Linkuri accesibilitate

Premierul Dacian Cioloş l-a numit pe Mihai Mărculescu în funcţia de şef al Departamentului de informaţii şi Protecţie Internă al Ministerului de Interne, după ce Direcţia Anticorupţie i-a pus sub urmărire penală pe ultimii trei şefi şi pe adjuncţii acestora.

Premierul Dacian Cioloş l-a numit pe Mihai Mărculescu în funcţia de şef al Departamentului de informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) al Ministerului de Interne, după ce Direcţia Anticorupţie i-a pus sub urmărire penală pe ultimii trei şefi şi pe adjuncţii acestora din cadrul departamentului. Mai mult, ancheta a fost extinsă şi în cazul altor optsprezece angajaţi, ceea ce dă de înţeles că mare parte din conducerea DIPI a fost implicată în deturnări de fonduri, fals şi uz de fals, infracţiuni comise în grup şi în formă continuată.

Aici sunt banii dumneavoastră pentru siguranţa naţională

Concret, aceştia sunt acuzaţi că în perioada 2014-2015 ar fi întocmit „rapoarte care au fost aprobate de persoane din conducere și în baza cărora sume din fondurile operative au fost folosite, în mod nelegal, pentru cheltuieli de protocol, înzestrarea instituției ori au fost folosite în interes personal de către persoane din conducerea instituției.” Ei ar fi transformat bugetul instituţiei în propria lor puşculiţă cu bani şi ar fi ţinut o contabilitate dublă.

Departamentul de Informaţii este serviciul informativ şi contrainformativ al Ministerului de interne şi, teoretic, se supune controlului parlamentar prin comisiile de specialitate. Obiectivele sunt generoase şi tocmai de aceea neclare: trebuie să valorifice informaţiile necesare prevenirii şi combaterii infracţiunilor grave, să identifice riscurile şi ameninţările la adresa siguranţei naţionale şi să ferească ministerul de duşmanii interni. Acest mediu de siguranţă şi securitate pare să fi uşurat operaţiunile de fals şi deturnare de fonduri ale şefilor departamentului. Prejudiciul stabilit de procurorii de la anticorupţie este de câteva sute de mii de lei dar, pe măsură ce ancheta merge înainte, suma creşte exponenţial. Deopotrivă cu prejudiciul, creşte şi numărul celor urmăriţi penal. Pe măsură ce avansează, ancheta dezvăluie existenţa unei reţele de tip mafiot extinsă ierarhic de sus în jos prin departament. Nu e de mirare: acesta are o istorie şi mai ales o preistorie care subminează şi acum credibilitatea Ministerului de Interne şi a celorlalte multe (prea multe) servicii secrete.

Prizonierii păcatului originar

Departamentul de informaţii de la Interne este urmaşul celebrei Unităţi 0215 (aşa-numita „doi şi-un sfert”), divizie înfiinţată la începutul lui 1990 sub patronajul misteriosului Gelu Voican Voiculescu şi desfiinţată pe vremea preşedintelui Emil Constantinescu. Departamentul a fost cunoscut, la început, sub numele de Direcţia Specială de Informaţii şi a reciclat mulţi agenţi ai Securităţii Statului, liberi de contract după 1989. Vechii oameni ai noului departament au fost acuzaţi că s-au infiltrat în rândul manifestanţilor din 1990 pentru a produce diversiuni şi a-i manipula pe protestatari. Ei ar fi fost actori principali în luptele de stradă de la Târgu Mureş din martie 1990 şi în sângeroasa mineriadă din iunie, acelaşi an. În 1994 presa punea mâna pe normele interne şi manualele operative ale serviciului descoperind că acesta a abuzat Legea Siguranţei Naţionale şi Constituţia. Multe dintre aceste interpretări abuzive ale siguranţei naţionale semănau ca două picături de apă cu procedeele folosite de Securitatea comunistă. Printre acestea, monitorizarea şi colectarea de date despre cetăţeni români sau străini, fără ca aceştia să fi comis vreo faptă penală sau să fie parte într-un dosar în lucru.

Legea Siguranţei Naţionale, adoptată în 1991, prevede că activitatea informativă este executată numai de SRI, SIE şi Serviciul de protecţie şi pază. Ministerul de interne şi cel al Justiţiei îşi pot organiza, conform aceleiaşi legi, propriile structuri de informaţii cu atribuţii specifice domeniilor lor de activitate însă activitatea de informaţii a acestora este reglementată de Legea Siguranţei şi e controlată de Parlament. Mai mult, colectarea de informaţii trebuie limitată la zona de interes a celor două ministere. Există însă date sigure că atât serviciul secret al Ministerului de interne cât şi cel de la Justiţie şi-au depăşit cu mult şi demult atribuţiile, obţinând informaţii confidenţiale pe care le-au folosit în scop politic sau personal. Aşadar, lupta pentru controlul acestor servicii nu este o bătălie inocentă pentru siguranţa naţională: mulţi îşi doresc să aibă oameni în poziţii-cheie pentru a obţine accesul la informaţii vitale strategiilor politice şi economice.

Departamentul de informaţii al MAI a funcţionat multă vreme ca serviciu secret special, controlat doar de ministrul de interne, de premier şi de preşedinte şi s-a spus, nu fără temei, că a fost folosit nu doar pentru filajul şi intimidarea persoanelor incomode, ci şi pentru muşumalizarea actelor de corupţie ale unor demnitari. În 1998 departamentul era desfiinţat întrucât, după cum a stabilit CSAT, cei mai mulţi angajaţi (adică mii de agenţi, iar numărul lor este şi azi în creştere) erau cadre ale fostei Securităţi comuniste care înzestraseră noua instituţie cu vechi şi viguroase proceduri de colectare a informaţiilor. După câteva luni, în 1999 (adică după o nouă mineriadă), Constantin Dudu Ionescu, abia numit ministru de interne, înfiinţa Direcţia Generală de informaţii a Poliţiei, în fruntea căreia îl numea pe generalul Virgil Ardelean. Acestei direcţii i se adăuga o divizie de informaţii care făcea ca departamentul să fie mai informat şi mai eficient decât SRI. Fostul „doi şi-un sfert” devenise ce-a fost şi mai mult decât atât: cel mai informat şi eficient serviciu secret. Eficient pentru cei care-l controlau.

Virgil Ardelean a beneficiat din plin de noua definiţie a siguranţei naţionale dată în 2001 de premierul de atunci Adrian Năstase şi a folosit fără reţineri tehnica din dotare, interceptând corespondenţa şi convorbirile telefonice, filând şi confiscând fără mandat. A mărit numărul angajaţilor şi al operaţiunilor la un nivel fără precedent, dovadă incontestabilă că a patra putere erau, în România lui Adrian Năstase şi a lui Traian Băsescu, serviciile secrete. Virgil Ardelean este un personaj controversat, acuzat nu odată că a folosit informaţiile culese de serviciul său în interes personal. S-a spus că a dat liber la interceptarea comunicaţiilor din instituţiile de presă. Ar fi muşumalizat mai multe cazuri de corupţie. Din spirit de solidaritate, şi-ar fi acoperit colegul, pe Toma Zaharia, secretar de stat la Interne, în ancheta corupţiei de la firma Sintofarm, controlată de soţia lui Zaharia. S-a descoperit că atunci când voia să-şi acopere urmele, solicita mandat din partea Parchetului anticorupţie, invocând scenarii fantastice despre pericole care puneau în pericol siguranţa naţională. Şi-a dat demisia de onoare după fuga lui Omar Hayssam, în 2006 când au demisionat şi şefii SRI şi SIE. A fost readus de Gabriel Oprea în funcţia de şef al DGIPI în 2009, în timpul guvernării Boc. Numirea sa a dus la demiterea lui Oprea din guvern, la nici o lună după numire. PSD i-a retras acestuia sprijinul pentru că nu ar fi cerut aprobarea partidului să-l numească pe general în funcţie. Mai apoi l-au exclus pe Oprea din partid. Însă Ardelean a fost păstrat, iar Emil Boc s-a grăbit să-i semneze numirea ca să nu fie silit să mai negocieze cu partenerii din PSD. Ardelean era perceput de liderii PSD drept un individ fără scrupule când e vorba să se folosească de informaţiile culese de serviciul său pentru a-şi ajuta şefii care nu erau, se spune, cei din PSD, ci Traian Băsescu. Fostul ministru de Interne s-a victimizat după aceea, prezentându-se drept victimă a jocului politic (informaţii despre controversele legate de Virgil Ardelean aici şi aici).

Dosarele şefilor DIPI întocmite de Direcţia Anticorupţie dezvăluie că, indiferent de schimbarea firmelor şi a şefilor, departamentul continuă să fie prizonierul păcatului originar al reconversiei forţei de muncă securistice.

Cine ne mai vrea bine cu sila?

Dar corupţia şi abuzurile şefilor nu se explică doar prin originea nesănătoasă a acestui serviciu secret, altminteri nu am regăsi o mentalitate comună şi în alte instituţii înfiinţate mai târziu. Şefa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, adică a departamentului antimafie din Ministerul Public, şi-a organizat mica ei mafie personală, luând mită prin intermediari pentru a înlocui un procuror de caz prea insistent şi pentru a-l supune pe altul presiunilor ca să claseze dosarul cu pricina. Inutil să spunem că şi Direcţia antimafie este un fel de serviciu secret al Ministerului Public. În treacăt fie vorba, mai nou şi Autoritatea Fiscală are drept de control în datele bancare private (ceea ce presupune arhivarea operaţiunilor, dar şi a corespondenţei dintre client şi instituţia bancară). Nici măcar Direcţia Anticorupţie nu a fost scutită de acuzaţiile că muşamalizează cu bună-ştiinţă (şi ilegal, desigur) neprofesionalismul şi faptele de corupţie ale procurorilor (aici şi aici) însă aceste acuze, îndreptăţite în ceea ce priveşte slaba calitate a dosarelor instrumentate, ineficienţa recuperării prejudiciilor, randamentul prost din tribunale şi inconsecvenţa anchetelor, nu au fost încă probate în privinţa actelor de corupţie şi par simple cleveteli ale celor care nu au reuşit să câştige controlul serviciilor secrete.

După mai bine de un sfert de veac de la căderea comunismului, multe dintre instituţiile democraţiei sunt folosite pentru a monitoriza populaţia în numele siguranţei naţionale. S-au umplut organigramele cu multe alte servicii secrete, al căror şir l-am pierdut şi care se concentrează toate, de multe ori fără mandat, pe investigarea, interceptarea, filarea şi violarea intimităţii cetăţeanului obişnuit.

Corupţia din diverse servicii şi departamente de informaţii care au primit o autonomie mai mare decât Constituţia demonstrează că pachetul de legi referitoare la siguranţa naţională trebuie revizuit, iar instituţiile care trebuie să le pună în aplicare trebuie reformate fundamental pentru a putea fi controlate eficient. Altminteri, vechiul manual operativ securistic va continua să facă din principiile democraţiei o caricatură. Corupţia şi comportamentul mafiot al acestor instituţii sunt o dovadă că Securitatea naţională încearcă din răsputeri să preia controlul siguranţei naţionale.

XS
SM
MD
LG