Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămânal cu Eugenia Bulat.

Nascuta la 19 septembrie 1956 in satul Sadova Calarasi. Absolventa a USM, facultatea de filologie română si absolventa a Universitatii Pedagogice Ion Creanga, filologia rusa. Profesoară, jurnalistă, editoare. Primul primar ales in mod democratic in comuna de bastina - 1990. Fondatoare a revistei de cultura si creatie literara a tinerii generatii „ Clipa siderala”, sustinuta de ICR Bucuresti. Membră a Uniunii Scriitorilor din Romania si din Republica Moldova.

Luni

Azi dimineață, ultimul ștrih la antologia mea, care e în lucru la Editura ”ARC”. Greșeli, multe greșeli. Am început să fac și eu surfing peste lucruri, ca ”barbarii” lui Baricco. ”Ce facem noi cu două mari tristeți. Poeme de pe Valea Plângerii” - asa se numește antologia mea. Trimite la ambiguitate, e bine așa.

Jurnal TV evoca Congresul VII al Diasporei. ”Identificați hoții! Trebuie pusă sub sechestru averea lor și întoarsă statului”. ”Cum să investești într-o țară condusă de o guvernare în care nu ai încredere?! O țară în care s-a furat un miliard și nu se găsește vinovatul?!

La Biserica catolică din Moldova, părintele Coșa dezvelește un monument al Papei Ioan Paul al II-lea. Sfântul este ”așezat” pe o bancă, copiii îi pun capul pe umăr. Emoționant. Vladimir Socor la Chișinău. Declarații care te pun pe gânduri: trebuie să alegem un Președinte de care delapidatorii puterii să se teamă cel mai mult!

Atac terorist din Turcia, la o nuntă. 51 de morți, mirele și mireasa – morți! Iată-ne în cel de al 3-lea război mondial.

Tincuța, nepoțica mea de 7 ani e la spitalul nr. 3 pentru copii. O banalitate, dar a trebuit intervenție chirurgicală. Merg să o vizitez. Îi fac baie. O scot de sub duș în sărutări. Face grimase. ”Ce te strâmbi? Bunica te iubește așa de mult, iar tu te strâmbi!”. ”Da? Nu văd eu să mă iubești așa de mult! Dacă mă iubești, trebuie să mă ridici așa, gingaș!…”. Zgâtie mica, știi tu!

Nepoțeii sunt adevărate vitamine – nu eu am spus. Îmi amintesc: Tincuța, la noi în baie, cântă, plimbând o broscuță de plastic prin apă: ”Nu pot să cred, nu pot să cred: bunica mea e cea mai bunicoasă!”. Râd de una singură, ca proasta-n târg.

O sun pe fiica-mea, căsătorită în Maramures: ”Doinița, veniti la Chisinau, nu s-a schimbat nimic? Joi? Doamne ajută!”

Simt un gol in stomac. Sunt la dieta. Nu ies din una si intru in alta. Fără mari rezultate.

Marți

Tincuța e tot în spital. Mai bine așa, spune noră-mea, acasă ar face scandal la pansament. O sun, - e bine. Seara e încântată: a fost tăticu, a plimbat-o și, mai ales, a desenat ceva! ”E așa de drăguuuț, bunica!” ”Ce, puiul binicii?” ”Căprioara! E așa de drăguță! Și i-am făcut niște ochișori așa de drăguuuți!”.

Îmi lipsește TVR 1, ca tot nu-i aici, pe valea dispre Bâc, îmi lipsesc canalele românești, disputele adevărate, care să dea turații minții. Mi-ar place să am și ceva în italiană, dar nu am. Suntem, de fapt, într-o izolare informațională, asta și pentru că, de obicei, știrile sunt sunt ”împușcate” așa, ca să fie. Rar de tot se dă câte un scurt-istoric, însoțit de hărți bine elaborate etc. Omul simplu se aleege doar cu spaima: ”Măi-măi, ce se face în lume! Păi la noi îi ghini, îi ghini”. Cred că așa trebuie. Cuiva așa îi trebuie.

Am primit varianta electronică a revistei ”Curtea de la Argeș”. Densă, variată, se simte că e făcută de un informatician împătimit de cultură, de un ”academician în blugi”, - un vulcan de om, cunoscut și peste hotare. L-am văzut în acțiune chiar acolo, la Curtea de Argeș, acu 2 săptămâni, când am fost la Zilele revistei. Mai trăiesc și acum bucuria de a fi văzut Mănăstirea Argeșului, reședința regală, Biserica Domnească, necropola în care chiar peste 3 zile urma să vină, la somnul de veci, Regina Ana.

Gata, am semnat antologia pentru tipar. Peste zi - conserve pentru iarnă, cumpărături pentru ”pustia de gură”: joi vine Doinița cu ai ei – vom fi mulți! Mi-l aduce pe Luca – micul maramureșean de 5 anișori. Mare dulceață, altă vitamină pură!

Surfing! Aseară, la Publica TV, câțiva indivizi îl zoleau pe Andrei Năstase. Că a fost în SUA și nu ar fi făcut nicio treabă; că a fost la Moscova și l-a ”huiduit” Diaspora; că s-a întâlnit acolo cu interlopul ”Bulgaru”. Cu filmări, frate, adică, - urmărit omul oriunde ar merge. Cred că mă depășește, deși nu, eu știu exact că așa coaliții cum a făcut Platforma DA nu se fac, NU SE FAC! Doar nu e pentru prima oară, știm.

În Piața Marii Adunări Naționale s-au ridicat 3 scene și că s-au mai adăugat niște linii - și mai curbate. E harta Basarabiei. Măi să fie! Paradă, tunuri, tancuri și încă și HARTĂ! Vom dansa și vom bate cu călcâiele cuie pe conturul hărții desenate, să nu ne fure nimeni republicuța! Numai hoții ”noștri”! Mai aflu că babele comuniste au pus flori la basorelieful primului stegar al Uniunii Sovietice în Basarabia și că – o spune PRO TV-ul! - ”unii istorici socot că Basarabia a fost eliberată, alții că a fost ocupată”. Păi da: unii așa, alții așa, că ce importanță are, în globalizare, să promovezi adevărul?!

Pun un concert de Andrè Rieu.

Miercuri

Tincuța e încă în spital. ”Bunica, hai să nu vorbim la telefon, nu e momentul potrivit!” Ca să vezi! ”Te joci? Ești în sala de joc?” ”În sala de jocURI, bunica!”, mă corectează. Se jeluie că ea construiește un castel și o fetiță îi fură piesele. ”Încearcați să vă jucați împreună, să vă bucurați împreună de castel!” ”Am încercat, bunica! Când aproape termin castelul, ea tot una îmi fură piesele ca să construiască ea!” Clar.

Cutremur în Italia. Știrea e pe sfârșite și nu înțeleg cât de grav e. România primește emigrați din Siria. 2100 de persoane, - e o obligație în fața UE. Mai bine așa. (Dar e bine oare?! Oricum pe ăștia nu-i integrezi, nu! Ăștia îți cer apoi moscheie lângă ”Ateneu!”). Ani în șir am tot urmărit la televiziune italiană RAI, cum acostau refugiații la coastele Lampeduzei, ce eforturi făcea Italia ca să-i salveze/primească și cum UE se eschiva, invocând că asta ar fi exclusiv problema Italiei! Nu e! Lampeduza e doar primul pământ ce le ese-n cale refugiaților din zonele de conflict nord-africane, că, în rest, ei vor să ajungă, de obicei, în Franța sau Germania. 30% ajung la fundul mării. Mare nebunie să te pornești în larg într-o ambarcațiune șubredă, unul în altul, cu copii, gravide, mai și plătind pentru asta 2.000 de euro unor traficanți inconștienți, care să te lase la 1 km de țărm și să-și ia tălpășița, cu tot cu epavă.

Dar de ce mă mir? Ai noștri, în anii 90-2000, parcă nu tot așa emigrau spre Italia?... Din disperare, consimțeau să treacă vame, ascunși în rezervoarele pentru benzină ale mașinilor de mare tonaj; ascunși în refrigeratoare etc., de-i găseau șoferii deja asfixiați, când căutau să-i scoată de acolo dincolo de vame. O rudă a mea, împreună cu mai mulți basarabeni, în drum spre Grecia, au stat în Iași, părăsiți de cel care a fost plătit din greu s-o facă pe Susanin; au înnoptat apoi (toți, o săptămână!) la un creștin din Cluj, până să găsească un alt ”Susanin”, care i-a dus, totuși, la destinație. Prin munți, prin păduri, evitând vamele… ”Ni se ferfenițase încălțămintea, zice. Tăiam în două, de-a lungul, sticle de plastic și le legam de picioare și așa mergeam! Ziua dormeam și înaintam noaptea…”. Îi dau ochii în lacrimi.

Dieta, azi, e plăcută. Mănânc cu plăcere prune și râd de graiul dulce din Maramureș. Într-o livadă de pruni, o femeie lăudă roada: ”Bune, bune prunele, ia uitaț cât sunt de grase și făloase, numai bune de mâncat!”. Și Doina mea vorbește ca ei, n-o deosebești. O întreabă cineva la ziar, unde lucrează: ”No bine tu Doina, dar ce tu nu ești de pe ici de pe la noi?...” ”No bine tu, eu îs de pe ici, din Basarabia!”. Puica mamei! Numai 2 zile și o văd acasă, cu dulceața aia mică de Luca și cu transilvăneanul ei grijuliu și de un calm infinit.

Surfing. Îmi fac, în grabă, bandajul cu lut albastru și-l aplic la glanda tiroidă. Și asta trebuie s-o fac. Mi s-au umflat și picioarele , trebuie să mă întind. Privesc EURONEWS. E grav, e foarte grav cutremurul din Italia! 41 de morți. Jale mare, distrugere mare!... Mateo Renzi. Îl urmăream de pe când eram în peninsulă, de pe când era primar de Florența. Mi se părea incredibil să reușească. A reușit! Zilele trecute era cu Angela Merkel și Francois Hollande. Ne asigurau că totul e ok cu UE și după brexit-ul dinMarea Britanie. Să fie așa! Noi ce, vrem altceva?...

Schimb postul. Ecranul se umple de drapele roșii. Comuniștii, ”renato-usatiștii” și ”dodoniștii” (of și mi-i rușine pentru Sadova mea!) au umplut străzile sărbătorind. Intervievații (tineri care nu știu pe ce lume se află) nu știu ce sărbătoresc; oameni care nu știu căror interese servesc se revoltă, că ”să fie ca înainte, că uite de 25 de ani ce au tot făcut hoții, și că, uite, trebuie să plătească copiii și nepoții noștri, dar e drept așa?!” Nu-i drept, bade, dar de ce nu vezi mata că te folosesc și ăștia și mai abitir?! De ce nu înțelegi mata că noi am avut un singur Guvern Național – primul de după Declararea Independenței, - Guvernul Druc. Și cât a ținut? 1 an! De ce nu te întrebi mata DE CE??!!

Ucraina își sărbătorește azi Ziua Independenței. Frumos, demn, cu tancuri. Poroșenko face o demonstrație de putere pentru Putin. Lumea aplaudă. E logic, e justificat. La noi, în situația noastră, parada militară are și ea vreo justificare?!... 2 zile în urmă, în troleibuz, mai multă lume căuta cu lumânarea o justificare și nu găsea. Centrul orașului e ca după bombardament. Ambuteiaje… Se lucrează. Poate către 27… Poate către 31… Poate către Hramul orașului… Sper.

Vorbesc cu Doinița: pornesc la drum mâine dimineață pe la 4. Pe Tincuța au externat-o. ”Bunica, dar de ce Dzeu n-a făcut păsărelele mai hâtrișoare un pic? Să-și facă și ele un acoperiș la cuibușor, așa ca ploaia să nu le ude puișorii, oușoarele?...” Problemă, serioasă, vitală,… iar noi umplem globul cu tancuri și cu arme atomice!...

Joi

În Italia, la Amatrice, cutremurul a făcut deja 109 morți. Au pierit și 5 români, 11 sunt dați dispăruți. Nu a rămas piatră pe piatră. E cutremurător să vezi cum mai scot încă suflete vii de sub ruine, mai ales, copii. Lumea se caută, ca după război.

Nu știu încă dacă antologia mea s-a dus în tipar. M-au sunat de la Uniune: vor să știe dacă am ceva în plan pentru aniversarea mea din septembrie. Nu aveam, acum am. Nu voiam nimic, eram prinsă, în gândurile mele, de cel de al 3-lea ”Jurnal al unui evadat din Est”, dar a trebuit să mă smulg: scot o antologie și mă las sărbătorită.

Gata, am pus la cale: pe 26 comandăm pizza acasă și marcăm așa Ziua Independenței, dar și ziua nunții Doiniței. Va veni și feciorul cu cimotia și, mai ales, mi-l vor aduce pe Mărcușor -îngerașul de 9 luni, - cel mai mic și mai dulce dintre vitamine! O creatură mai drăgălașă nu există! Trupușor perfect, ochi albaștri ca cerul. Când îți zâmbește, te aurește de sus până jos! Pe 27 trebuie să fim liberi, să mergem În Piața Marii Adunări Naționale. Se poate fără noi?... În 28 – la Sadova, la mormintele părinților, cu Doinița și la sărbătoare la Casa de Cultură. Ce să spui lumii acestea cuminți de la țară, căreia i-ai dorit atâta bine și a ajuns și mai rău?...

E ora 15.30. Doinița, Ady și Luca încă nu au trecut munții… Gătesc de zor. Sarmalele le dau la cuptor mâine, - oricum, ei vor ajunge noaptea târziu. Ies pentru ultimele cumpărături: debandadă mare în oraș: repetițiile din PAMN către Ziua Independenței au dat peste cap tot traficul rutier.

Seara aflu că la Amatrice sun deja 241 de morți și 300 de răniți, că la noi a venit Dacian Cioloș. Guvernarea jubilează: vor merge înainte! În internet se comentează: ”E ca și cum am noi am susține r.m.n. Unica diferență, că Transnistria nu e recunoscută, iar Republica Moldova da. În rest, e la fel: noi tot suntem separatiști, față de Țară”.

Ora 12.00. Au venit copiii! După primele impresii și aranjamente, Doinița: ”Luca, tu dormi aici, cu bunica?” Luca, cu demnitate:”Da, eu așa am hotărât”. Avea mai multe opțiuni.

Vineri

Copiii dorm. Nepoțelul, alături de mine, ca un înger. Soțul pleacă la muncă. Îmi spune întâi tristul bilanț de la Amatrice: 250 de morți, 500 de răniți. Români: 6 morți, 17 dați dispăruți. Dumnezeule mare! Deschid televizorul: imagini apocaliptice, lume disperată.Luca deschide un ochișor. Închid. Merg să încălzesc copilului lapte. Nu! El vrea înghețată! Bine c-o am.

Să-mi văd poșta electronică (Luca, mă lași?...). Prietena mea de la București îmi scrie că s-a întâlnit cu George Simion, dar nu știe dacă este ea omul potrivit pentru Unirea TV. Sigur că ești! Nu, eu nu am făcut televiziune, asta e altceva. Așa sau altfel, eu aștept minunea: aștept ca de Ziua Limbii Române să am un canal de televiziune Unirea TV, să văd tinerii de la Acțiunea 2012 triumfînd că au reușit. Am făcut o mică donație. Ajutați, oameni buni: e pentru noi!

O prietenă mă sună că m-a văzut la Moldova 1. Dădeau un documentar de la Marea Adunare Națională din 1990. Zice: ”erai tânără, frumoasă, cu păr bogat și cu hătărâre în glas”. Sunt 25 de ani de atunci, - eu nu am văzut niciodată așa înregistrare. A rămas, deci, ceva, este.

Cartea de deja în tipar. Gânduri: ce sa spun duminică consătenilor la Sadova mea? Ce vers să le citesc? De versuri le e lor?... Lumea e sătulă de toate, nu mai crede în nimic. Trebuie să găsesc cuvintele: D/zeu nu dă mai mult decât poți duce.

Se trezesc copiii. Merg în bucătărie să-i servesc. Cafea, plăcinte, pâine coaptă de mine. Eu, azi, am dreptul la fructe. Minunat!

Seară, la cină, avem România Reîntregită: noi - de aici, din codrii Moldovei, ginerele - din Transilvania, nora, - de la Nistru. Și cei trei nepoței ca florile de unde sunt?!... ce identitate au?!... Sunt vlăstarii limbii Române. Copiii mei au reîntregit țara prin dragoste.

XS
SM
MD
LG