Linkuri accesibilitate

Membrii Asociației Acţiunea 2012 protestează în Piața Universității la București împotriva declarațiilor ambasadorului american de la Chișinău.

În Piaţa Universităţii din Bucureşti s-au strâns mai mulţi tineri, fiecare aducând cu sine o carte de istorie pe care s-o doneze ambasadorului Statelor Unite la Chişinău. Lor li s-au alăturat zeci de bucureşti care au căutat în raftul cu istorie al bibliotecii personale cărţi pentru a le trimite la Chişinău. Tinerii spun că nu vor părăsi piaţa până nu se clarifică dacă afirmaţiile ambasadorului Statelor Unite la Chişinău referitoare la relaţia Republicii Moldova cu România reprezintă viziunea oficială a SUA sau doar un punct de vedere personal.

Coordonându-i pe cei câţiva tineri din Piaţa Universităţii, George Simion, lider al asociaţiei Acţiunii 2012, susţine că părinţii lui i-au spus că nu există naţiunea moldovenească şi că toate cărţile importante de istorie au confirmat acest lucru. „Nu putem să ne dezicem de aceste adevăruri istorice care nu pot fi puse la îndoială de partenerii noştri,” mai spune George Simion.

Organizaţia lui Simion ar vrea ca toţi bucureştenii să aducă o carte de istorie, pe care s-o trimită simbolic la Chişinău. Tinerii din Piaţa Universităţii i-au scris o scrisoare secretarului american de stat John Kerry în care-i cer să confirme că declaraţia ambasadorului Pettit este punctul său de vedere personal. Membrii organizaţiei spun că vor aştepta în piaţă un răspuns oficial la întrebările lor. Membrii Acţiunii 2012 au organizat în ultima vreme mai multe evenimente prin care-şi propuneau să revitalizeze spiritul unionist: marşuri, manifestaţii culturale, mitinguri.

Liderul PNL pentru diaspora, Viorel Badea i-a trimis şi el o scrisoare lui John Kerry în care critică dur declaraţiile diplomatului american la Chişinău. Viorel Badea s-a ocupat în mai multe administraţii de românii de pretutindeni, având o relaţie specială cu cei din Republica Moldova şi era, într-o vreme, foarte apropiat de Traian Băsescu.

Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte al Senatului României, aşadar al doilea om în stat, a cerut convocarea de urgenţă a Biroului Permanent pentru a se consulta în legătură cu oportunitatea unei declaraţii comune referitoare la afirmaţiile ambasadorului american. Pentru şeful Alianţei Liberal Democraţilor lucrurile sunt simple: „Dreptul de a-și hotărî soarta aparține cetățenilor și nu diplomaților, și nici măcar politicienilor, altfel obligați să pună în operă voința populară majoritară,” susţine Tăriceanu.

Iar fostul şef al statului, Traian Băsescu, care de altfel şi-a luat recent cetăţenia moldovenească a protestat vehement la auzul acestei declaraţii, spunând că este un afront la adresa României şi că e de văzut dacă punctul de vedere al ambasadorului american este şi cel oficial. Un alt fost, Adrian Năstase, cândva ministru de externe şi apoi premier PSD, spune că declaraţiile ambasadorului „au distrus axa strategică” cu care se lăuda Traian Băsescu.

Cu câteva zile înainte ca ambasadorul Pettit să facă acele afirmaţii, premierul Romaniei Dacian Cioloş a fost într-o vizită oficială la Chişinău unde, după discuţii cu oficialii, a depus o coroană de flori la statuia lui Ştefan cel Mare, evocând istoria seculară comună a celor două ţări. Doar Ministerul Afacerilor Externe, cu ocazia aniversării independenţei Republicii Moldova, a publicat parcă premonitoriu pe pagina sa de Internet, un comunicat în care vorbeşte despre relaţia bilaterală privilegiată cu România, bazată pe un patrimoniu identitar comun, invocând, cu alte cuvinte, rădăcinile istorice comune ale celor două ţări aflate de-o parte şi de alta a Prutului

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG