Linkuri accesibilitate

Inflația de candidați care vor să-și încerce norocul în alegerile din 30 octombrie reprezintă o devalorizare a ideii de președinte validat prin vot direct, popular.

După cum se poate constata, primele semne ale campaniei electorale nu prevestesc nimic bun. Inflația de candidați care vor să-și încerce norocul în alegerile din 30 octombrie reprezintă o devalorizare a ideii de președinte validat prin vot direct, popular. Ca și numărul mare de partide, care răsar la suprafață doar pe durata scrutinului, ca să plece în uitare imediat după aceea. Prezidențialele îi stimulează mai ales pe diverși veleitari și impostori, agenți de influență, diversioniști și vântură-țară. La ora scrierii acestui comentariu erau înregistrate cam spre 15 grupuri de inițiativă, care doresc să-și lanseze favoriții în cursă.

Am asistat la primele atacuri și schimburi de replici, ce n-au lăsat mai nimic din spoiala „proeuropeană” a unor candidați, iar aventura colectării semnăturilor în teritoriu – unii au adunat 29 de mii în doar 24 de ore, acoperind 18-20 de raioane! – și procedurile birocratice aferente, impuse de lege, ne arată că factorul administrativ și aparatul de partid,

E clar că partidele de la guvernare vor fi mai „egale” decât cele din opoziție...

îndelung rodate, funcționează ireproșabil. Ca și intimidările la care sunt supuși angajații din instituțiile de stat – susține Opoziția –, obligați să semneze pentru exponenții puterii. Aceste manevre amendează ideea unor alegeri libere și corecte, cu șanse egale pentru toți. E clar că partidele de la guvernare vor fi mai „egale” decât cele din opoziție, iar „independenții” lor – care au dat buzna să salveze „cursul proeuropean” și să îndepărteze pericolul rusesc – sunt mai „egali” decât candidații independenți autentici.

Avem o mare înghesuială pe spectrul pro-vestic. Pe lângă cei doi candidați antioligarhici de notorietate – Maia Sandu și Andrei Năstase –, s-au mobilizat și exponenții „majorității absolute”. Marian Lupu (PD), după un îndelung anonimat politic, și-a regăsit, subit, „visele de mărire”. Mihai Ghimpu de la PL ține să sfideze sondajele-i defavorabile. Iurie Leancă (PPEM) încearcă să-și consolideze parteneriatul proeuropean semnat cu actuala putere. Și de parcă n-ar fi fost de ajuns, au apărut și candidații unioniști „puri” și „duri”, care i-au dat lecții de istorie și identitate ambasadorului american James D. Pettit. I-au vorbit pe un ton pedagogic despre unitatea românilor de pe cele două maluri, însă n-au fost în stare să-și probeze angajamentul prin fapte, solidarizându-se în jurul unui singur candidat, demonstrând că idealul Unirii este valabil în Moldova și că ei, unioniștii, sunt gata să-și sacrifice ambițiile și vanitățile personale de dragul cauzei naționale. Da’ de unde!

Această incapacitate de a trece de la slogane la acțiuni care să transpună în viață niște aspirații legitime ne arată inconsistența „Unirii

Cum să unești un „stat captiv” cu alt stat în care reformele, în pofida rezistenței unor politicieni corupți, au avansat și nu se compară cu mocirla basarabeană?...

declarative”... Pui carul înaintea boilor? Cum să unești un „stat captiv” cu altul – membru cu drepturi dar și cu obligații al clubului occidental –, stat în care reformele, în pofida rezistenței unor politicieni corupți, au avansat și nu se compară cu mocirla basarabeană?

Nu poți face Unirea, înainte de a-ți fi făcut curățenie generală în propria casă, înainte de a fi dez-oligarhizat și de-kaghebizat Republica Moldova. În caz contrar, mafia și impostorii vor privatiza și idealul Unirii. Îl vor compromite, îl vor transforma într-o bagatelă, așa cum au compromis și integrarea europeană, spre satisfacția „partenerului strategic” din Est.

Dacă pe dreapta candidații se calcă pe picioare, pe stânga e ordine și disciplină. Pe stânga cineva are grijă să țină grămadă alegătorii, să nu-i disperseze cu „programe” și „personalități”. Această strategie s-a aplicat cu succes în toți anii independenței moldovenești. Unitatea electoratului rusofon versus fărâmițarea electoratului românofon majoritar a constituit chezășia status-quo-ului convenabil Rusiei și plutocrației locale. Avem doar doi candidați pro-ruși – Igor Dodon, de la PSRM, și Dumitru Ciubașenco – jurnalistul polivalent și oricând disponibil, care azi reprezintă partidul lui Renato Usatîi, după ce acum doi ani făcuse campanie pentru formațiunea ortodoxistă a lui Valeriu Pasat, ex-director SIS.

La rândul său, veteranul Voronin s-a abținut să participe la alegeri și oferă o platformă de dezbateri în cazul în care scrutinul nu va fi validat, pe motivul că decizia Curții Constituționale privind alegerea președintelui prin vot direct încălcă Constituția. Vechiul comunist – președinte de două ori – își are melancoliile sale, dar încrâncenarea sa „legalistă”, într-o situație delicată, poate fi speculată. E un „as” de rezervă într-un butuc de cărți mai gros.

Printre candidații la cea mai înaltă funcție în stat avem însă o absență ce nu poate trece neobservată: e vorba despre „stăpânul real” al Moldovei, cum afirmă mulți, cel care preferă să urmărească din culise spectacolul electoral. Îl și vedem muncind la manivelă, schimbând decorurile, perucile și vestimentația, scriind și rescriind replicile personajelor care defilează ca într-un teatru de marionete în fața unui public tot mai dezamăgit și mai confuz. Despre el se spune că poate anula alegerile, la fel cum tot el ar decide și cine intră sau nu la pușcărie dintre adversarii săi politici. În aceste condiții, am putea asista la un „maidan” moldovenesc, declară unii analiști. Poate da, poate nu. Depinde cum vor ieși „pasiențele”. Se vor găsi scenarii de contracarare pentru orice situație.

Simularea realității, dublarea ei prin clone înșelătoare este marea abilitate a „coordonatorului” politicii moldovenești. Pentru el și aceste alegeri prezidențiale sunt mai curând o ars combinatoria. Un joc antrenant. Păcat doar că patima sa de „pokerist” costă atât de scump Republica Moldova.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG