Linkuri accesibilitate

Cazul Veaceslav Platon: controversatul om de afaceri ar putea fi cercetat în mai multe dosare


Moldova, Veaceslav Platon

Moldova, Veaceslav Platon

Platon a fost extrădat din Ucraina la sfârșitul lui august.

O nouă ședință în dosarul lui Veaceslav Platon a avut loc joi la Judecătoria Buiucani, unde instanța a adus la cunoștința apărării decizia prin care s-a dispus arestarea controversatului om de afaceri la sârșitul lunii iulie. Procurorii au declarat pentru presă că Platon ar putea fi cercetat și în cadrul altor dosare. Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a spus pentru Deschide.md că oamenii legii lucrează acum la „actualizarea conținutului și altor dosare”. Detalii de la Nicu Gușan.

Veaceslav Platon este acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari și escrocherie. La prima ședință, apărarea a depus o cerere de recuzare a judecătorului Victor Rațoi, în care Platon n-ar avea încredere, magistrat care s-a ocupat anterior inclusiv de dosarul lui Vlad Filat, dar și al fostului șef de la Fisc, Nicolae Vicol.

Instanța a respins cererea de recuzare și Victor Rațoi rămâne judecătorul care va decide și soarta lui Platon.

Avocații inculpatului, printre care și Ana Ursachi, vorbesc în continuare despre un dosar politic:

„Veaceslav Platon se declară nevinovat. El a făcut o acuzație fermă legată de numele lui Plahotniuc, numindu-l principalul beneficiar al banilor furați din Moldova și unul dintre beneficiarii de bază din acea afacere, numită Laundromat.”

Procurorul care instrumentează cazul, Andrei Băeşu, a confirmat că oamenii legii lucrează și la alte dosare, unde Platon s-ar face vinovat. Anterior, șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, sugera că ar fi vorba de încă trei dosare „actualizate”.

Mold-street.com aminteșe în pagina sa despre mai multe cazuri în care Platon a fost certat cu legea. „Platon a figurat în mai multe cauze penale, inclusiv pentru fraude, falsificarea de documente, cumpărare de politicieni, port ilegal de armă și asasinate, dar de fiecare dată a scăpat fără a fi condamnat”, notează jurnaliștii, printre care și Ion Preaș, care amintește despre câteva cazuri răsunătoare:

„Prima dată când a fost arestat a fost în aprilie 2001, și atunci la fel s-a discutat că Platon circula cu un pașaport fals, avea armă, și erau și alte suspiciuni acolo, că ar fi încercat să dea mită polițiștilor dar și altele. Pe urmă, a fost un caz în 2009, când a fost un ordin de arest și a dat în urmărire internațională pentru fraudă în proporții deosebit de mari, dar și așa nu a mai fost clarificată situația.”

Ion Preașcă face trimitere și la cazul omului de afaceri Vasile Lapteacru, directorul unei companii profitabile din anii '99, care a fost găsit împușcat în cap în biroul său. În acel dosar, Platon a figurat atunci ca martor.

Deși au trecut mai mult de 15 ani de la intentarea unor dosare care au avut tangență cu Veaceslav Platon, acestea și-ar putea afla finalitatea abia acum. Oamenii legii au evitat însă să ofere detalii despre ce dosare ar fi vorba mai exact.

Cert este că unele vor fi actualizate, asta după ce mai multe persoane au început să vorbească. Cel puțin așa explică șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, această repornire a dosarelor:

„Nu acum s-au reluat. Ele în permanență s-au efectuat, acțiunile de urmărire penală. Problema este că după reținerea lui Platon, unele persoane au început să facă declarații. Nu știu, capătă încrederea în Procuratură, înțeleg că situația este destul de serioasă, este dificil să răspund, nu că nu s-a făcut nimic, nu a fost posibil de a administra alte probe.”

Veaceslav Platon a fost reținut la Kiev după ce la sfârșitul lunii iulie, procurorii moldoveni au anunțat darea lui în căutare internațională, iar mai apoi a fost extrădat. Controversatului om de afaceri este bănuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari în alte țări, și că ar fi beneficiat de aproape un miliard de lei din sistemul bancar moldovenesc în mod fraudulos.

Platon nu și-a recunoscut vina niciodată spunând că este victima fostului său partener de afaceri Vlad Plahotniuc, care ar fi vrut să-l deposedeze de afaceri. Politicianul nu a reacționat la insinuările lui Platon, care rămâne în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13 din capitală.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG