Linkuri accesibilitate

Igor Boțan: „Patru linii de comportament, de mesaje, vor domina campania electorală”


Igor Boțan și Vasile Botnaru la o dezbatere în studioul Europei Libere de la Chișinău
Igor Boțan și Vasile Botnaru la o dezbatere în studioul Europei Libere de la Chișinău

Puncte de vedere în dialog pe marginea alegerilor prezidențiale și a candidaților.

Europa Liberă: Candidaţii la funcţia de preşedinte, pretendenţii, caută să-şi racoleze simpatizanţi, anunţând deja nişte priorităţi, obiective. Cel mai tranşant este candidatul partidului numit „Наша Партия”, care spune că nu va face altceva decât să semneze primul decret despre dizolvarea Parlamentului. Ce alte mize ale campaniei putem vedea îndărătul unor declaraţii oficiale? Ce au de gând să facă formaţiunile, candidaţii, după ce vor fi obţinând această înaltă funcţie în stat?

Igor Boţan: „Da, într-adevăr, la 31 august a început perioada electorală, desemnarea candidaţilor. La acest moment avem 14 candidaţi desemnaţi, care, dacă vor colecta cel puţin 15 mii de semnături, vor fi înregistraţi de Comisia Electorală Centrală. Dar, aveţi dreptate, deja avem patru mesaje puternice, dacă le pot spune aşa, linii de comportament, oferte electorale, care sunt mai puţin sau mai mult inconfundabile, deşi trei dintre acestea se suprapun în anumite puncte.

Primul mesaj este cel promovat de Partidul Democrat şi Partidul Popular European, este mesajul pro-european, refacerea vectorului pro-european, depăşirea crizei.

Al doilea mesaj este tot pro-european, dar cu o puternică componentă antioligarhică. Aici putem vorbi despre Partidul PAS al Maiei Sandu, despre Partidul Platforma DA, dar şi despre Partidul Nostru şi, cumva, şi Partidul Socialiştilor.

Al treilea mesaj foarte puternic este cel al unioniştilor, domnul Ghimpu a declarat că Republica Moldova a eşuat ca stat independent, trebuie să purcedem la unificarea Republicii Moldova cu România. Şi aici avem trei partide care şi-au anunţat candidaţii, este vorba despre domnul Ghimpu – Partidul Liberal, doamna Pavlicenco – Partidul Naţional Liberal şi Partidul Dreapta al Anei Guţu.

Şi cea de a patra dimensiune este euroasiatică, aici avem Partidul Socialiştilor şi avem, cumva, şi Partidul Nostru, care pretinde, totuşi, că pledează pentru Republica Moldova. Dar aceste partide, aşa cum spuneam, au şi un mesaj antioligarhic. Deci, aceste patru linii de comportament, de mesaj, vor domina campania electorală.”

Europa Liberă: În care dintre aceste tabere este mai mare înghesuiala şi bătălia pentru potenţiale voturi?

Igor Boţan: „Deocamdată putem spune că aceste patru tabere au cam acelaşi număr de candidaţi desemnaţi. Să nu uităm şi de candidaţii independenţi, care sunt mai degrabă pe segmentul pro-european de dreapta, cel puţin, majoritatea dintre ei sunt pe acest segment şi ei fac înghesuiala. Dar, mă rog, este dreptul lor, nimeni nu-i poate priva de acest drept. Partea curioasă a problemei este dacă vor fi în stare să adune cele cel puţin 15 mii de semnături, ţinând cont de faptul că un cetăţean al Republicii Moldova cu drept de vot poate semna o singură dată şi ţinând seama că atmosfera din ţară este foarte politizată.”

Europa Liberă: Dar este vorba despre antrenarea deja în popularizarea ideilor pentru scrutinul parlamentar?

Igor Boţan: „Sigur că da. Deja mesajele electorale sunt lansate, l-am văzut pe domnul Lupu, atunci când a apărut la o conferinţă de presă şi a ţinut foarte mult să precizeze care este linia de comportament a domniei sale şi a partidului pe care îl reprezintă. Şi, de fapt, a fost un mesaj foarte clar electoral, dar, ştim, campania începe abia în luna octombrie. Legea e scrisă aşa că nu poate interzice astfel de mesaje. De aceea, mesajul a fost perceput ca unul de campanie, unul foarte clar.

La fel a făcut şi doamna Ana Guţu, care şi-a publicat și platforma electorală. Alţi candidaţi deja sunt în spaţiul public cu mesaje, unii pledează pentru un proces electoral liber şi corect, care iată că pretind că este fraudat. Şi au dreptate, când spun aceste lucruri. Deci, suntem în plină campanie, deocamdată campanie preelectorală şi cred că, atunci când se va termina perioada de înregistrare, vom avea marea surpriză că, campania deja este distorsionată, pentru că există candidaţi cu resurse imense şi vor exista candidaţi care vor fi privaţi de dreptul de a-şi vehicula mesajul.

De aceea, îmbulzeala candidaţilor nu trebuie să ne mire, poate fi o tehnologie pentru a dilua mesajele candidaţilor cu şanse mai mari, cei care, potrivit sondajelor, au priză deja apriorică, dacă îi pot spune aşa, la alegătorii ţării noastre.”

Europa Liberă: Sondajele îl creditau cu şanse maxime pe candidatul stângii, dar nici el nu-i are în buzunar pe alegători. Toată lumea se aşteaptă că s-ar putea să fie surprize. Totuşi, cine credeţi că poate dormi liniştit?

Igor Boţan: „Eu cred că nimeni nu poate dormi liniştit, chiar dacă sunt candidaţi cu foarte mari resurse mediatice, financiare, administrative. Nimeni nu poate dormi liniştit, pentru că oricum campania electorală va avea un efect. Acum putem ghici care va fi proporţia acestui efect.

De exemplu, Partidul Nostru, care l-a înaintat pe Dmitri Ciubaşenko, a făcut o mişcare foarte puternică, care poate să-i dea dureri de cap candidatului Igor Dodon. De asemenea, o figură a făcut-o şi Vladimir Voronin, care prin boicotul alegerilor vrea să atragă atenţia opiniei

Lucrurile sunt distorsionate atât în mass-media, în finanţarea partidelor şi în ceea ce priveşte factorul administrativ...

publice că întreg procesul este viciat, atât din momentul adoptării hotărârii de către Curtea Constituţională la 4 martie, cât şi după ceea ce a urmat cu cumpărarea deputaţilor, primarilor, consilierilor, care, a propos, vor numi membrii birourilor electorale şi care, ştim, partidele de guvernare au refuzat de trei ori să condamne corupţia politică.

Deci, avem temei să credem că vor fi surprize în această campanie, vor fi foarte mulţi nemulţumiţi. Şi deja vedem că lucrurile sunt distorsionate atât în mass-media, în finanţarea partidelor şi în ceea ce priveşte factorul administrativ. Sunt fapte reale. Cred că vom avea surprize şi trebuie să fim pregătiţi pentru aceste surprize, dar trebuie să fim şi buni cetăţeni, să pledăm pentru un proces electoral liber şi corect şi să câştige cel care este mai bun şi, foarte important, este onest şi nu cumpără voturi, nu mituieşte, nu manipulează ş.a.m.d.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG