Linkuri accesibilitate

Douăzeci de ani de la plecarea lui Sergiu Celibidache (1912-1996)


Imagine de propagandă germană cu studenți la Berlin în timpul războiului (în stînga sus: Sergiu Selibidache)

Imagine de propagandă germană cu studenți la Berlin în timpul războiului (în stînga sus: Sergiu Selibidache)

O pagină despre destinul unui student român de geniu în Germania.

La 14 august s-au împlinit douăzeci de ani de la moartea dirijorului român - și, în paranteză fie spus, atît de moldovean - Sergiu Celibidache. Rememorări ale dirijorului de geniu au fost făcute în presa spaniolă, la posturile de televiziune din Germania, printre elevii săi în Italia, dar, mai nimic, comparativ, în țara în care s-a născut.

O evocare a lui Sergiu Celibidache în media germană

E adevărat că a plecat din România la o vîrstă tînără, pentru a studia în Franța, că și-a petrecut întreaga studenție în Germania - nazistă în acele vremuri -, că în România nu a mai putut reveni decît efemer în anii 1970, iar apoi, după o pauză îndelungată, imediat după 1989, cînd a stîrnit pe lîngă adulație, invidie și resentimente.

Program de concert din 1947 cu celebrul pianist Walter Gieseking

Program de concert din 1947 cu celebrul pianist Walter Gieseking

Sentimentele românilor care nu l-au auzit, inclusiv ale unei majorități a colegilor de breaslă, au urmat, în general, curba propagandei clasice socialiste ostile față de emigrație, iar apoi a celei post-comuniste, față de așa-zișii nemîncători de salam cu soia. Cvasi indiferența de astăzi, după o palidă renaștere a interesului în 2012, la centenarul nașterii lui, reflectă această îndelungată intoxicare mentală, la fel cum absența, după atîtea decenii, a unei monografii a dirijorului și dezinteresul de a o publica pe singura existentă în manuscris, în Suedia, este și ea un indiciu relevant pentru o stare de spirit.


În Germania, pe site-ul Filarmonicii de la Berlin, se vorbește sub anul 1945 despre „un necunoscut absolvent de facultate, ce tocmai cîștigase un concurs la Orchestra Radio”, Sergiu Celibidache. „Pe atunci, tînărul român de 33 de ani, student al lui Heinz Tiessen și Walter Gmeindl și un mare admirator al lui Furtwängler, avea puțină experiență, dar [avea] talent, ambiție și harismă”.

În mod neașteptat, numele lui Celibidache nu se regăsește printre cele ale studenților români din Germania epocii naziste, evocați și studiați cu seriozitate de cercetătoarea Irina Nastasă-Matei, într-unul din studiile de istorie cele mai notabile ale acestui an. „Educație, politică și propagandă. Studenți români în Germania nazistă”, volum publicat recent la Editura Eikon de Cluj*, este o amplă lucrare de doctorat ce reliefează cursul ascendent al studiilor universitare întreprinse de români și mai ales de minoritarii germani din România, în Germania, în perioada 1933-1945, pe fundalul guvernării naziste și pe cel al radicalizării naționaliste și antisemite a tineretului și a regimului politic din România.

Dacă Germania nu a fost o destinație predilectă pentru tineretul din România în perioada interbelică, fiind depășită de Franța, de exemplu, preferințele îndreptîndu-se și spre Italia și Elveția - cum o subliniază în mai multe rînduri Irina Nastasă-Matei - declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, avea să modifice total situația, Germania devenind, practic, unica țară de studii în străinătate pentru români.

O situație pe care propaganda germană avea să o exploateze intens, prin toate mijloacele, și în care avea să se regăsească, fără voia sa, și Sergiu Celibidache, fotografiat pentru o carte poștală de propagandă alături de un student turc, bulgar și un altul japonez.

Dacă la instalarea naziștilor la putere, în România se înregistrau și cîteva îngrijorări - Irina Nastasă-Matei citează avertismentul unui chestor de poliție de la Sibiu despre cursurile de „hitlerism” impuse studenților - ulterior cooperarea instituțiilor din Germania și România se normalizează, este reglementată pe baza acordurilor culturale, iar studenții din România se bucură de o serie de facilități. Eliminați sînt doar studenții evrei, iar limitări le sînt impuse doar femeilor studente. În primii ani ai războiului, în Germania studiau circa 900 pînă la 1100 de studenți din România, dintre care doar o treime, ceva mai mulți de 300 erau de etnie românească.

Este cumva păcat că autoarea cărții „Educație, politică și propagandă” nu a luat în discuție și cazul studentului român atipic care a fost Sergiu Celibidache. Tînărul Celibidache îi trimitea în 1935 profesorului Franz Tiessen o piesă de muzică de cameră, compusă după ce îi ascultase, la radio, Cvintetul de coarde. Tiessen avea să-l invite la Berlin, iar Celibidache să se înscrie la Musikhochshule de pe lîngă Universitatea Friedrich-Wilhelms de Muzică și Științe Muzicale.

O recomandare a profesorului Heinz Tiessen din anii războiului (foto: Gertie Bauer)

O recomandare a profesorului Heinz Tiessen din anii războiului (foto: Gertie Bauer)

Profesorii săi au fost toți personalități ale timpului, Tiessen (pentru compoziție), Hugo Distler (contrapunct), Kurt Thomas și Fritz Stein (teorie muzicală), Eduard Spranger și Nicolai Hartman (filozofie), Arnold Schering și Georg Schünemann (științe muzicale), ia pentru dirijorat Walter Gmeindl. În acei primi ani de studenție, plătiți cu greu de un tată recalcitrant la cererile fiului rătăcitor, Celibidache se apropia, nu de nazism, ci de Budismul Zen, sub influența lui Martin Steinke (Dao Juan).

Studentul Celibidache, despre care profesorul său Tiessen vorbea în termeni hiper-elogioși, punîndu-l, într-un interviu, imediat după Furtwangler pe lista dirijorilor săi preferați, avea să se întrețină în anii 1941-42 dirijînd șapte concerte cu un ansamblu de amatori „Orchester Berliner Musikfreunde”, compunînd muzică și asistîndu-i la spectacole de dans în calitate de pianist pe prietenii săi români, dirijînd un ansamblu de studenți al Academiei de Muzică. Mai puțin clar este felul în care a trăit în perioada de la întoarcerea armelor României contra Germaniei, în toamna lui 1944 și pînă la încheierea războiului în mai 1945, dat fiind noua sa calitate, primejdioasă, de cetățean al unui stat inamic.

Împreună cu Wilhelm Furtwängler la Berlin

Împreună cu Wilhelm Furtwängler la Berlin

​ Cert este că studentul Sergiu Celibidache nu a intrat sub influența ideologiei naziste și nu a făcut compromisuri de natură să-i afecteze viitorul. La 11 august 1945, Celibidache dirija primul său concert post-belic cu Orchestra de Cameră din Berlin, la scurtă vreme cîștiga concursul pentru conducerea Orchestrei Simfonice Radio din Berlin, pe care o dirija la 29 august, iar din octombrie același an începea etapa sa de glorie în fruntea Orchestrei Filarmonice din Berlin, cu nu mai puțin de 414 concerte pînă în 1954.

*Irina Nastasă-Matei, Educație, politică și propagandă. Studenți români în Germania nazistă. Eikon: Cluj-Napoca, 2016. 370 p.

XS
SM
MD
LG