Linkuri accesibilitate

Jurnalul lui Ştefan Andrei (1931-2014).

În ultimii ani au apărut numeroase cărţi memorialistice, jurnale şi articole semnate de foşti demnitari ai regimului comunist din România, politicieni, ofiţeri de Securitate, diplomaţi. În aproape toate aceste scrieri dimensiunea criminal-represivă a regimului este estompată, iar anumite deraieri violente sînt atribuite în exclusivitate conducătorilor, Gheorghiu-Dej sau Nicolae Ceauşescu.

Pînă şi cîţiva ofiţeri de Securitate care şi-au descoperit după 1990 vocaţia de „scriitori” susţin, sus şi tare, că activitatea lor s-a desfăşurat în conformitate cu interesele „sacre” ale României şi nicidecum în slujba regimului opresiv comunist.

De remarcat este faptul că această interpretare unilaterală este preluată, mai nou, şi de către unii publicişti naţionalişti.

Un exemplu tipic pentru această abordare este o caracterizare apologetică a lui Ştefan Andrei (1931-2014), din 2014. Astfel, în conformitate cu anumite scrieri în care se practică reabilitarea şi recuperarea naţionalismului ceauşisto-protocronist, Andrei este descris drept „unul dintre puţinii străluciţi intelectuali şi oameni de acţiune care şi-au asumat riscul de a face politică şi diplomaţie pe cât cu putinţă mai onest şi mai demn, în interesul ţării, într-un regim intens neprielnic şi rigid”. (Citat dintr-un articol, apărut în septembrie 2014, intitulat: „Pentru o dreaptă cinstire a lui Ştefan Andrei”).

La impunerea acestei viziuni a contribuit însuşi Andrei care între anii 1978 şi 1985 fusese ministru de externe, făcînd parte, în acelaşi timp, şi din structurile superioare de conducere a PCR. Incapacitatea lui Ştefan Andrei de a-şi privi critic propria biografie şi activitate se desprinde cu claritate dintr-un lung interviu, apărut sub formă de carte, sub titlul: I se spunea Machiavelli. Ştefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea, ediţie îngrijită de Cristina Diac, Florin-Răzvan Mihai, Ilarion Ţiu, Adevărul Holding, Bucureşti, 2011.

De curînd, au apărut însemnările din închisoare ale ex-ministrului de externe Ştefan Andrei, arestat împreună cu ceilalţi membri ai Comitetetui Politic Executiv al C.C. al P.C.R., în ianuarie 1990. Pe lîngă reflexii amare, fireşti, legate de viaţa în detenţie, Andrei insistă asupra rolului său ca şef al diplomaţiei. El se consideră o victimă inocentă a împrejurărilor. Pentru situaţia în care se află, îi culpabilizează, în exclusivitate, pe exponenţii noii puteri instalate la Bucureşti, după răsturnarea regimului ceauşist. Este incapabil de a recunoaşte că nu fusese un simplu pion al regimului răsturnat, ci una din personajele centrale care au exportat o imagine imaculată a familiei prezidenţiale.

Elocvente pentru rolul real al lui Andrei sînt şi mărturiile diplomatului condamnat la moarte în 1989, Mircea Răceanu (cf. Infern `89. Povestea unui condamnt la moarte, ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Prefaţă: Radu Ioanid; postfaţă: Adrian Cioroianu, Curtea Veche, Bucureşti 2009), fiul lui Grigore Răceanu, semnatar al „scrisorii celor 6”, din martie 1989, în care politica lui Ceauşescu a fost dur criticată şi dezavuată.

Romania - cover book Ștefan Andrei Diary

Romania - cover book Ștefan Andrei Diary

Ştefan Andrei include în „jurnalul” său, mai degrabă involuntar, opiniile sale politice, care, în esenţă, nu exprimă nimic altceva decît ceea ce s-a numit naţional-comunism. El combină resentimente anti-occidentale (-capitaliste) cu ideosincrazii anti-minoritare, are cuvinte de laudă la adresa lui Corneliu Vadim Tudor sau colportează bîrfe istorice. În stilul clasic al ceauşismului ofensiv, Andrei consideră deschiderea faţă de lumea occidentală, promovată după 1990, drept o formă de ploconire. Iată un singur citat ilustrativ: „Mai multă pondere în acest sens n-ar strica. Chiar să ne ridicăm căciula şi să stăm cu căciula în mână în faţa Franţei, a Occidentului, nu este în firea poporului nostru” (p. 242).

Însemnările lui Andrei pot fi citite şi ca o completare a intoxicărilor memorialiste, semnate de doi foşti diplomaţi, Marcel Dinu şi Constantin Gîrbea (cf. „Operaţiuni de intoxicare”, I, RFE, 20. 6. 2012; II, RFE, 27.6. 2012; III, RFE, 4.7. 2012).

În martie 1991, Ştefan Andrei a fost condamnat la doi ani şi zece luni de închisoare şi apoi, în aprilie 1992, la 14 ani închisoare. Este graţiat în martie 1994 şi moare pe 31 august 2014.

*Ştefan Andrei, Jurnal din închisoare, vol. 1. Ediţie îngrijită de Cornel Catană, Prefaţă. Un document zguduitor de Ion Cristoiu, Editura Orizonturi, Bucureşti, 2016, 378 pp.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG