Linkuri accesibilitate

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

La Chișinău, are loc o nouă ediție a Congresului Diasporei, la care sunt așteptați peste 150 de cetățeni moldoveni stabiliți peste hotare și care se vor întâlni, între alții cu premierul Pavel Filip.

Politicianul Oazu Nantoi, care este actualmente consilier municipal, planifică o conferință de presă pe tema alegerilor prezidențiale. În ultimele săptămâni, el s-a desolidarizat de liderul său de partid, Iurie Leancă, care a semnat un parteneriat cu guvernarea.

Din agenda internațională:

În Grecia, încep primele audieri asupra unei noi cereri a Turciei de extrădare a opt militari bănuiți de sprijinire a puciului eșuat din 15 iulie.

Ministrul de externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, efectuează o vizită oficială în Turcia pentru convorbiri pe tema relațiilor bilaterale și situației regionale.

În lume, este marcată Ziua Umanitară Mondială.

Astăzi, se împlinesc 25 de ani de la puciul eșuat împotriva președintelui sovietic Mihail Gorbaciov, care a accelerat prăbușirea Uniunii Sovietice.

XS
SM
MD
LG