătit pe termen nelimitat.

Gabriel Biriş era, de aproape un an, neobositul croşeu de dreapta liberală cu care finanţele îi ţineau în corzi pe rău-platnici sau pe dubioşii care, deşi n-aveau venit şi în ciuda sporului demografic ostil, continuau să trăiască bine merci. Bucuros că, în loc să-l caute pe el fiscul la conturi, îi caută el pe contribuabili la fluturaşii de pensie şi alocaţii, le-a promis la începutul anului zile negre celor care trăiesc din banii albi ai ajutoarelor. E clar, spunea el, că nu poate trăi nimeni doar cu venitul minim garantat. Cu banii ăştia nu poţi merge nici la frizer. Aşadar, cei care-i primesc sunt dubioşi. Cum să n-ai nimic? Nu se poate să nu ai un colţ de maidan, o bicicletă, un dulap cu boarfe. Judecata este simplă. Dacă ai, atunci de ce să primeşti ajutor? Dacă n-ai, atunci cum poţi trăi? Ca să arate că nu glumeşte, le-a transmis tuturor celor care sperau s-o mai ducă pân' la toamnă (sărăcani, infirmi, şomeri, ghinionişti pe care i-a aruncat austeritatea la fundul grămezii, adică vreo trei milioane de oameni) că distracţia pe banii statului s-a terminat. Că statul e auster şi nu mai vrea să întreţină paraziţi. Valabil şi pentru cei care muncesc în străinătate şi nu plătesc nicio taxă de protecţie în ţară. Nu se poate să fii român şi să nu plăteşti pentru asta. Bugetul e sărac, trebuie să strângă cureaua, nu mai e loc pentru paraziţi.

Este o monotonă lecţie de sărăcie şi umilinţă pe care prim-ministrul o predă în fiecare zi, la ore de mare audienţă, să bage toţi la cap: merge la clasa a doua cu avionul şi cu trenul, ţine strâns de portofel să nu-l prade politicienii şi, cu toate că nu vrea să intre în politică şi să candideze pe vreo listă, îi surâde perspectiva de a fi pentru multă vreme de-acum înainte tehnocrat-şef. Această iluzie a tehnocraţiei e pe placul multora care s-au scârbit editorial de politică şi cred că se poate democraţie şi fără partide sau cu un parlament de buzunar prezidenţial. Tehnocraţia a căpătat un aer de sfinţenie, de curăţenie, de austeritate. Deşi în viaţa de toate zilele, românii sunt exasperaţi de nepriceperea şi devizele piperate ale instalatorilor şi electricienilor, pe tehnicienii din guvern îi creditează cu note maxime în sondajele de popularitate, chiar şi pe cei care-şi demonstrează zilnic incompetenţa sau superficialitatea. În ciuda salariilor uriaşe pe care le iau unii tehnocraţi, mulţi oameni obişnuiţi sunt mulţumiţi că măcar nu cotizează pentru vreun partid şi nici nu favorizează cine ştie ce mafie politică. Tehnicienii par să fie nişte oameni fără ambiţii proprii, fără mari aspiraţii, preocupaţi de menţinerea sistemului pe linia de plutire şi nu de retorica electorală sau de agenda secretă a clientelei partidului. E drept că Dacian Cioloş este mai receptiv la criticile dreptei şi are, după cum singur spune, o relaţie apropiată cu preşedintele Iohannis cu care-şi bea cafeaua lunea punând ţara la cale. Nu bea cafea, ci un elixir de viaţă lungă pentru că preşedintele este, la urma-urmei, cel de la care speră să obţină o nouă învestitură, dacă va fi cazul.

Nu e niciun secret că PSD nu ar vota nicicând pentru o asemenea echipă, motiv pentru care Liviu Dragnea agită periodic, în criză de subiecte, ameninţarea cu moţiunea de cenzură. O face, e drept, şi pentru că partidul s-a otrăvit cu propriile toxine şi are convulsii, ba chiar şi o sarcină falsă numită Partidul România Unită. Iar Liviu Dragnea, în persoană, e chemat în mod repetat la tribunal să explice de ce politica de cadre a partidului a fost mai tot timpul penală. După condamnarea cu suspendare, îl ameninţă alta cu executare pentru că şi-a angajat subalternii de la partid pe bani publici. Însă nu are de ce fi trist: Direcţia anticorupţie a mai deschis un dosar împotriva lui Victor Ponta care ar fi primit bani să promoveze pe cineva pe listele electorale acum patru ani. Aşadar, fostul preşedinte PSD l-ar putea întâlni pe actualul în arestul poliţiei. Iar dacă cercetările în cazul lui privatizării Petromidia se vor sfârşit prost pentru Adrian Năstase iar cele din dosarul Revoluţiei sau cel al mineriadelor îl vor încrimina pe Ion Iliescu e posibil ca ei să poată lansa un campionat de bridge la Jilava. Deşi Ponta e mai priceput la poker, iar Ion Iliescu la popa-prostu'.

Aşadar, dacă speră să supravieţuiască la Palatul Victoria, Dacian Cioloş nu poate miza decât pe susţinerea liberalilor. Rapiditatea cu care a fost tăvălit prin asfalt şi dat cu pene Gabriel Biriş se explică în primul rând sensibilitatea premierului la reacţia vitriolată a şefilor liberali la proiectul de Cod Fiscal. Nimeni nu vrea să deconteze la alegerile din decembrie măsurile sau declaraţiile nepopulare. Proiectul de modificare a Codului fiscal respins zile în şir ca apocrif de minister, era, după cum s-a văzut, creaţia lui Gabriel Biriş care a considerat că trebuie să sintetizeze în fine filosofia sa fiscală: adică să-i taxeze cu mult mai mult pe cei mulţi şi să-i protejeze pe angajatori, “ca să încurajăm investiţiile.” Nu e de mirare că, după ce s-a dezumflat această bulă toxică, investitorii “strategici” au spus că, deşi fictiv, documentul e semnul că ar trebui o discuţie serioasă pe marginea unei reforme fiscale care să încurajeze investiţiile, să facă piaţa muncii din România din nou atractivă. Adică, să se ieftinească din nou mâna de lucru. Ar fi momentul, mai ales că guvernul a mărit salariile, deci are de unde să ia.

În economia românească, indiferent de curentul politic sau tehnocrat care s-a aflat la cârmă, a fost mereu mai important să investeşti în maşini, mobilier stradal, pietre şi asfalt decât în oameni. Oamenii sunt ieftini. Desigur, s-a investit şi în ”omul nou”, postrevoluţionar, să-şi facă şi el o bancă falimentară, să cumpere ieftin o fabrică scumpă, să aibă o pâine albă pentru tribul lui de prădători. Dar omul nou este el însuşi o maşină care toacă bani pentru partid sau pentru grupul său de interese. La urma urmei, aşa cum există politicieni printre tehnocraţii guvernului, există tehnocraţi şi în partid, mercenari buni pentru toate direcţiile politice, chiar şi pentru cele oculte. Şefii serviciilor secrete sunt un bun exemplu. Traseiştii politici sunt alte multe şi bune exemple. Regulile jocului fiscal nu se aplică acestor oameni: datoriile lor sunt şterse ori amânate, întârzierile nu sunt penalizate, averile nu sunt confiscate, conturile nu le sunt îngheţate şi nici monitorizate zi de zi de fisc sau de serviciile secrete. Aparatul financiar represiv al statului este zgâlţâit de friguri când are de-a face cu aceste piese-cheie ale mlaştinii politice. Orice măsură restrictivă nu ar face decât să gripeze sistemul, să colmateze canalele prin care circulă banii prin conturile establishmentului. E drept, nu mai apar liste cu cei mai bogaţi 500 de români, de când unii dintre ei, care nu mai cotizau, au intrat pe mâna anticorupţilor, însă puterea financiară este, în continuare, pe mâna puţinilor aleşi, oameni noi preistorici, cu rădăcini securistice solide, sănătoase unde sunt îngropate şi scheletele de pe vremea când acumulau primul milion.

Gabriel Biriş este un rezultat al meritocraţiei marca Dacian Cioloş. La învestitură, Dacian Cioloş, fost comisar european promitea că-i va testa la sânge pe angajaţii guvernului şi nu-i va alege decât pe cei care corespund normelor de angajare de la Bruxelles. Aşa au ajuns mai mulţi miniştri şi secretari de stat (printre ei, Petre Tobă, Marius Bostan, Adrian Curaj şi Dan Stoenescu) în guvern, cu toţii daţi afară pentru incompetenţă, amatorism sau extinse competenţe profesionale în deturnare de fonduri, fals şi uz de fals. Ultimul ministru european a fost Petre Tobă, alungat nu de scandalul lucrării de doctorat plagiate şi nici de caracterul penal al furtului intelectual, ci de faptul că a fost complice, după cum se pare, la găinăriile cu bani publici făcute în cadrul Direcţiei de informaţii din Ministerul de Interne. Preşedintele Iohannis i-a trimis ministrului Justiţiei cererea pentru începerea urmăririi penale a lui Petre Tobă. Acesta nu are norocul predecesorului său, Gabriel Oprea, cândva premier interimar care este senator, aşadar injectat cu imunitatea dată de regulamente şi legi. Chiar şi-aşa, mai-marii Senatului au stabilit că vor supune votului plenului cererea de ridicare a imunităţii lui Oprea pentru a putea fi urmărit penal pentru ucidere din culpă. Ca şi liderii PSD, cei doi s-ar putea reuni dincolo de zidurile puşcăriei. S-ar zice că profesia de ministru sau de secretar de stat dăunează grav sănătăţii. Căci, pe lângă clevetelile care se aud pe seama lor, multe pe bună dreptate, demnitarii au început să înveţe că nimeni nu e mai presus de lege, nici măcar cei care le fac sau le aplică.

Acesta este contextul profesional în care s-a afirmat Gabriel Biriş. După cum scrie presa, înainte să ajungă secretar de stat la Finanţe, a făcut Facultatea de electronică şi o facultate de drept la privat, nu are nici măcar atestat de casier de bloc, nu a dat niciun examen de competenţe însă pretinde că este consultant fiscal. A făcut bani buni în avocatură, fiind senior manager în firma familiei sale chiar din primii ani la drept. Aceste succese de familie în domeniul dreptului fiscal nu i-au băgat doar foarte mulţi bani în cont, dar i-au şi creat imaginea unui fin cunoscător al buzunarelor contribuabililor. Tonul arţăgos cu care-i admonesta pe nevoiaşi era de înţeles. La urma-urmei, Gabriel Biriş ştie cum se câştigă un ban, doar a strâns atâţia prin conturi. Are hectare de pământ, patru case şi un sfert în zone urbane de mare interes, trei maşini de fiţe şi sute de mii de euro agonisiţi. Numai la firma sa de avocatură a câştigat anul trecut peste un milion de lei.

E de înţeles aşadar intransigenţa lui faţă de unii care nu merită nici măcar să-i spele maşinile. E de înţeles de ce spune că va lupta în continuare pentru acest proiect care creşte povara fiscală a angajaţilor şi o reduce ba chiar o anulează pe cea a angajatorilor: guvernul ar vrea să strângă cu forţa robinetul pe care l-a deschis la maxim în perioada electorală. Deficitul bugetar a crescut şi ameninţă să spargă plafonul de 1%. Banii intră greu la buget. Ideea unei noi rectificări bugetare a făcut-o pe ministra finanţelor să se răstească la colegii ei. Proiectul lui Biriş a apărut în continuarea acestei nervozităţi. Şi chiar dacă a fost aruncat ostentativ la coş, el şi-a lăsat virusul în mintea contribuabilului. Iar când guvernul va tuşi, omul de rând va face febră.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG