Linkuri accesibilitate

Cum poate fi numărul alegătorilor mai mare decât cel al populației (Deutsche Welle)


Va avea diaspora propriul candidat la președinție? (tribuna.md)

Jurnalistul Vitalie Călugăreanu scrie într-o corespondență pentru Deutsche Welle că ciudățeniile se țin lanț în Republica Moldova. Iar ultima, continuă autorul, transpare din informațiile oficiale furnizate de Comisia Electorală Centrală. Potrivit acestora, numărul persoanelor cu drept de vot în Republica Moldova este cu mult mai mare decât numărul total al populației, lucru care ar alimenta temerea că guvernarea ar pregăti trucarea alegerilor prezidențiale din 30 octombrie. În material este citat Igor Munteanu, directorul Institutului ,,Viitorul”, care spune că nu este o garanție deplină că Registrul Alegătorilor reflectă cu fidelitate și acuratețe adevărata situație a alegătorilor din Republica Moldova. Iar motivele sunt diverse. Igor Munteanu notează în context mobilitatea înaltă a alegătorilor, rata de emigrație, relocalizarea unor grupuri mari de populaţie din mediul rural și din Transnistria în orașele de pe malul drept al Nistrului, și nu exclude nici anumite interese de a exploata instrumentele statistice în scopuri partizane.

Igor Volnițchi se întreabă într-un editorial publicat pe tribuna.md dacă va avea diaspora propriul candidat la președinția Republicii Moldova. El scrie că Diaspora, care cândva a fost în avangarda schimbărilor politice din Moldova, acum e dezorientată şi dezamăgită. Autorul notează că Pavel Filip a fost muștruluit în cadrul Congresului Diasporei, Andrei Năstase a avut parte de o situaţie mai puţin plăcută în cadrul unei întrevederi cu moldovenii din diasporă la Moscova, liberalii se cam feresc să dea ochii cu diaspora după ce au acceptat să facă parte din actuala guvernare, iar liberal-democraţii sunt criticați cu orice ocazie de cei din diasporă pentru că „le-au risipit” votul. Igor Volnițchi crede că diaspora are motive să nu mai creadă în politicieni şi are posibilitatea reală de a-şi înainta propriul candidat. Măcar şi ca măsură de protest.

Agenția de presă IPN continuă seria de articole dedicate celor 25 de ani de independență, adunând opinii despre Republica Moldova. În cel mai recent, liderul Partidului Democrat, Marian Lupu susține că semnarea Acordului de Asociere Moldova – UE în 2014 este cea mai mare realizare de politică externă a Republicii Moldova de la proclamarea independenţei până azi. Marian Lupu mai punctează, de asemenea, ascensiunea sectorului privat, inclusiv în agricultură. Referindu-se la neîmpliniri, acesta a notat problema transnistreană și plecarea multor moldoveni din țară. Politica țării în opinia sa este încă instabilă, cu toate că, remarcă Marian Lupu, Moldova a învăţat să facă schimbări politice în mod ordonat, la vot şi nu în stradă.

Portalul Noi.md îl citează pe fostul președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi. El spune că percepția moldovenilor precum că salvarea țării va veni din exterior este complet eronată și chiar dăunătoare. „ Noi tot timpul am fost deprinși că cineva trebuie să ne dea ceva: Rusia - gaz fără plată, Europa - salarii și pensii, acum este lansată ideea că România ne va da tot. E o percepție nu că greșită, dar absolut dăunătoare, care ne distruge capital. Trebuie să înțelegem că noi suntem făuritorii sorții noastre și atunci totul se va schimba cardinal”, a explicat fostul demnitar.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG