Linkuri accesibilitate

Demolatorul de scaune


Am văzut, în lumina lîncedă a unui stîlp electric, un tînăr bărbos de circa 25 de ani, cu o ţigară între dinţi, care lovea furios cu piciorul în singurul scaun teafăr din staţia aceea...

În preajma combinatului de panificaţie „Franzeluţa” e o staţie de autobuze. Erau acolo patru scaune de plastic. Trei dintre acestea au fost distruse imediat după instalare şi doar unul mai putea sa-i fie de folos unui pasager obosit.

Mărturisesc că ori de cîte ori treceam pe lîngă acea staţie, ori de cîte ori mă uitam la scaunele distruse, mă întrebam cine sînt oare demolatorii. Ce idee fixă oare i-a împins să distrugă nişte scaune nevinovate?

Realitatea cu amănuntul și Iulian Ciocan
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:16 0:00
Link direct

Ei bine, mă întorceam într-o seară acasă. Era aproape de miezul nopţii şi treceam chiar pe lîngă staţia cu pricina. La un moment dat, am auzit nişte lovituri înfundate amestecate cu înjurături. Am văzut, în lumina lîncedă a unui stîlp electric, un tînăr bărbos de circa 25 de ani, cu o ţigară între dinţi, care lovea furios cu piciorul în singurul scaun teafăr din staţia aceea. Era limpede că voia să-l distrugă.

Am încremenit şi preţ de cîteva clipe m-am holbat la furia inexplicabilă a acelui tînăr. Ce era oare în capul lui? Cu ce se făcuse vinovat scăunelul?

Brusc, individul, care stricase deja o bucată de scaun, se întoarse spre mine. Mă fixă cu o privire înceţoşată: „Şi ti uiţ, na?”

„Păi, nu e chiar….” am îngăimat şi cuvintele mi s-au oprit în gît.

Voiam să-i spun că ceea ce face nu e normal, că ar fi bine să lase scaunul în pace. Dar, mărturisesc cu ruşine, n-am avut curajul necesar. Era mai zdravăn ca mine, iar în jur nu era ţipenie de om. De aceea, am iuţit pasul, am plecat.

Şi acum mă gîndesc cine era oare acel reprezentant al generaţiei tinere? Din ce dimensiune fusese el proiectat? Nu am un răspuns. E ceva suprarealist, imposibil de aranjat în tiparele logicii.

XS
SM
MD
LG