Linkuri accesibilitate

Sinteza săptămînii politice despre „cel mai recent şi mai sintetic atac împotriva mondializării şi civilizaţiei de consum, venit de la un universitar cu vechi ştate naţionaliste.”

Dacă se mai întreabă cineva care e viitorul educaţiei şi, în general, al ţărişoarei, să ia aminte la vorbele academicianului Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş Bolyai, cea mai mare din România. Cu ocazia discursului rostit de zilele trecute, la inaugurarea lucrărilor Congresului Istoricilor Români, text publicat mai apoi pe o pagină obscură de pe internet, rectorul a lansat o diatribă vehementă împotriva spiritul vremii care roade ca un vierme de calculator conştiinţa naţională şi identitatea tinerilor de azi. Ideea de bază a textului este că educaţia actuală tinde să şteargă memoria istorică a tinerilor, aşadar le spală creierii de tradiţii, de identitate naţională, de memorie, transformându-i în omul nou dar deja senil de care are nevoie orice sistem să-i voteze inepţiile. Astfel, ologiţi de fiinţa naţională şi orfani de simţul tradiţiei, tinerii mileniului trei ajung ai nimănui, deci ai tuturor, carnea de tun a tuturor războaielor economice.

Până acum toate bune şi frumoase. Nu e de fel nouă ideea că educaţia tinde să facă subtile jocuri de putere încurajând spiritul nostru mioritic şi infinit ondulatoriu să se adapteze şi să asimileze cu resemnare orice şoc şi abuz. De altfel, această viziune circulă sub diverse versiuni pe la diverse intersecţii de civilizaţie unde se deplânge înlocuirea epocii de aur cu cea a jugului de fier. În ultimii ani s-a cântat pe multe voci prohodul vechiului sistem de educaţie, fără a avea nimeni nici cea mai mică idee cu ce ar trebui înlocuit. Sau dimpotrivă având atât de multe şi contradictorii idei că s-au anihilat reciproc, ca şi profeţii lor. Dorinţa de reformă în educaţie, atunci când a fost sinceră şi nu doar coregrafie politico-electorală, a pornit, însă, mereu tocmai de la constatarea că vechiul sistem scârţâie din toate mădularele, atins de un Alzheimer dureros care aruncă anual pe malurile bacalaureatului îngrăşământ pentru programele sociale şi pentru masa de idioţi utili ai oricăror guvernări. Aşadar, contrar celor spuse de rectorul Pop, s-a pornit mereu de la constatarea analfabetismului funcţional care a distrus numeroase generaţii de elevi, i-a îndoctrinat ideologic (iar istoria, specialitatea dlui Pop, a fost unul dintre bisturiele cu care au fost operaţiu fără anestezie elevii, decenii în şir), pentru a încerca deparazitarea creierelor de sindromul omului fără însuşiri comunist. Şi poate că inerţiile sistemului ar fi fost la fel de mari, fără să îngrijoreze pe nimeni, dacă nu se constata la nivel european că o imensă masă de absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ românesc nu se adaptează la noile realităţi economice şi de civilizaţie şi, după ce ies din penitenciarul educaţional, sunt incapabili să pună cap la cap educaţia băltită şi învechită cu provocările vieţii de zi cu zi. S-a constatat că, în timpul unui ciclu de educaţie, informaţiile îşi dublează conţinutul şi se reciclează de câteva ori. Pentru a ţine pasul cu asemenea provocări, ar trebui ca bileţelele acelea de pe care îşi citesc profesorii cursurile să nu mai apuce să se îngălbească de atâta utilizare. Ar trebui ca instituţiile de învăţământ, mai ales universităţile, să nu rămână prinse între strâmbele oglinzi paralele ale educaţiei de rit vechi, să schimbe cu totul sistemul de comunicare. Să-şi ecologizeze resursele de energie. La urma urmei, însăşi noţiunea de „universitate” cuprinde ideea de universalitate a cunoştinţelor, de ansamblu, de întreg, de univers. Cum o fi ăla un univers etnocentrist, naţionalist sau xenofob?

O viziune a istoriei care nu se împacă nicicum cu paseismul universitarului clujean. El e de părere că o educaţie de acest fel duce la amnezie sau la o lipsă sinucigaşă de simţ critic care ne face să minimalizăm importanţa culturii noastre multimilenare. Este un şoc electric care arde legăturile cu trecutul îndepărtat şi ne face să plutim într-o lume volatilă, carburant pentru motoarele economiilor mai puternice. Civilizaţia occidentală a lansat o perdea de fum ameţitoare care a lobotomizat generaţiile din ultima vreme, creând armate de roboţi, „de marionete uşor de manipulat”, spune profesorul Pop. Oameni lipsiţi de cultură, de orizont artistic, pe scurt generaţia Facebook şi Google. „Oameni în general inteligenţi, comentează înalta faţă universitară, dar cu o inteligenţă canalizată spre scopuri controlate de o elită malefică.”

Iată aşadar tema centrală la care rectorul clujean îşi îndeamnă colegii istorici să mediteze: marea conspiraţie internaţională pentru imbecilizarea românilor. Sună cunoscut: decenii întregi ni s-a tot vorbit despre faptul că mioriţa autohtonă a fost abuzată de toţi ciobanii lumii. Astfel a fost pervertită inocenţa celor care au inventat stiloul, insulina, teoria relativităţii, rachetele şi nemurirea sufletului. A românilor care au dat primul muzician turc, primul poet clasic rus şi aproape că şi-au pus pe tron propriul ţar la Moscova. Este o strategie deliberată, ne spune păstorul sufletelor studenţeşti din inima transilvană, o conspiraţie care-şi propune să ofere pe tavă ţărişoara, cu bogăţiile ei minerale, animale şi mai ales vegetale elitei malefice transnaţionale. Dar „elita malefică” nu este formată din intelectualii mic-burghezi care seminarizează nesfârşit despre sexul democraţiei. Această elită clasică, după cum îi spune istoricul, este ameţită de atâtea extaze, fără nerv şi fără voinţă, şi nu mai nimereşte cheia în broasca realităţii. Nu, adevărata elită este formată din lăcuste de ultimă generaţie, transfrontaliere, puse pe ocuparea şi pustiirea lumilor cucerite.

Nu e greu să vedem, dacă ne înălţăm peste spinările aplecate în faţa gânditorului de la Babeş, planul general al acestei viziuni cică istorice. Valurile de civilizaţie care ne trag în siajul lor distrug spiritul naţional. Este o mişcare deliberată, care ne împinge în postura de sclavi ai elitei malefice, ai finanţelor mondiale şi reţelelor conspiraţioniste etc.etc.

Este cel mai recent şi mai sintetic atac împotriva mondializării şi civilizaţiei de consum, venit de la un universitar cu vechi ştate naţionaliste. E drept, istoria este o formă de a ne vindeca de amnezie sau de a rememora cel puţin trecutul recent pentru a pune în evidenţă mecanismele care ne-au dus din rău în mai rău. Însă istoria nu a folosit la nimic şi uitarea agresivă a întunecat multe minţi. Amnezia generală este vinovată de aclimatizarea dinozaurilor comunişti la realităţile economiei de piaţă şi democraţiei. Amnezia generalizată aduce mereu la putere corupţi care şi-au cumpărat simpatia votanţilor din risipirea fără măsură a banilor publici. Amnezia generalizată ne face să suportăm torţionarii, agenţii Securităţii, politrucii şi ideologii comunişti pe ştatele de plată ale noului regim. Şi, culmea, de această amnezie se face vinovată, printre alţii, tocmai şcoala. Istoricii şi profesorii educaţi în fostele şcoli de propagandă, cei care le spuneau elevilor că singurii fraţi la nevoie ai românilor au fost Marea cea Mare şi codrii străbuni. Că restul lumii ne-a fost potrivnic. Că România are un destin divin, că este cea mai veche civilizaţie, cu cel mai vechi sistem de scriere, cu cele mai vechi oase din această parte a lumii (dacă nu din toată lumea). S-ar fi găsit un maxilar de oaie pe care erau scrise primele versuri din Mioriţa şi tăbliţe de plumb la Sinaia pe care sunt scrise o epopee dacică mai veche decât cea homerică. Această spiritualizare a plaiului natal, care idealizează deopotrivă eroii de pe câmpul de luptă şi pe cei din câmpul muncii, impunând valorile bine orientate politic ale spărgătorilor de grevă, de planuri cincinale şi de abataje, nu a fost doar opera aparatului de propagandă a partidului, ci chiar a istoricilor şi filologilor de pretutindeni. Dl Pop, autor de manuale şcolare de istorie, ştie cu certitudine mai bine cum stau lucrurile cu spălarea creierilor şi antrenarea armatei de maimuţe spre folosul elitei malefice. Mai mult, dl Pop, vajnic apărător al tradiţiilor, este unul dintre cei care a susţinut la primărie pe candidatul USL acum patru ani, ba chiar a şi sărit în apărarea plagiatului tânărului Mao, al lui Victor Ponta, fiind numit după aceea în semn de preţuire rectorul Universităţii. Memoria criptocomuniştilor trebuie să fi fost pe placul storicului clujean. La fel şi implicarea elitelor benefice din PSD.

Venind din miezul Transilvaniei, această apologie a omului vechi capătă rezonanţa unui discurs politic. Ioan Aurel Pop este unul dintre arhanghelii românismului din zonă, adversar declarat al deconstructivismului istoric profesat de, să zicem, Lucian Boia, cu care se află într-un declarat război de uzură şi pe care, ce interesant! nici nu l-a invitat la Congresul Naţional al Istoricilor Români, unde dl Pop e secondat de Ioan Bolovan, alt istoric plin de ifose naţionaliste (o răbunire naţionalistoidă în apărarea lui Avram Iancu, aici). Ioan Aurel Pop a publicat chiar o carte în care-şi propune să demaşte caracterul antinaţional istoricului bucureştean lui Lucian Boia (merită citite câteva pagini aici). Pare un război nu doar între două personalităţi cu totul distincte, ci şi între două capitale culturale ale României. În mod straniu, Transilvania care se consideră a fi centrul multiculturalismului, deschisă ca nimeni alta la civilizaţia occidentală şi la tropii mondializării, lansează prin gura academicianului clujean o ofensivă împotriva demistificării istoriei, apărând eposul naţional cu preţul sacrificării viziunii de ansamblu, a integrării României în spaţiul cultural european. Miroase a pucioasă de Gheorghe Funar şi a funingine din Vatra românească.

Ioan Aurel Pop a recâştigat rectoratul Universităţii acum câteva luni. Nu a avut decât un contracandidat nesemnificativ, semn că nu a vrut nimeni să i se pună în cale fiind considerat o valoare în domeniu profesional şi/sau foarte bine orientat politic. O valoare naţională, probabil, că dacă ar fi internaţională ar fi fost şi el manipulat de elita malefică a conspiraţiei globale care vrea să dezintegreze buna imagine de sine a românului. Într-o ţară în care educaţia este în declin şi mai toţi îşi pun problema ce e de făcut în competiţia cu sistemele educative din alte ţări (mult mai performante chiar dacă aflate pe mâna “elitelor malefice”) e momentul să ne întrebăm ce se ascunde în minţile şi mai ales în operele patronilor noştri culturali: profesori preuniversitari sau universitari şi academicieni. Ce mostre de naţionalism abisal şi xenofobie o fi în discursurile lor de învestitură sau în primele lor cărţi? Care o fi doza din Doina eminesciană injectată în manualele de istorie sau în cele de limbă română? Oricum, cu asemenea universitari şi asemenea discursuri, pe frontispiciul Universităţii ar trebui scris un avertisment adresat viitorilor studenţi: Lăsaţi orice speranţă voi, cei care intraţi!

XS
SM
MD
LG