Linkuri accesibilitate

Octavian Țîcu: „Puciul de la Moscova din 1991 este privit în funcție de cum a evoluat ulterior fiecare republică unională”


Pe baricadă în fața „Casei Albe” la Moscova în august 1991

Pe baricadă în fața „Casei Albe” la Moscova în august 1991

Interviul dimineții cu cercetătorul-coordonator de la Institutul de Istorie al Academiei de Științe.

25 de ani de la începutul puciului de la Moscova, o tentativă de stat de operetă care, totuşi, a aprins fitilul destrămării URSS. Ce a însemnat acest puci, de ce a fost cauzat şi ce efecte pe termen lung şi scurt a avut? Cât de imprevizibil este trecutul când e vorba de asemenea evenimente?

Octavian Țîcu

Octavian Țîcu

Aceste şi alte întrebări pentru doctorul în istorie, Octavian Ţîcu, cercetător-coordonator la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe.

Europa Liberă: La noapte se vor împlini 25 de ani de la declanşarea puciului de la Moscova, o tentativă de lovitură de stat organizată de personaje politice importante care au considerat că reformele gorbacioviste merg într-o direcţie sinucigaşă. În mod ironic, această tentativă de a resuscita Uniunea Sovietică aflată în agonie s-a transformat până la urmă într-un fel de eutanasiere a „imperiului sovietic” care nu a rezistat perestroikăi. Dvs. ca istoric, cum vedeţi acum acest eveniment de un sfert de secol în urmă?

Octavian Ţîcu: „Ascultam ştirea pe care o prezenta Oana Serafim (n.r. potrivit unui recent sondaj făcut de centrul „Levada”, numai 8,5% dintre cei intervievați au declarat că puciul eşuat din 1991 a însemnat „victoria valorilor democratice care au dus la prăbuşirea Uniunii Sovietice”) şi mă gândeam care ar fi în cazul nostru, în eventualitatea unui sondaj, opinia legat de acest puci. Opt la sută în cazul ruşilor mi se pare că ar fi o cifră care ar putea fi transportată şi în cazul Republicii Moldova, pentru că lucrurile care s-au întâmplat după acest puci, pentru că noi am plătit un preţ prea mare pentru această independenţă, care aparent este tratată cu o anumită indiferenţă de foarte mulţi în Republica Moldova explică de ce multe lucruri legate de acest puci şi-au pierdut din intensitatea trăirilor de atunci. De aceea cetăţenii Republicii Moldova văd independenţa republicii cu atât scepticism.

Cred că în acest puci şi în ce a urmat după se ascund două lucruri importante pentru realităţile noastre de astăzi. În primul rând, el explică foarte multe ape subterane care existau şi care au condus la acest puci. Multe dintre lucrurile care s-au întâmplat după scapă. În mare parte contextul acestui puci explică totalitatea consecinţelor care au fost după el.

Mă refer, în primul rând, la fracturarea teritorială, mă refer la proclamarea independenței şi la totalitatea transformărilor care au urmat după adoptarea independenţei. În al doilea rând, acest puci, în mare parte, explică greutatea cu care s-a obţinut independenţa în Republica Moldova. De foarte multe ori în mediul nostru politic, public, dar şi printre alte segmente ale populaţiei există o convingere că independenţa ne-a căzut din pod fiind o consecinţă a faptului că acest puci a grăbit undeva destrămarea Uniunii Sovietice, proclamarea independenţei Ucrainei şi, în consecinţă, noi am fost nişte beneficiari.”

Europa Liberă: Şi nu este aşa?

Octavian Ţîcu: „Nu este aşa. Aici trebuie să dăm câteva explicaţii importante ale lucrurilor care au fost până la acest puci - de ce s-a produs acest puci, unde s-a situat Republica Moldova în condiţiile acestui puci şi de ce s-a ajuns la realizarea acestui puci? Din aceste considerente aş spune că, din punct de vedere istoric, avem trei categorii cu care ar trebui să operăm când gândim la acest puci.

Primul este etapa premergătoare - ceea ce s-a numit în istoriografie „parada suveranităților”. Republica Moldova a adoptat câteva decizii curajoase înaintea acestui puci, care aşeza independenţa noastră pe o temelie, pe nişte fundamente foarte serioase şi care dădea de gândit factorilor de decizii de la Moscova.”

Europa Liberă: Vă referiţi la proclamarea suveranităţii?

Octavian Ţîcu: „Mă refer la 5 iunie - transformarea denumirii în Republica Moldova, la 23 iunie 1990 - adoptarea Declarației de suveranitate şi, important, la pachet, în aceeași zi, cu avizul Comisiei Sovietului Suprem, pentru aprecierea pactului Molotov-Ribbentrop. Au fost acţiuni care, din punctul meu de vedere, arătau o determinare a clasei politice de atunci.

Trebuie să înţelegem că aceste bătălii s-au desfăşurat pe două segmente. Primul a fost Sovietul Suprem de legislatura a 12-a care a devenit curând şi primul Parlament. Al doilea segment l-au constituit acţiunile Frontului Popular de mobilizare a populaţiei în stradă, care au pus o presiune extraordinară asupra clasei politice şi au făcut în aşa fel ca declaraţia de suveranitate şi avizul să aşeze independenţa, suveranitatea noastră pe principiile româneşti, pe originile româneşti, identitatea, limba, cultura şi pe spiritualitatea română.

Ceea ce a constituit, din punctul meu de vedere, o reflecţie a acelor trăiri care existau în societatea noastră, la acel moment şi care, cu regret, după puciul din 1991 şi după război, mai ales, au fost deturnate, inversate şi a făcut ca societatea noastră să arate cumva altfel la ora actuală.

În ultima instanţă, este important să înţelegem că această bătălie între republicile unionale pentru suveranitate şi încercările disperate ale lui Gorbaciov de a rescrie conturul existent al URSS prin propunerea noului tratat unional, făcut public la 22 noiembrie 1990, care prezenta o uniune a republicilor sovietice suverane fără drept de succesiune şi fără recunoaşterea suveranităţilor, a grăbit un proces de fracturare în interiorul Uniunii Sovietice şi acest lucru, pe fundalul existenţei

Boris Ielțîn în fața Parlamentului Rusiei la 22 august 1991

Boris Ielțîn în fața Parlamentului Rusiei la 22 august 1991

conflictului între Gorbaciov şi Elțîn, ca lider al federaţiei ruse, a făcut posibilă în interiorul aripii ortodoxe sovietice apariţia unui grup, acei şapte EKCP-işti, deci Comitetul de Stat pentru Situaţii Excepţionale, care au luat această decizie cu o zi înaintea semnării noului tratat, deja cu o altă faţă. Tratatul de la Novo-Ogariovo din 23 aprilie 1991 însemna deja un pas a lui Gorbaciov spre recunoaşterea suveranităţii republicilor unionale, însemna o nouă conturare a Uniunii Sovietice după tratatul din 1922.”

Europa Liberă: Acest eveniment este mai degrabă un prilej de a vorbi, mai mult sau mai puţin, despre prezent. Renumita deja apreciere, în 2011, se pare, a preşedintelui rus Vladimir Putin potrivit căruia destrămarea URSS ar fi fost „cea mai mare catastrofă sau tragedie geopolitică a secolului trecut”. Vorbind despre preţul pe care l-au plătit şi cei de la Moscova, din Rusia, dar şi de cei din republicile unionale, cât de relevantă este această atitudine acum la scara fostei URSS? Pretutindeni este aceeași apreciere sau vorbim totuşi de percepţii diferite?

Octavian Ţîcu: „Sunt diferenţe de interpretări. Ţările Baltice, spre exemplu, au o atitudine clară. În acest punct de vedere, puciul a constituit declanșatorul definitiv. Atât Letonia, cât şi Estonia şi-au

La Vilnius în 1991

La Vilnius în 1991

proclamat independența în 20 august, deci imediat după asta. Lituania a făcut-o mai înainte, în martie 1990. Prin urmare, acolo lucrurile sunt clare. Atitudinea faţă de puci şi independenţă este diferențiată în funcţie de felul în care au evoluat fiecare dintre republicile unionale.”

Europa Liberă: În Republica Moldova, de exemplu, care sunt proporţiile părţilor din societate care regretă acel puci, acea destrămare a URSS sau dimpotrivă consideră că a fost o binecuvântare pentru evoluţia ulterioară a lucrurilor?

Octavian Ţîcu: „Cred că avem un paradox al existenţei noastre. Dacă gândim prin prisma votului exprimat de cetăţeanul Republicii Moldova, atunci vom vedea că în 2001 şi mai ales în 2005 am atestat o cotă maximă a nostalgicilor faţă de Uniunea Sovietică, care au dat vor de încredere unui Partid al Comuniştilor care de fapt a dorit să reconstituie într-o oarecare formă imaginară, iluzorie Uniunea Sovietică şi să dea acestor oameni încrederea că ei vor dori cumva să reconstituie acea perioadă.

Pe de altă parte însă am avut un segment al societăţii destul de conştient de beneficiile independenței. Apariţia unei noi generaţii care a trăit în afara acestui spaţiu şi care a crescut din manuale de istorie sau din spusele părinţilor, a făcut posibil ca în 2009 proporția să fie inversată, să ne scuturăm undeva de ultimele himere ale sovietismului. După 2009 Republica Moldova arată complet altfel şi încadrăm conflictul social-politic în cu totul alte dimensiuni decât cele legate de naftalina şi izul sovietic.”

Europa Liberă: Aveaţi 19 ani, se pare, la acea dată. Cum aţi perceput Dvs. şi tinerii ca Dvs. atunci, acum îşi dau seama cât de cât despre importanţa acelui eveniment?

Octavian Ţîcu: „Ştiţi care a fost cea mai mare fobie a mea în 1991, atunci când s-a întâmplat puciu? Eu urma să merg în România la studii şi când s-a întâmplat puciul asta a fost într-adevăr prima mea spaimă că se va închide frontiera şi nu voi mai putea să merg la Iaşi să fac facultate. Era o chestiune care plana ca o frică în Republica Moldova, la acel moment.

Noi am avut câţiva lideri importanţi, trebuie de-l menţionat pe Mircea Druc, pe Alexandru Moşanu, preşedintele Sovietului Suprem şi primul ministru la acel moment, dar şi preşedintele Mircea Snegur care încă atunci avea o atitudine destul de verticală. Acest trio a adoptat în condiţiile acelui puci o declaraţie foarte importantă în care a condamnat puciul. Era o declaraţie curajoasă pentru că noi încă aveam armate sovietice pe teritoriul nostru. Situaţia nu era atât de simplă. Adoptarea acelei declaraţii prin care s-a declarat anticonstituţională oricare decizie a GKCP-ului pe teritoriul Republicii Moldova a insuflat o anumită încredere pentru ceea ce a urmat la 27 august. Mobilizarea extraordinară care a existat în acele timpuri a fost deja greu de repetat după aceasta, când polurile independenţei noastre au fost inversate spre moldovenism şi întoarcerea la vechile valori ale sovietismului.”

XS
SM
MD
LG