Linkuri accesibilitate

Bună ziua, dragi ascultători. La microfon, Radu Benea, prezentatorul emisiunii Dialoguri transnistrene. Din sumarul ediţiei:

Republica Moldova a marcat 25 de ani de independență, dar sărbătoarea a fost umbrită de proteste. Opinii despre ultimul sfert de secol ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, activiști civici și experți străini, dar și despre perspectivele de viitor ale Moldovei și regiunii transnistrene.

Începem, ca de obicei, cu buletinul de ştiri și principalele evenimente ale săptămânii trecute:

Republica Moldova a marcat 25 de ani de independență față de fosta URSS. Sâmbătă, în centrul capitalei au avut loc două manifestări, cea oficială, culminând cu o paradă militară, și un protest la care s-au scandat lozinci anticorupție și s-a cerut demisia guvernului. Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene ca să pună capăt unor altercații între protestatari și poliție. De la tribuna oficială, spicherul parlamentului Andrian Candu a condamnat contra-manifestația. Mai multe, în cadrul emisiunii.

Ucraina a marcat, miercuri, împlinirea a 25 de ani de independență cu cea mai mare paradă militară organizată la Kiev de la prăbușirea Uniunii Sovietice. Sute de soldați flancați de tancuri, transportoare de rachete și altă tehnică militară grea au defilat prin Piața Independenței într-o demonstrație de forță, în vreme cu tensiunile între Ucraina și Rusia rămân ridicate. Joi, la Moscova, preşedintele Vladimir Putin a ordonat vaste manevre militare în mai multe regiuni din Rusia, inclusiv Crimeea și zona de graniţă cu Ucraina, plasând aviația, trupele aeropurtate și flota rusă în stare de alertă maximă. Armata rusă și-a multiplicat exerciţiile militare de amploare pe întregul său teritoriu de la începutul crizei în relaţiile cu Occidentul, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea în 2014 și declanșarea conflictului separatist din estul Ucrainei.

La Chișinău, vicepremierul și ministrul de externe Andrei Galbur a reiterat îngrijorarea autorităților moldovene față de, citez, „continuarea aplicațiilor militare ale forţelor armate ruse, desfăşurate în comun cu structurile paramilitare ale regimului de la Tiraspol”. La o întâlnire avută joi cu ambasadorul Rusiei la Chișinău, Farit Muhametșin, șeful diplomației moldovene a cerut din nou Moscovei să respecte acordul de încetare a focului la Nistru din 1992, în special „obligaţiunea forţelor armate ale Federaţiei Ruse de a păstra neutralitatea”. Andrei Galbur a cerut din nou „relansarea dialogului” asupra retragerii forţelor militare şi a munițiilor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. În ciuda protestelor Chișinăului, miercuri, Grupul Operativ de Trupe Ruse din Transnistria a desfășurat pentru a treia oară în ultima lună exerciții militare împreună cu structurile de forță transnistrene.

Câteva zeci de activiști, politicieni și alte figuri publice din Republica Moldova și-au exprimat „profunda îngrijorare” în legătură cu ceea ce numesc „izolarea și obstrucționarea” Chișinăului în formatul 5+2 al negocierilor în chestiunea transnistreană. Într-un apel adresat observatorilor și mediatorii acestui format, se spune că autoritățile moldovene ar fi presate să facă Tiraspolului „concesii unilaterale” și să satisfacă interese ale Rusiei. Chișinăul este îndemnat în apel să „nu recunoască elemente de statalitate” ale regiunii transnistrene. Declarația nu face însă vreo trimitere directă la solicitările președinției germane a OSCE ca părțile să ajungă la înțelegeri ca recunoașterea diplomelor de studii și a plăcuțelor auto transnistrene, care, în opinia Berlinului, ar facilita și o soluție politică de ansamblu. Apelul privind „liniile roșii” ale reglementării transnistrene a fost criticat de președintele parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, care a numit îngrijorările semnatarilor drept „speculații”.

Aflat în vizită la Chișinău, premierul român Dacian Cioloș a spus joi că Republica Moldova ar putea primi și a doua tranșă din împrumutul românesc de 150 de milioane de euro, după ce va semna un acord cu Fondul Monetar Internațional. Deocamdată, guvernul moldovean a primit o primă tranșă de 60 de milioane din împrumutul de salvare. România a promis ajutorul încă anul trecut, dar l-a blocat o vreme în așteptarea unor măsuri de redresare a sectorului bancar moldovean. Dacian Cioloș a mai anunțat că după România, și Uniunea Europeană va relua finanțarea pentru Republica Moldova, întreruptă din cauza scandalului furtului din sistemul bancar.

Compania Transgaz din România și Vestmoldtransgaz din Republica Moldova au semnat la Chișinău un acord de colaborare pentru interconectarea sistemelor de gaze naturale. Un comunicat al ministerului moldovean al Economiei precizează că semnarea acordului a avut loc la ședința unui grup de lucru în domeniu energiei, care mai examinează interconectarea rețelelor electrice peste Prut. Cooperarea în domeniul gazelor naturale are ca obiectiv central extinderea până la Chișinău a gazoductului Iași – Ungheni prin care Republica Moldova a început a primi în premieră gaze naturale din România în august 2014.

***

Europa Liberă: Așadar, Republica Moldova a marcat, sâmbătă, 25 de ani de independență. La Chișinău, manifestațiile au decurs în condiții de securitate sporită. Oamenii nu au fost lăsaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale, care a fost îngrădită cu un gard de sârmă, ceea ce a provocat nemulţumirea multora. Oamenii s-au plâns și că nu au putut auzi nici discursul preşedintelui şi nici mesajele de felicitare ce au răsunat de la tribuna centrală. În schimb, au putut urmări parada militară de-a lungul bulevardului central Ştefan cel Mare. În premieră, la paradă au defilat militari din Marea Britanie, România, Ucraina, Lituania și Polonia.

Sărbătoarea a fost umbrită însă de un protest al circa 300 de oameni nemulțumiți că autoritățile au cheltuit sume mari de bani pentru festivități pe timp de criză bugetară. Protestatarii, care s-au organizat se pare prin intermediul rețelelor sociale, au scandat lozinci anticorupție și au cerut demisia guvernului. Aceștia au încercat, de câteva ori, dar fără succes, să rupă cordonul de polițiști, pentru a veni mai aproape de tribuna cu oficialități. Într-un moment de busculadă, poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea. Șeful Inspectoratului general de poliție din Chișinău, Alexandru Pânzari, a apărat decizia autorităților de a trimite un număr sporit de polițiști în stradă cu ocazia sărbătorii, spunând că această măsură s-a dovedit necesară.

Sentimente amestecate de mândrie și speranță, dar și de frustrare și de furie – este ceea ce a constatat colega mea Diana Răileanu, care a stat de vorbă cu mai mulți oameni în centrul capitalei cu ocazia unui sfert de secol de independență a Republicii Moldova:

„O simt ca o sărbătoare pentru mine, o sărbătoare foarte mare.”

„Ziua independenței înseamnă libertatea aceste națiuni, acestui popor. Noi trebuie să fim optimiști.”

„Vrem măcar la tineret să dea de muncă, tineretului care-i plecat peste hotare.”

Europa Liberă: Aveţi încredere că se vor schimba lucrurile?

„Să sperăm. Dacă nu nouă, măcar la copii să fie mai bine.”

Europa Liberă: E o sărbătoare azi, totuși?

„E sărbătoare pentru țară, da.”

Europa Liberă: Președintele a avut un mesaj pentru cetățeni, l-ați auzit?

„N-am auzit nimic. Voi vedea la televizor.”

Europa Liberă: Ce speranțe aveți dumneavoastră în această zi?

„Copiii nu vor să vină. La ce să vină? La ce? Spune, tăticu, eu vin, dar unde să lucrez?”

Europa Liberă: 25 de ani de independență a împlinit Republica Moldova. Ce gânduri vă vin în această zi?

„Pur și simplu, îmi aduc aminte cum totul a început. La ce speram, unde am ajuns.”

Europa Liberă: Și la ce ați sperat, și unde s-a ajuns?

„Speranța moare ultima. Ceva-i mai bine, ceva-i mai rău.”

Europa Liberă: Și ce e mai bine?

„Am nepoți. Drept că-s departe. Dar deja e mai ușor să ajung la ei. Despre minusuri – ca la toți oamenii: facturile, salariul, serviciul și așa mai departe.”

„Guvernarea ne duce cu bombonica în Europa, dar bate pasul pe loc. Guvernarea este pentru a se îmbogăți și a jupuia acest popor.”

„Luând în considerare câtă poliție a fost în Piața Marii Adunări Naționale, am observat că nu este vorba despre o zi a independenței cetățenilor Republicii Moldova, ci doar guvernarea încearcă să insinueze că ar fi ziua independenței.”

„Asta este Moldova la 25 de ani de independență? Cu 15 cordoane de polițiști, care vin aici să păzească, să nu treacă lumea în Piața Marii Adunări Naționale?”

„Au început a da gaz în ochi la oameni, dar oamenii n-au făcut nici un rău. Oamenii vor dreptatea lor. Ei îs copiii noștri, noi îi hrănim pe dânșii. Să spună mulțumesc lui Dumnezeu că oamenii îs cuminți tare.”

Europa Liberă: Opinii culese la Chișinău de Ziua independenței.

***

Europa Liberă: Manifestații festive, pe fundal de criză, și în stânga Nistrului. Pe 2 septembrie, regiunea transnistreană va marca o nouă aniversare, a 26-a la număr, a independenței sale nerecunoscute. Ce cred locuitorii Transnistriei despre cum s-au schimbat lucrurile în regiune și viața lor în ultimul sfert de secol?

- Изменений особых я не увидел, сейчас что-то немного строится, но все меньше и меньше народу остается, потому что никакой работы нет, ничего совершенно. Люди уезжают на заработки, семьи остаются. Я сам с 2001 года постоянно в разъездах и скажу, что ничего хорошего там нет, никто тебя там не ждет, но тем не менее, приходится куда-то уезжать, чтоб хоть немного заработать. Жалко, что наше правительство совершенно о нас не думает.

- О нехорошем не хочу говорить, буду о хорошем – город красивый стал. Просто, работы нет – вот, что плохо. Молодежь уезжает в Россию, в основном в Москву – там работе есть, зарплата есть. А что ж молодежи делать? Моя внучка с дочерью пошли в Тирасполе в клинику, чтобы исправить неровные зубки, две тысячи долларов попросили за брекеты. А где брать такие деньги?

- За эти годы было много разного. 1995-1996 годы были тяжелыми. Я была маленькой, но хорошо запомнила, как папа ходи и собирал орехи, чтобы продать, потому что зарплату задерживали, а жить семье на что-то надо. Но уже к 2000-му году обстановка наладилась. Университет стал значимым, и вообще, в бюджетных организациях стало получше, можно было работать там с чувством достоинства. Расцветает наш город, украшается, хорошеет, говорю о Тирасполе, потому что дальше никуда особо не ездила. Сейчас, конечно, есть нюансы различные, но мы не будем об этом. Главное – есть молодежь, растут дети, значит, будущее есть.

- Ничего хорошего. Даже не знаю, с чего начать. Медицина некачественная, школа вся на родителях держится, абсолютно! Зарплаты меленькие, пенсии маленькие – что ж тут хорошего?!

- Огромное пропасть между сверхбогатыми и сверхбедными – что можно изменить? В ближайшие 1000 лет, наверное, ничего, пока новый Ленин не появится и не организует нас.

- В Советском Союзе было хорошо. Остальное время нам все время плохо. Все мы, вся молодежь работала. Попробуй не работай – приходят домой и спрашивают: «Почему не на работе?» Да? А сейчас никто никому не нужен. Сидят дома, потому что заканчивают институты – и нет работы. Вот и все. И что ж тут хорошего?

Europa Liberă: Opinii ale locuitorilor din Tiraspol și Bender.

***

Europa Liberă: Știut că acolo unde autoritățile nu reușesc să facă față, adesea apare inițiativa socială. Oamenii se asociază în jurul unor idei sau pentru a rezolva niște probleme foarte concrete. Dmitri Cuzuc din orașul Bender este liderul fondului de binefacere „Lumea șanselor egale” («Мир равных возможностей») și spune că-și dorește ca oamenii cu dizabilități să se simtă membri deplini ai societății, indiferent dacă se deplasează în cărucioare sau merg pe jos. Dmitri Cuzuc a spus, într-un interviu realizat de corespondenta noastră Karina Maximova, că problemele oamenilor cu dizabilități sunt aceleași pretutindeni, fie că locuiesc într-o țară recunoscută sau nu. Un interviu, în traducerea și prezentarea Linei Grâu.

Dmitri Kuzuk: „La noi în general atitudinea față de persoanele cu invaliditate, față de cei care nu seamănă cu alții, este la nivelul inacceptării, ca să o spunem mai blând. Există viziuni diferite asupra problemei invalidității, dar nimeni nu a înțeles și nu are de gând să înțeleagă că este vorba despre oameni care sunt exact ca noi, dar care pur și simplu printr-un capriciu al soriții au ajuns în situații mai speciale. Dar în prim plan trebuie pus nu faptul că el este bolnav, ci faptul că este un om, și asta e cel mai important.

Atunci, în 1994, când am ieșit din casă pentru prima dată în căruciorul cu rotile, oamenii nu mă acceptau. Nici măcar cei cu care ne cunoșteam foarte bine de multă vreme. Pentru ei am devenit un om de o calitate inferioară. Îmi era greu să înțeleg asta – pentru că nu cu foarte mult timp în urmă mergeam pe picioare și între timp nu m-am schimbat deloc, pur și simplu am început să mă deplasez un pic altfel. Eu nu simțeam niciun fel de schimbări în interiorul meu, pur și simplu eram în cărucior. Înțelegeți, eram același om – zâmbitor, care vroia să trăiască. Pur și simplu s-au schimbat un pic condițiile.

Acest lucru s-a întâmplat probabil pentru că undeva foarte adânc în interiorul nostru stă o neacceptare pentru lucrurile imperfecte. De exemplu, cu o anumită iritare sunt primiți oamenii în etate, aceștia sunt ignorați, la fel și oamenii care se deplasează în cărucior sau cei care au anumite particularități. Probabil acest lucru este scris în noi undeva la nivel genetic, cred că de aici vine această atitudine. Și sunt unii oameni care renunță la aceste stereotipuri și văd omul din om, dar sunt și alții care nu fac asta.

Dar aceste lucruri se întâmplau demult, acum încercăm să depășim aceste arhaisme. Eu mă bucur că organizația noastră – fondul caritabil „Lumea șanselor egale” – chiar dacă există oficial de doar cinci ani, a reușit să schimbe un pic conștiința publică în direcția renunțării la stereotipurile care s-au înrădăcinat – de exemplu, la ideea că oamenii cu necesități speciale sunt niște consumatori, elemente inutile ale societății.

De fapt, procesul incluziunii este unul de lungă durată și eu sunt conștient că acesta va lua ceva timp. Dar eu mă bucur pentru succesele pe care le avem. Noi colaborăm cu diverse organizații din străinătate și drumul pe care l-au parcurs acestea a fost unul chiar mai lung și mai complicat. Noi beneficiem de experiența pe care ei o au deja, și putem miza pe această experiență, mai ales pe cea pozitivă. Eu cred că acest lucru este foarte important.

Și bineînțeles că trebuie să apreciem eforturile oamenilor cu invaliditate – chiar dacă nu sunt mulți, ei sunt foarte activi, ei dau vizibilitate acestui grup de oameni pe care îl poziționează ca fiind foarte activ și care vrea să participe în viața societății, să o schimbe, să ajute, nu doar să fie consumatori. Și acest lucru este foarte important. Anume aceste aspecte schimbă percepția majorității asupra persoanelor cu deficiențe, în sensul că „nu ai ce lua de la ele”. Ba da, ai ce lua – poți lua exemplu.

Dacă acestui om îi este încredințată o sarcină, acesta se va achita de ea cu mai multă responsabilitate pentru că el, de fapt noi toți, oamenii cu invaliditate, trebuie mereu să demonstrăm că suntem la fel ca ceilalți. Eu vorbesc despre asta reieșind din experiența personală – dacă mă apuc de ceva, încerc să fac acel lucru cât pot de bine, ideal.”

Europa Liberă: Ce impact are statutul special al Transnistriei asupra dezvoltării sectorului neguvernamental pe malul stâng al Nistrului – pune piedici, ajută sau poate că nu are nicio influență?

Dmitri Kuzuk: „Nu simt vreo influență. Toate problemele oamenilor cu invaliditate sunt la fel peste tot. Nu are nicio importanță dacă Transnistria e recunoscută sau nu. Știți, atunci când omul are spre ce tinde, el încearcă să facă totul bine. Nu voi numi țările unde am văzut asta, dar am observat că atunci când ei își ating scopurile, ating anumite rezultate, ei se opresc. Iar alții, care încearcă abia să ajungă la acele rezultatele, sunt mereu în mișcare.

Probabil că anume acest statut nedeterminat, dorința de a corespunde unui nivel mai înalt motivează și stimulează administrația să atragă mai multă atenție oamenilor cu invaliditate. Și eu cred că aici noi ne mișcăm cu pași destul de mari. Eu văd cum se schimbă accesibilitatea orașelor noastre. Avem acum posibilitatea de a face sport, chiar sport de performanță. Cei care ajung la rezultate bune și au succese chiar primesc o bursă. Da, nu este una foarte mare, dar totuși permite un mod de viață destul de activ și acoperă într-o anumită măsură cheltuielile pentru antrenamente și drumul pentru participarea la competiții. Bineînțeles că nu este suficient, dar totuși avem câte ceva.”

Europa Liberă: Reușiți să construiți colaborări cu administrația, poate și cu mediul de afaceri, sau sectorul neguvernamental se descurcă pe cont propriu?

Dmitri Kuzuk: „Vreau să vă spun că avem o experiență de colaborare destul de reușită atât cu puterea legislativă, cât și cu cea executivă. Să aduc un exemplu – organizația noastră a elaborat un program în baza legislației noastre, care se numește „Mediul accesibil” și care se implementează acum. Co-executor al acestui program este și administrația orașului Bender, iar de verificarea îndeplinirii acestuia se ocupă Sovietul deputaților poporului. Pot spune că aici, pe această direcție, mergem împreună.

Noi creăm un mediu universal nu doar pentru persoanele cu invaliditate, dar și pentru alte categorii mai puțin mobile ale populației – persoanele în etate, părinții cu cărucioare, femeile însărcinate. În mare, mediul accesibil este acel mediu care este confortabil tuturor. Potrivit statisticii Organizației internaționale a sănătății, doar 5 la sută dintre persoanele care folosesc mijloacele de accesibilitate sunt invalizii. Restul utilizatorilor sunt oamenii obișnuiți.

Eu mă bucur că am fost auziți, că autoritățile noastre - și legislative, și executive – sunt gata de dialog. Eu vorbesc reieșind din experiența organizației noastre – noi suntem susținuți.

Am avut chiar și o astfel de experiență interesantă – colegii din străinătate spuneau că reușesc arareori să facă astfel de lucruri: anul trecut am organizat turneul „Oportunități egale”, în cadrul căruia o persoană cu invaliditate și una fără invaliditate trebuiau să joace în pereche tenis de masă. Noi am propus administrației să-și delege reprezentanții cei mai bine pregătiți din punct de vedere sportiv pentru a participa la turneul nostru. Am fost plăcut surprinși când la noi a venit reprezentantul Sovietului deputaților poporului, șeful administrației și adjunctul acestuia. Împreună am desfășurat un turneu foarte bun. Pentru noi acest turneu era important și pentru ca legislatorii să vină și să vadă cum și cu ce valori trăiesc oamenii cu necesități speciale, pentru că altfel, în tumultul grijilor cotidiene, nu întotdeauna reușim să ne oprim pentru a vedea și a observa anumite lucruri. Iar aici am avut un dialog viu, am putut sta de vorbă, am putut juca în pereche cu reprezentantul administrației. A fost foarte interesant, a fost o experiență bună atât pentru noi, cât și pentru acei oameni de care depinde la modul direct viața persoanelor cu necesități speciale.”

Europa Liberă: Opinia lui Dmitri Kuzuk, din orașul Bender, liderul organizației neguvernamentale Fondul de binefacere „Lumea șanselor egale”.

***

Europa Liberă: În ediția de astăzi continuăm seria de interviuri dedicate celor 25 de ani de independență a Republicii Moldova. Întregul proiect al postului nostru de radio îl puteți găsi pe pagina noastră de internet, la europalibera.org. Tot acolo, o cronologie a principalelor evenimente din ultimul sfert de secol, așa cum au fost reflectate în presa vremii, materiale video și galerii cu imagini din epocă. Despre cei 25 de ani de independență a Moldovei, așa cum sunt văzuți de la Berlin, colega mea Valentina Ursu a stat de vorbă cu profesoara de științe politice din Germania Anneli Ute Gabanyi, cunoscătoare de excepție a ceea ce s-a întâmplat în Moldova și în Europa în anii ‘90.

Europa Liberă: În ajunul celor 25 de ani de independenţă vă întreb dacă Moldova a ajuns pe drumul spre democraţie, libertate, aşa cum sperau mulţi cetăţeni atunci, în 1991, cu un sfert de secol în urmă, când se proclama independenţa faţă de Uniunea Sovietică?

Annely Ute Gabanyi

Annely Ute Gabanyi

Anneli Ute Gabanyi: „Speranţa a existat şi eu nu am pierdut speranţa, deşi drumul mi se pare că a fost mai greu decât ne-am imaginat cu toţii. Motivele, de fapt, se găsesc chiar în începuturile existenţei independente a statului moldovenesc. Cred că două sau poate chiar trei cauze au determinat acest drum foarte anevoios şi stâncos, ca să spun aşa. În primul rând, faptul că s-a pornit, ca să nu spun că a izbucnit, pentru că a fost pornit conflictul separatist pe teritoriul Republicii Moldova, care abia îşi declarase suveranitatea, nu independenţa.”

Europa Liberă: Pentru că regiunea transnistreană şi-a proclamat independenţa înaintea Republicii Moldova.

Anneli Ute Gabanyi: „Exact. Şi s-a proclamat, atenţie!, republică sovietică autonomă şi cu secera şi ciocanul în stemă. Aceasta arată foarte clar în ce direcţie se mergea de pe atunci. Şi noi ştim chiar din declaraţiile liderilor transnistreni cum au fost susţinuţi de cadre înalte ale Uniunii Sovietice, începând cu domnul Krucikov, şeful KGB, şi cu înalte cadre militare, de la început până în timpul şi după războiul care a izbucnit în 1992 între Chişinău şi Tiraspol. Acest lucrul este unul dintre cauzele care au determinat acest drum şi de aceasta se vede foarte clar că aceste conflicte au fost detonate în acelaşi timp nu numai în Moldova, dar şi în Georgia, şi între Armenia şi Azerbaidjan pentru a lega aceste state mai strâns de Uniunea Sovietică, respectiv, de Rusia şi, mai ales, de a preveni independenţa lor totală.”

Europa Liberă: Dar despre această confruntare atât cu separatiştii din stânga Nistrului, dar şi tensiunile din relaţia cu Moscova, dar şi despre această opţiune pro-occidentală a Moldovei venită după mulţi ani în care guvernările de la Chişinău au pendulat periculos între Est şi Vest se vorbeşte mult. Guvernanţii se referă la aceste greutăţi întâmpinate de Moldova pe drumul spre consolidarea acestei independenţe, spunând că nu e atât de uşor, dar cetăţenii simpli zic că sunt de vină cei din vârful puterii.

Anneli Ute Gabanyi: „Întrebarea cine este de vină de asemenea este pusă şi câteodată şi răspunsurile sunt manipulate, în sensul că, de fapt, numai conducătorii noştri sunt de vină, pentru că nu au avut un ţel în faţă. Dar dovezile şi sursele pe care le posed eu arată că Moldova a dorit, ca şi Republicile Baltice, la început să meargă pe drumul independenţei totale şi să meargă în direcţia Vest. Numai că, spre deosebire de cele trei Republici Baltice, care au găsit foarte devreme sprijinul nu al întregului Occident, dar al Statelor Baltice occidentale, Republica Moldova nu a găsit acest sprijin la occidentali, dar dimpotrivă, occidentalii şi nu în ultimul rând chiar Statele Unite ale Americii au fost de părere că trebuiau să-şi însuşească explicaţia sovieticilor care vedeau într-o eventuală separare a Moldovei de către Uniunea Sovietică după modelul şi exact ca şi balticii cel mai mare pericol pentru Uniunea Sovietică. De ce? Pentru că, în cazul Moldovei, ar fi urmat, cel puţin aşa credeau sovieticii, unificarea Moldovei cu un stat din afara Uniunii Sovietice – România.

Deci, chiar şi americanii, şi avem citate atât din gura preşedintelui de atunci, George Bush tatăl, cât şi din gura, de exemplu, a ministrului american de atunci James Baker, care a spus foarte clar, de exemplu, când a vizitat Moldova în februarie 1992: „Noi vrem să vedem Republica Moldova ca fiind un membru al CSI”. Se ştie, de asemenea, dintr-o publicaţie a fostului preşedinte Mircea Snegur, care a relatat cum în decembrie 1991, chiar în ziua întâlnirii fostelor republici sovietice la Alma-Ata în 21 decembrie, cum reprezentanţi ai Băncii Mondiale şi ai Fondului Monetar Internaţional le-au spus moldovenilor că vor primi credite, și era mare nevoie de susţinere financiară atunci pentru guvernul de la Chişinău, că ei vor primi ajutoare financiare din partea acestor două instituţii numai în cazul în care vor semna tratatul de la Alma-Ata. Şi atunci Snegur a semnat.

Dar, în acelaşi timp, nici Moldova, nici Ucraina, de exemplu, nu s-au raliat Tratatului de securitate colectivă, adică tratatul militar al CSI. Deci, încă se vede foarte clar unde credea că poate să meargă Republica Moldova, dar nu a fost lăsată chiar şi de occidentali…”

Europa Liberă: Dar vă întrebam, de-a lungul vremii Moldova totuşi a balansat între Occident şi Federaţia Rusă. E explicabilă această poziţie pe care a adoptat-o statul?

Anneli Ute Gabanyi: „Dacă ne gândim că acest stat mic şi confruntat cu atâtea greutăţi economice, să nu uităm faptul că, colaborarea între republicile sovietice şi centrul de la Moscova au fost reglate în aşa fel, încât să existe o dependenţă totală. Erau nişte economii monopolizante şi monopolizate, care erau atât de strâns legate între ele exact pentru a îngreuna ieşirea din Uniunea Sovietică. Deci, în această vreme, când vă amintiţi că situaţia economică a devenit tot mai dezastruoasă, nici conducerea nu mai ştia încotro să o ia, mai ales că în acea conducere nu erau numai oameni care s-au născut după 1991, ci erau oameni care aveau şi ei trecutul lor sovietic mai mult sau mai puţin transparent, erau oameni care aveau, eventual, interese economice de asemenea avuabile sau nu. Şi legătura în cazul anumitor oligarhi era clară de pe atunci. Deci, nu este aşa de simplu să mergi pe un drum foarte drept într-o situaţie în care disperarea şi interesele puteau să te tragă într-o parte sau cealaltă.”

Europa Liberă: Dar după 25 de ani s-a ajuns, dacă e să credem sondajelor de opinie, ca populaţia să se împartă, aproape identic, între cei care vor ca Moldova să meargă pe calea eurointegrării şi cei care vor ca Moldova să adâncească şi mai mult relaţia cu Federaţia Rusă. Un stat dezbinat la ce ar putea să se aştepte?

Anneli Ute Gabanyi: „Situaţia era de aşteptat să evolueze în acest sens. De ce? Timpul lucrează împotriva Republicii Moldova şi lucrează în interesul Rusiei şi în favoarea Transnistriei, pentru că această statalitate nedeclarată a Transnistriei a fost fortificată tot mai mult, bineînţeles, cu ajutorul Rusiei economic şi nu numai.

Iar în Republica Moldova decepţia a crescut la fel în această perioadă, decepţia cu politicienii proprii, care, pornind de fiecare dată cu nişte slogane pro-europene etc., până la urmă, s-au dovedit că, totuşi, nu au fost la înălţimea promisiunilor cu care au pornit în alegeri.

În al doilea rând, o decepţie şi cu Occidentul, o decepţie şi cu reprezentanţii Uniunii Europene, care sunt văzuţi tot mai mult ca sprijinitori ai unor politicieni moldoveni, care, până la urmă, reiese că au fost corupţi, că au fost neserioşi ş.a.m.d. Incertitudinea pe care o simt oamenii din Republica Moldova nu în ultimul rând şi faţă de evenimentele din Ucraina, care arată că Occidentul este uneori destul de neputincios în a rezolva acum noul conflict pe cale de îngheţare, care se conturează în Ucraina. Iar teama de Rusia este un al doilea fenomen care se accentuează de când a început criza din Ucraina.”

Europa Liberă: Dumneavoastră credeţi că se vor face presiuni asupra autorităţilor de la Chişinău să cedeze în faţa Tiraspolului, de exemplu, pentru a se găsi cu orice preţ o variantă de soluţionare a acestei probleme transnistrene?

Anneli Ute Gabanyi: „Aceste presiuni noi le vedem, tot timpul. Însă, în momentul în care susţinerea Occidentului pentru Republica Moldova şi pentru o dreaptă soluţionare a conflictului pare a depinde tot mai mult de acceptarea de către guvernul de la Chişinău a unor cerinţe fie ale transnistrenilor direct, fie indirect prin gura celor de la Moscova, se pare că, de asemenea, la un moment dat, moldovenii ar putea să cedeze, dacă sunt luaţi în cleşte din două părţi.”

Europa Liberă: Dar cetăţenii Republicii Moldova pot face presiuni asupra autorităţilor statului ca să fie rezolvate problemele pe interior aşa cum îşi doresc cetăţenii acestui stat?

Anneli Ute Gabanyi: „Da. Cred că în momentul în care oamenii îşi vor da seama ce important este ca în aceste momente să-şi aleagă conductorii care trebuie, să fie atenţi cui dau votul lor, cui dau încrederea lor, să se informeze din presă, să fie atenţi la comportamentul şi al societăţii civile. Dacă ne gândim la demonstraţiile care au avut loc, când nişte forţe aparent foarte dispersate la un moment dat au demonstrat împreună sau cel puţin alături una de cealaltă, ştiu că este foarte greu, chiar şi pentru noi, analiştii, câteodată să vedem cine ce hram poartă. Însă societatea civilă ar trebui să fie şi ea foarte clar orientată şi clar definită şi definibilă pentru omul de rând.”

Europa Liberă: Cine a îngenuncheat Republica Moldova: inamicul din interior sau cel din afară?

Anneli Ute Gabanyi: „Cred că inamicul din interior. Pentru că, până la urmă, ne dăm seama cu toţii că este foarte greu de spus cine ce urmăreşte, care partid are realmente interes ca Republica Moldova să avanseze clar către Occident. Pe de altă parte, trebuie să spun că şi Occidentul are datoria să dea o perspectivă clară oamenilor de rând din Republica Moldova. Pentru că o perspectivă neclară, o perspectivă care nu arată că există luminiţa dorită la capătul tunelului nu poate câştiga oamenii pentru această variantă europeană a hotărârilor politice de bază pe care trebuie să le ia atât cetăţenii, cât şi clasa politică din Republica Moldova. Dacă pe de o parte, ţi se spune: „Dacă basculaţi către Est, veţi avea tot felul de avantaje”, deşi ni se par neclare avantajele unei basculări către Rusia, în momentul în care Rusia este în criză economică, pe de altă parte, însă, perspectiva unei aderări sau, cel puţin, cum spuneam, perspectiva unei perspective a unei aderări la Uniunea Europeană, la Occident devine tot mai neclară, tot mai neprecisă, mă întreb cât timp oamenii vor mai spera în această variantă. Şi tabăra celor care mai doresc să meargă Republica Moldova către Occident devine, totuşi, mai mică, pentru că oamenii nu îşi mai permit să spere.”

Europa Liberă: La ceas aniversar ce îi doriţi Republicii Moldova? Sau ce le doriţi cetăţenilor acestui stat, acelor care au rămas, dar şi celor care au plecat din ţară?

Anneli Ute Gabanyi: „Eu mi-aş dori ca aceşti oameni să nu piardă speranţa. Şi mi-aş dori ca această speranţă să nu fie înşelată de către Occident. De ambele părţi iluziile ar trebui să dispară. Nu există o viaţă perfect democratică în care toţi cetăţenii sunt fericiţi, bogaţi şi cu stea în frunte. Pe de altă parte, nici Occidentul să nu ceară atât politicienilor, cât şi oamenilor de rând din Moldova să stârpească corupţia sută la sută, pentru că nu este stârpită nici în Occident şi nici în fostele ţări comuniste care au devenit membre ale Uniunii Europene şi NATO. Adică, să devenim mai realişti şi să ne gândim la interesele majore care există şi dintr-o parte, şi din cealaltă.

După umila mea părere, este în interesul major al Occidentului ca Republica Moldova să devină parte a Occidentului şi este în interesul major al oamenilor de rând din Republica Moldova să devină parte a unei sfere de valori şi de interese comune. Eu, personal, mi-aş dori foarte mult acest lucru şi le-aș dori şi lor acest lucru.”

Europa Liberă: Un punct de vedere al cercetătoarei de la Berlin, Anneli Ute Gabanyi, consemnat de Valentina Ursu.

***

Europa Liberă: Doamnelor şi domnilor, aici se încheie această ediție a emisiunii Dialoguri transnistrene. Prezentatorul ei, Radu Benea vă mulțumește pentru atenție şi vă dorește toate cele bune. Aici e Radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG