Linkuri accesibilitate

Ion Iovcev: „Luptăm pentru identitatea noastră, pentru drepturile noastre, pentru limbă, pentru istoria neamului, pentru demnitate”


Directorul liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol despre un sfert de secol de independență a R.Moldova

Europa Liberă: Domnule Iovcev, dumneavoastră ce credeţi despre independenţa Republicii Moldova? Cum au fost aceşti 25 de ani, din 1991 încoace, ţinând cont de amarele experienţe prin care a trecut Liceul „Lucian Blaga” de la Tiraspol, copiii, părinţii, profesorii de acolo?

Ion Iovcev: „Republica Moldova, ca Liceul „Lucian Blaga”, trece prin aceleaşi probleme, greutăţi. Şi cred că mai are mult până va ieşi la capătul tunelului. Să spun că Republica Moldova e independentă ar fi o mare greşeală. Nu suntem noi nici independenţi, nu suntem nici suverani. O şesime din teritoriul Republicii Moldova nu este controlat de autorităţile constituţionale, deci, nu suntem suverani. Republica Moldova, cu părere de rău, nu a ajuns acolo unde ne gândeam în 1991. Câte speranţe... Unde sunt Ţările Baltice şi unde suntem noi, cu părere de rău…”

Europa Liberă: Pe parcursul acestor ani dumneavoastră aţi fost cei mai aprigi luptători. În această luptă când se câştigă, cu cine se câştigă, cum se câştigă? Şi cu cine aţi luptat, de fapt?

Ion Iovcev: „Noi nu luptăm cu nimeni, noi luptăm pentru drepturile noastre. Când ai un scop bine determinat, acei cu care te lupţi singuri ies în faţa ta. Nici nu-mi închipuiam în anul 1992, când am preluat această şcoală, ce greutăţi aveam de trecut. E o problemă foarte serioasă pentru ce luptăm. Luptăm pentru identitatea noastră, pentru drepturile noastre, pentru limbă, pentru istoria neamului, pentru demnitate. Şi apar acei care sunt împotriva la aceasta şi le e foarte convenabil să fie cât mai multă lume dezorientată, deznaţionalizată. În Chişinău e ceva mai bine, cu toate că sunt mult-multe greutăţi, dar, totuşi, un pic de libertate se simte, pe când în Tiraspol nu că s-a conservat ceea ce era pe timpul Uniunii Sovietice, e încă mai complicat, cu toate că în această regiune au fost declarate trei limbi oficiale – limba moldovenească, cum îi spun acolo, limba rusă şi limba ucraineană – de facto, acolo este o singură limbă, limba rusă. Şi populaţia băştinaşă, vorbitoare de limbă română, se află într-o situaţie extrem de grea. Şi aş spune că şcolile cu predare în limba moldovenească, cum se spune în stânga Nistrului, sunt într-o situaţie mult-mult mai complicată decât a fost în perioada sovietică, că acolo, de bine, de rău, învăţau după programele Ministerului Educaţiei din fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească. Acum e un dezastru.”

Europa Liberă: Dumneavoastră aţi trăit mereu cu speranţa că se va găsi o soluţie durabilă pentru conflictul transnistrean.

Ion Iovcev

Ion Iovcev

Ion Iovcev: „Da. Speranţa nu are dreptul să moară, fiindcă, dacă moare speranţa, nu avem niciun viitor.”

Europa Liberă: În mod diferit înţelegeţi dumneavoastră cum trebuie să fie găsită o reglementare paşnică a problemei transnistrene şi cei care se află în stânga Nistrului. Mă refer la cei care conduc această regiune. Şi dacă nu se intersectează interesele, ce se întâmplă?

Ion Iovcev: „Se întâmplă ceea ce s-a întâmplat pe parcursul anilor. Dacă ai poziţia ta şi ai demnitate, chiar şi acei cu care lupţi, la urma urmei, înţeleg că nu e atât de uşor. A te distruge fizic e uşor, dar a te impune să refuzi la ceea ce pentru tine e sfânt, la limba ta, la curricula cu care lucrăm, în niciun caz nu vom refuza. Şi acei din Tiraspol îşi dau seama şi, într-un fel, ne stimează poziţia.”

Europa Liberă: Vă întrebam: dacă există aceste două opinii diferite, cea pe care o împărtăşiţi dumneavoastră şi cea pe care o împărtăşesc ei, despre ce viitor putem vorbi?

Ion Iovcev: „Aţi văzut prin ce am trecut în 1994, 2004, 2014, din zece în zece ani, de două ori devastată şcoala, în 2004 în genere jumătate de an în afara şcolii, ştie toată lumea prin ce am trecut, în 2014 „contrabandistul”, directorul Liceului „Lucian Blaga”, deci, găseşte chipul duşmanului. Atunci din partea autorităţilor din Tiraspol apar nişte presiuni colosale şi apar anume în momentele cele mai oportune, când Republica Moldova făcea unii paşi. În anul când am preluat eu conducerea acestei şcoli, în martie 1992, Republica Moldova trebuia să fie primită în Organizaţia Naţiunilor Unite.”

Europa Liberă: La 2 martie.

Ion Iovcev: „Am fost scoşi cu automatele din aşa-numitul soviet orăşenesc din Tiraspol. În 2013, când trebuia să se parafeze Acordul de Asociere, iarăşi, au găsit motive. Deci, noi suntem acea aşchie în ochi pentru Tiraspol şi, totodată, au nevoie ca să fie această şcoală, mai ales cumva să facă presiune asupra Republicii Moldova. Eu nu o dată am spus că aceste şcoli sunt cuiul lui Pepelea pentru Republica Moldova, fiindcă mai mult în partea stângă a Nistrului nu sunt instituţii, nu sunt organizaţii care atât de serios stau pe poziţii. Şi noi în niciun caz nu dăm înapoi. Eu demult puteam să mă retrag, să plec de acolo, fiindcă toată lumea a înţeles că viaţa este o dată, la urma urmei, vrei să trăieşti şi tu omeneşte. Mă scuzaţi, poate nu e modest, dar un sfert de secol nu e o zi, nu sunt două. Şi nu am fost în tranşee direct cu arma, dar suntem şi astăzi în lupta aceasta din tranşee spirituale, dar e mult mai complicat, e foarte greu, fiindcă aici suntem în diferite categorii – ei sunt foarte puternici, dar noi ce putem? Noi putem numai prin cuvânt. Unica armă a noastră este cuvântul şi susţinerea pe care o avem din partea organizaţiilor internaţionale şi mass-media.”

Europa Liberă: Şi care e perspectiva soluţionării acestui conflict transnistrean, astfel încât să se instaleze liniştea, pacea, înţelegerea, armonia, încrederea între cele două maluri ale Nistrului?

Ion Iovcev: „Încredere repede nu va fi. Nimeni nu vede care e viitorul acestui conflict, fiindcă Tiraspolul din ce în ce pune mai multe condiţii Chişinăului – să recunoască diplomele, actele. Cum poţi să recunoşti diploma unei formaţiuni statale nerecunoscute de comunitatea internaţională, care învaţă complet după alte programe? Uitaţi-vă ce învaţă la istorie, ce învaţă la limbă, spun că duşmanul numărul unu al Transnistriei este Republica Moldova şi România şi tu să recunoşti acest document? Eu nu pot să-mi închipui. Situaţia e aşa de complicată. Şi această problemă s-ar putea, totuşi, de rezolvat, dar ar trebui poziţia Chişinăului să fie mai dură în privinţa Tiraspolului, mult mai dură.”

Europa Liberă: Cum ar trebui să reacţioneze Chişinăul?

Ion Iovcev: „În primul rând, Chişinăul ar trebui bine şi tare să spună peste tot că aceste instituţii de învăţământ sunt ale Ministerului Educaţiei din Republica Moldova, sunt ale noastre, aceştia sunt cetăţenii noştri, să ceară, la urma-urmei, nu numai înţelegere că putem să începem anul şcolar, dar să avem condiţii normale de activitate. Cum poţi să lucrezi atâţia ani, neavând o sală de sport, neavând o cantină, neavând sală de festivităţi? Avem copii minunaţi, dacă vom avea condiţii normale, ar veni mult mai mulţi copii. Dar rămânând în condiţiile acestea, Tiraspolul a înţeles foarte bine şi de acum poate să facă nu prin presiuni directe, dar şcolile să dispară de la sine, fiindcă condiţiile sunt destul de grele pentru toate colectivele care activează.”

Europa Liberă: Dar poate administraţia de la Tiraspol aceasta şi aşteaptă, să vină ziua când nu veţi mai avea un număr suficient de copii şi veţi ridica mâinile, pentru că nu veţi mai avea pentru ce să continuaţi această luptă. Aţi avut cel mai mult 800 de copii în Liceul „Lucian Blaga” de la Tiraspol, acum nici 200 nu aveţi.

Ion Iovcev: „Am avut 880 de copii, acum nu sunt 200 de copii. Şi numărul de copii se micşorează şi se va micşora, fiindcă, în primul rând, pleacă moldovenii, băştinaşii, pleacă din Tiraspol. E foarte greu să găseşti cadre didactice care vor în această zonă să vină, cu atât mai mult că e foarte greu să-ţi faci viză de reşedinţă acolo. Dar cine dintre tinerii care absolvesc vor să vină în Tiraspol, unde nu ai niciun drept şi îţi pui, la direct, sănătatea şi viaţa în pericol?”

Europa Liberă: Admiteţi că, în lipsa elevilor, aţi putea să falimentaţi ca instituţie de învăţământ?

Ion Iovcev: „Şi în lipsa elevilor putem să dispărem ca instituţie de învăţământ. Şi, timpul trece, noi ne schimbăm şi vârsta, vrei nu vrei, te mai uiţi câteodată în paşaport şi vezi că anii au trecut, la acea vârstă frumoasă pe care o aveam s-au adăugat 25 de ani. La un moment dat, vor spune şi la Ministerul Educaţiei: „Conform Codului Educaţiei, ai o vârstă... Fii bun şi te du”. Eu nu aştept să-mi spună aşa, sunt gata şi azi, şi mâine, dar nu sunt indiferent ce se va întâmpla mai departe cu aceste instituţii. Şi în aceste opt instituţii de învăţământ cadrele didactice sunt de acum mulţi pensionari, care sunt de vârstă aproape de pensie. De unde se vor găsi rezerve? La urma urmei, şcolile vor dispărea de la sine. Facem totul ca să existăm, mai ales au nevoie de aceste şcoli nu atât în clasele primare, dar apar în clasele a X-a, a XI-a, a XII-a, care vor să-şi continue studiile în Chişinău, în România, în Uniunea Europeană. O diplomă de bacalaureat nu este un atestat de 11 clase din Tiraspol. Şi una dintre problemele foarte serioase, nu o dată am spus la Ministerul Educaţii, fiind şi membru al Colegiului ministerului, am vorbit despre admiterea după 11 clase. Dacă la noi în Codul Educaţiei se spune că la facultate poţi să fii admis numai cu diploma de bacalaureat, de ce atunci facem admiterea după 11 clase din partea Tiraspolului? Spuneţi-mi unde e echitatea socială şi unde e apărarea drepturilor noastre, a celor care luptă pentru limbă, pentru această ţară? Noi, ca să avem la bacalaureat o notă de şapte ori şase, un opt e foarte complicat, acolo primesc note de cinci, au absolvit 11 clase cu aşa-numita medalie de aur şi tot atestatul echivalează cu nota zece şi vine la buget cu mult mai uşor. Închipuiţi-vă că el are la istoria rmn nota cinci, care echivalează cu nota zece. Se zice că copiii nu trebuie să sufere. Da, copiii nu trebuie să sufere, sunt de acord. Dar în Râbniţa este liceu, în Tiraspol este liceu, în Bender este liceu, în Dubăsari este liceu, poftim, vrei, vino într-un liceu de acesta şi continuă studiile. Or, dacă nu vrei vino într-un liceu în partea dreaptă a Nistrului şi continuă studiile. Nu, că ei vor pleca din Republica Moldova. Ei şi aşa pleacă.”

Europa Liberă: Vă întreb acum ca pe trăitor în stânga Nistrului, în câţi ani credeţi că poate fi soluţionată problema transnistreană şi cum poate fi soluţionată?

Ion Iovcev: „În primul rând, nu ştiu cine o va rezolva. Poate e banal, dar mie mi se pare că nimeni nu vrea să o rezolve. Trebuie să o rezolve societatea, trebuie să o rezolve guvernul Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Cum?

Ion Iovcev: „Dacă nu poate, trebuie să spună: „Oameni buni, nu putem să o rezolvăm’.”

Europa Liberă: Şi dacă spun lucrul acesta, ce se întâmplă?

Ion Iovcev: „Trebuie să spună: „Este o zonă pe care noi nu putem să o controlăm. Nu recunoaştem independenţa lor, nu-i ajutăm. Vreţi să trăiţi independenţi, singuri? Poftim, trăiţi singuri”. De ce le fac atâtea favoruri? Eu nu sunt pentru conflict, dar nici să mă calce în picioare nu voi permite nimănui. Încă pe timpuri spuneam că e convenabil şi Tiraspolului să nu fie recunoscut de nimeni, fac ce vor. Şi e convenabil şi pentru OSCE, fiindcă au de lucru aici. OSCE a făcut ceea ce a făcut în 2012 şi doamna Ştanski peste tot locul şi tot timpul flutura acel document: „Наши международные партнеры...” şi ne arăta recomandările pe care le-a făcut OSCE în privinţa acestor şcoli, să primim aşa-numită „acreditare simplificată” din partea Tiraspolului. Ce înseamnă simplificată ei singuri nu înţeleg. E vorba acolo de programele la limba şi literatura română, la istorie, le dă dreptul lor să revizuiască programele Republicii Moldova. Cum poţi să revizuieşti programele Ministerului Educaţiei? Aceasta e politica educaţională a statului Republica Moldova, dar nu vă atingeţi de aceasta. Eu am spus că în niciun caz. Eu sunt un lucrător din sistemul educaţional, eu îndeplinesc nişte politici educaţionale, eu sunt în Republica Moldova, în Transnistria, în Tiraspol, eu sunt parte componentă a Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Dar acolo, la Tiraspol, simţiţi că sunteţi cetăţean al Republicii Moldova?

Ion Iovcev: „Mai tare m-am simţit ca cetăţean al României, decât al Republicii Moldova în stânga Nistrului. Ca cetăţean al Republicii Moldova, nu am nicio apărare din partea statului. Ce se va întâmpla dacă, bunăoară, noi, ieşind la pensie, rămânând fără loc de muncă, ce apărare ne face statul Republica Moldova? Lucrând 25 de ani în Tiraspol, dar până atunci am mai lucrat, am 40 de ani de când activez în sistemul educaţional, voi ajunge să fiu un om al nimănui. Şi ar trebui atunci, în cel mai bun caz, să plec din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Ce statut merită Transnistria?

Ion Iovcev: „Un judeţ cum sunt judeţele în România. Doar acolo sunt maghiari, sunt unguri şi văd că o duc destul de bine. De ce mai are nevoie Tiraspolul? Ei au totul, au toate structurile, el e stat în stat, are armată foarte puternică, are securitate, are miliţie transnistreană. O treime din populaţie sunt militari şi paramilitari. În 2005, în Parlament, măcar că era în perioada comuniştilor, a fost un document foarte bun şi nu trebuie schimbat, acela trebuie să rămână.”

XS
SM
MD
LG