Linkuri accesibilitate

Primul gest glorios al României - neplata datoriilor (Mihai Viteazul, Baba Novak și mafia sîrbă)


Ador stilul succint: 2.000 de oameni măcelăriți cu tunul. „Stolnicul Stroe Buzescu se răni la mâna stângă. Pe lânga turci, vreo câţiva ovrei fură măcelăriţi.”

S-au trezit virtuoși românii (cu toată lenevia lor ortodoxă și-au descoperit deodată virtuți calvine și luterane) că grecii nu-și plătesc datoriile, când de fapt episodul întemeietor al mândriei naționale este tocmai neplata datoriilor și masacrarea creditorilor.

Că românii nu își plătesc datoriile nu trebuie să ne mire. A fi scandalizat că datorezi bani cuiva e o virtute la noi. Nerambursarea creditelor este adânc înscrisă in ADN-ul cultural al nației.

În exaltata sa Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, Bălcescu subliniază cum primul act de atitudine politică independentă al lui Mihai Viteazul a fost masacrarea creditorilor. Ce e mai simplu, în loc să dai banii înapoi cu dobânda convenită, decât să-i măcelărești pe cei care te-au ajutat?

Ce ne spune așadar Bălcescu? Ajuns pe tron, Mihai (ulterior Bravul, sau Viteazul) nu își putea plăti datoriile. Cum și eu m-am pitit de atâtea ori de portărei și recuperatori de datorii, cunosc exasperarea acestora așa cum e descrisă cu indignare de Bălcescu :

Mihai nu putea a se înţelege cu creditorii, lipsindu-i mijioace de a-i plăti. Fu silit a se închide în palatul său şi a sta mereu în stare de apărare, unde însă de mai multe ori creditorii turci, năvălind, îl ocăra, arunca cu pietre în ferestrele palatului, răpea tot ce putea din mobilele sale, bătea şi rănea pe toţi boierii săi ce le pica în mână.”

Așa au făcut dintotdeauna portăreii și creditorii, vin și îți iau mobilele când nu le înapoiezi ce este al lor prin semnătură. Unii mai vicleni, ca mine sau Joyce, nu avem nimic prin casă de luat. Portăreii care au intrat pe la mine au ieșit deprimați, căci nu au voie să îți ia uneltele de lucru, respectiv cărțile și computerele.

Când Joyce era la Zürich, povestește Richard Ellman, i-a venit odată un portărel pentru impozite și chirii neplătite și a rămas tulburat să găsească un apartament gol decorat cu cărți…

- Herr Doktor, l-a întrebat pe Joyce, căci așa e politețea vizavi de datornicii cu ochelari, pot să vă întreb câți bani aveți la dumneavoastră?

A plecat definitiv cu cei zece franci pe care Joyce i-a pescuit triumfător dintr-un buzunar găurit… De la palatul lui Mihai, însă, creditorii mai plecau cu mobile, iar Bălcescu se indignează de atâta mișelie de vipere și lipitori… Ce face atunci Mihai? Se hotărăște să îi omoare pe toți. Ii cheamă şi, „vorbindu-le cu multă dulceaţă şi blândeţe“, îi ademenește pe toți într-un loc și o zi anume, promițând că va plăti integral.

Aici vine scena cu bietul intermediar între creditori și datornicul domnitor, un anume Ali-Gian, care:

„… fu oprit în cale de un român, prieten al său, care îi zise:

– Ali-Gian-Hogea, câţi ani sunt de când mănânc sarea şi pâinea ta?

– Sunt douăzeci de ani, răspunse turcul.

– Dacă e aşa, zise românul, spre recunoştinţă de pâinea şi sarea ta ce am mâncat, voi să-ţi spui un cuvânt, de-i voi să mă asculţi.

– Spune, îi zise Ali.

– Nu sta aci, adaogă el, până la 3 sau 4 ceasuri după-amiază; nu te opri nici la Giurgiu; sileşte-te să treci la Rusciuc cât vei putea mai curând.

– Dar pentru ce? îi răspunse turcul.

El însă, fără a-i spune mai mult, se depărtă. Întorcându-şi însă capul şi văzând pe Ali stând în cumpănă de ce trebuia să facă, îi zise:

– Ia seama la ce-am zis!

Turcul, preumblându-se prin oraş, băgă de seamă că e mai multă lume decât altă dată şi, îndoindu-se de ceva rău, fără a spune la nimeni nimic, se urcă în căruţa sa şi luă în grabă calea Giurgiului.

Mă rog, un român cu scrupule, care nu aproba decât pe jumătate oroarea ce avea să vină :

Porunca domnească ieşise ca toţi turcii ce se aflau în Bucureşti să se adune la casa vistierului Dan, spre a li se căuta şi răfui datoriile.

Îndată ce turcii se grămădiră în acea curte, Mihai şi boierii, cu ostaşii şi cu tot poporul setos de răzbunare ridicară steagul libertăţii şi, încunjurând curtea, puse de patru părţi de dete foc casei unde era turcii adunaţi şi îi puşcară cu tunurile cu care îngrijise mai dinainte a împresura curtea şi casa.

Izbirea aceasta neaşteptată, vâlvoarea focului ce îi încingea, bubuitul şi pustiirele tunurilor şi strigătele de răzbunare ale poporului ameţiră şi înspăimântară pe turci, care, deşi armaţi, pre obiceiul lor, neputând a-şi face cale de ieşire, fură siliţi a primi moartea fără a o putea da.

La două mii turci se omorâră; din români puţini căzură.

Stolnicul Stroe Buzescu se răni la mâna stângă. Pe lânga turci, vreo câţiva ovrei fură măcelăriţi.”

Ador stilul succint: 2.000 de oameni măcelăriți cu tunul. „Stolnicul Stroe Buzescu se răni la mâna stângă. Pe lânga turci, vreo câţiva ovrei fură măcelăriţi.

Acum, dacă nimeni nu vrea să-și plătească datoriile către stat, vecini, bănci sau prieteni știți de unde vine atitudinea: așa s-a întemeiat statul român modern.

P.S. Ulterior, Mihai avea să se alieze cu haiducul sîrb Baba Novac… In limbaj contemporan: cu mafia sîrbă.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG