Linkuri accesibilitate

Un avion de vânătoare rusesc ar fi efectuat o interceptare „nesigură și neprofesională” la întîlnirea cu un avion de recunoaștere american.

Pilotul unui avion de spionaj american aflat în patrulare de rutină deasupra Mării Negre a raportat că un avion de vânătoare rusesc a efectuat o interceptare „nesigură și neprofesională”, au informat miercuri doi oficiali de apărare din Statele Unite citați de Reuters. Vorbind sub condiția anonimatului, ei au spus că au fost multiple interacțiuni între cele două avioane, dintre care numai una a fost calificată drept nesigură.

Ulterior, Ministerul rus al Apărării a afirmat că a trimis avioane de luptă Suhoi-24 pentru a intercepta un avion american ce se apropia de granița sa deasupra Mării Negre, deoarece avioanele americane și-ar fi dezactivat transponderele, care sunt necesare pentru identificare, relatează agenția Reuters.

„După ce avioanele de luptă rusești s-au apropiat de avionul de recunoaștere pentru o inspecție vizuală și identificare a numerelor de înregistrare ale aparatului, avioanele americane și-au schimbat brusc cursul”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

Incidentul coincide cu amplele manevre militare organizate de Rusia în regiunile de sud. Sub denumirea de „Kavkaz 2016”, manevrele include unități navale și terestre din peninsula Crimeea.

XS
SM
MD
LG