Linkuri accesibilitate

Campania „AICI e Europa Liberă” a revenit la Basarabeasca


Problema aprovizionării oraşului cu apă dă în continuare bătăi de cap locuitorilor şi administraţiei locale.

Campania „Aici este Europa Liberă” revine, după un an, în mai multe localităţi din Republica Moldova. În vara lui 2015 reporterii Radio Europa Liberă au făcut turul Republicii Moldova, mai exact, au mers în peste 20 de sate şi oraşe unde au dezbătut cu localnicii problemele cu care se confruntă aceştia. În acest an revenim în cinci localităţi. Duminică 4 septembrie, autobuzul Europei Libere s-a aflat la Basarabeasca, unde problema aprovizionării oraşului cu apă dă bătăi de cap locuitorilor şi administraţiei locale. Jumătate de oraş are apă după un anumit orar: de dimineaţă până la prânz şi seara până aproape de miezul nopţii. Şi asta pentru că ţevile sunt vechi şi de proastă calitate. În plus, întreprinderea municipală care aprovizionează oraşul cu apă are datorii de câteva milioane de lei. Problema a fost discutată în cadrul dezbaterii organizată de Radio Europa Liberă. La ce concluzie au ajuns localnicii aflaţi din relatarea Dianei Răileanu.

„Ca toate gospodinele din localitate suntem nevoite să facem rezerve de apă. Căldarea o ținem pentru apă potabilă și o dată la două zile noi o schimbăm, dar e de dorit chiar și în fiecare zi căci la fundul căldării rămâne un strat galben de rugină și după ce aruncăm apa, noi avem grijă să o spălăm binișor și apoi iarăși să o umplem cu apă”.

De când se știe, Ecaterina Cuflic din Basarabeasca îşi începe dimineţile făcînd provizii de apă pentru tot ce are de făcut prin gospodărie. Mai în glumă, mai în serios, femeia zice că în Basarabeasca au crescut deja câteva generaţii care nu-şi imaginează cum e să ai apa la robinet 24 de ore din 24. Apa pe care o primesc localnicii, spune Ecaterina Cuflic, numai potabilă nu poate fi numită, iată de ce oamenii se văd siliţi să aducă apă de la cişmea:

„Deseori se întâmplă, îndeosebi dimineața atunci când dau drumul la apă și presiunea apei este mai mare, curge apă ruginită, chiar lăsăm 10-15 minute să curgă ca să fie apă măcar puțin transparentă”.

Localnicii primesc apă cu ţîrîita din două motive: reţelele de ţevi construite prin anii ’40 ai secolului trecut au fisuri greu de detectat şi mai mult de jumătate din debitul de apă pompată se strecoară în sol, dacă apa ar fi livrată zi şi noapte, fără să se schimbe ţevile, pierderile s-ar înzeci. Şi presiunea datoriilor acumulate de întreprinderea municipală Apă-Canal, care se ridica la câteva milioane de lei, obligă administraţia acesteia să facă economii, adică să dea apă doar pentru câteva ore.

În cadrul dezbaterii de anul trecut, primarul Valentin Cimpoeş promitea să rezolve problema. Până acum a reuşit doar să mărească, cu o oră durata livrarii apei in zilele de lucru, iar sâmbătă şi duminică localnicii au apă fără întrerupere.

„Nici nu pot spune că acest lucru reprezintă un succes. În campania electorală am promis alegătorilor că le voi oferi apă 24 din 24 de ore dacă voi deveni primar la Basarabeasca. Nu îmi dădeam seama atunci că îmi va fi greu să lucrez cu membrii consiliului şi să găsim un numitor comun.”

Soluţiile propuse de primarul, ales cu sprijinul partidului condus de Renato Usatii, sunt boicotate de socialiştii din Consiliul orăşenesc, spune edilul.

În lipsă de fonduri pentru lucrări de renovare a reţelelor regia Apă-Canal insistă asupra majorării tarifelor pentru servicii. Consilierii resping însă majorarea ca să nu-şi şifoneze imaginea de apărători ai intereselor populaţiei, în realitate însă merg pe contrasens cu interesul vital de a avea apă la robinet, spune primarul de la Basarabeasca.

În căutarea argumentelor care i-ar convinge pe consilieri să ia măsuri nepopulare ca să salveze întreprinderea furnizoare de apa potabilă, un ONG local a realizat un sondaj care arată că oamenii ar fi de acord sa plătească o taxă lunară mai mare, doar ca sa fie asiguraţi cu apă zi şi noapte. Raisa Voroniuc, reprezentanta organizaţiei ce a chestionat localnicii, spune că tariful acceptabil pentru locuitori ar fi de 12 lei.

„Am discutat cu peste 200 de persoane. Oamenii sunt de acord să plătească mai mult doar să aibă apă 24 din 24 de ore. Le-am explicat că tariful nu a fost majorat de ani de zile. Să ştiţi că cei mai înţelegători au fost pensionarii, cei care nu prea au bani. Problema nu e în localnici. Problema e în guvernanţi. Până nu se va schimba mentalitatea celor care ne conduc, nu vom avea parte de apă”.

Sfătos ca un bunic, Feodosie Şupac, preşedintele al Asociaţiei Veteranilor din Basarabeasca, a îndemnat consilierii locali să lase interesele politice la o parte şi să se gândească la oameni, cei care i-au votat la localele de anul trecut:

„Ani la rând am fost consilier local şi cunosc foarte bine această problemă. Din punctul meu de vedere, înainte de a majora tariful la apă, ar trebui reparate ţevile. Pe timpul meu, pierderile constituiau peste 50 la sută din întregul volum de apă. De asemenea, trebui comasate întreprinderile ce oferă apă în Basarabeasca, astfel încât să fie un singur stăpân pe acest domeniu. Aceste întrebări trebuie rezolvate fără politică!”

Sfioşi la începutul dezbaterii convocate de Europa Liberă, localnicii s-au înviorat spre finalul discuţiei. Au identificat şi o posibilă soluţie – dacă tot începe campania electorală, să-i ia la întrebări pe liderii partidelor politice care le vor cere voturile, astfel încât oraşul să îşi rezolve problema cea mai arzătoare.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG