Linkuri accesibilitate

Cel puțin 50 de oameni au fost uciși, iar mulți alții au fost răniți sâmbătă seara, într-o explozie produsă la o nuntă în orașul Gaziantep din sudul Turciei


Autoritățile din Turcia au spus că cel puțin 50 de oameni au fost uciși, iar mulți alții au fost răniți, sâmbătă seara, într-o explozie produsă la o nuntă în orașul Gaziantep din sudul țării, în apropiere de frontiera siriană. Președintele Recep Tayyip Erdogan a spus că atacul este opera grupării Statul Islamic, care ar urmări scopul să „incite la ură interetnică și religioasă” în Turcia. Dar nu există vreo revendicare a responsabilității din partea acestei grupări, care controlează teritorii extinse în Siria și Irak. Un vicepremier turc a spus că explozia a fost aparent declanșată de un atacator sinucigaș. Sud-estul Turciei a fost scena mai multor explozii sângeroase în ultimul an puse fie pe seama islamiștilor, fie pe seama separatiștilor kurzi.

XS
SM
MD
LG