Linkuri accesibilitate

Măreţe epitafuri, piramidele din Valea Regilor!

Şi, după chipul şi asemănarea lor – păstrând totuşi proporţiile (alte… vremuri, alte încăperi!) –, mausoleele (lui Lenin, Mao, Ho Şi Min ş.a.).

Muritorii de (sau: peste) rând au parte de monumente funerare, individuale sau colective. (Cel al soldatului necunoscut este deosebit de venerat în mai multe ţări…)

Şi, sigur, de epitafuri.

Dintre acestea, epitaful filosofului german Johann Jakob Wagner (1775 – 1841) m-a cucerit prin discreţia cu care este pusă în scenă măreţia: „Aici zac închişi ochii în care universul s-a contemplat plin de iubire şi în toată splendoarea lui”. Aşadar, „zac închişi ochii” (şi nu omul, de parcă odată ce s-a stins, insul s-a şi retras sub pleoape), suficient de încăpători în timpul vieţii lor, încât să reflecte „plin de iubire şi în toată splendoarea lui” întreg universul.

Şi în ochii dictatorilor & tiranilor de toată mâna, ce se răsfrânge? Le trec cumva, prin faţa ochilor, înainte să-i fi închis, toate nelegiuirile pe care le-au făptuit? sângele vărsat? lacrimile nevinovate?

Toate astea mi-au venit în minte odată cu anunţarea, pe 2 septembrie curent, a decesului lui Islam Karimov (1938 – 2016), primul şi deocamdată ultimul preşedinte al Uzbekistanului (între paranteze fie spus, de la proclamarea independenţei în 1991, Republica Moldova a avut 4 preşedinţi, plus doi interimari, şi toţi sunt bine mersi în viaţă). Nu ştiu ce formulă folosesc musulmanii în asemenea cazuri (că doar nu zic: „Dumnezeu să-l ierte…”!); în toată splendoarea seculară, Samarkandul!

XS
SM
MD
LG