Linkuri accesibilitate

Campania prezidențială încă nu a început, dar alegătorii își caută deja candidații

Campania prezidențială pentru alegerile din 30 octombrie ar fi fost deja în toi dacă, odată cu revenirea la alegerea președintelui prin vot direct, ca până în 2000, puterea ar fi revenit și la regulile vechi ale campaniei. Acestea prevedeau trei luni de campanie, nu doar două, ideea fiind atunci că și cei mai puțin cunoscuți candidați trebuie să aibă vreme îndeajuns să poată comunica cu electoratul. Între timp, în ultimii 16-17 ani a crescut o nouă generație de alegători, iar mulți nu au votat niciodată la prezidențiale. Dar campania a fost scurtată, chiar dacă sondajele arată că interesul alegătorilor pentru ea este mare.

În Parcul Central al capitalei unde este amenajată cascada de panouri cu ziare, de-a lungul străzii A. Puşkin, mi-am căutat astăzi interlocutori informaţi ca să discut cu ei despre prezidenţialele de la toamnă. Pe Dmitri, un bărbat trecut de vârsta pensionării, l-am surprins citind ziarul de limba rusă „Komsomoliskaia Pravda”. Îmi spune că nu aşteaptă neapărat începerea campaniei electorale pentru a se informa despre candidaţii la funcţia de preşedinte. Dmitri are deja şi doi concurenţi preferaţi:

„Chiar dacă nu au fost anunţate programele electorale ale candidaţilor, eu voi alege între Maia Sandu şi Igor Dodon. Dacă îmi vor plăcea argumentele Maiei Sandu, mă voi strădui să votez pentru ea, dacă programul lui Igor Dodon va fi mai interesant, îmi voi da votul pentru el”.

Europa Liberă: Dar aceşti candidaţi sunt foarte diferiţi. Dl Igor Dodon se poziţionează ca un candidat pro-rus, iar Dna Maia Sandu conduce un partid pro-european. Cum faceţi Dvs. diferenţa? Alegerea dintre aceştia mi se pare un paradox…

Dmitri: „E adevărat, Dl Dodon este considerat candidatul Rusiei, prin urmare trebuie să ne aşteptăm că relaţia cu Federaţia Rusă va fi mai bună, însă, într-un final, cred că nu va avea de ales şi va trebui să meargă şi spre Europa.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, de ce credeţi că partidele aflate la guvernare, coaliţia de guvernământ, încă nu şi-a înaintat candidatul?

Dmitri: „Le este frică pentru că nu au făcut nimic bun în ultimii ani. Cred că au şanse candidaţi ca Dodon, Maia Sandu, Andrei Năstase şi poate cineva susţinut de Partidul Democrat. Restul vor fi doar de ochii lumii”.

O parte din trecătorii cu care am stat de vorbă în Parcul Central s-au declarat dezamăgiţi de acţiunile politicienilor de la Chişinău, iar capac la toate a pus furtul miliardului din sistemul bancar moldovenesc, prin urmare nu au prea multe aşteptări de la prezidenţialele din octombrie. Printre ei şi Grigore, un bărbat între două vârste:

„Ne-au dezamăgit complet. Nu e nimeni vinovat. Trebuie un preşedinte care să-şi asume un angajament şi să-l îndeplinească.”

Europa Liberă: Două luni de campanie sunt suficiente pentru informarea cetăţenilor?

Grigore: „Nu cred că e destul. Nici trei luni nu e destul, fiindcă cetăţenii puţin îşi bat capul cine e persoana, de unde a venit. Majoritatea aleg candidatul după aspectul fizic, nu după aspectul moral, mintal şi aşa mai departe. Se uită, aşa cum s-au uitat şi miliardele. Doi ani au trecut. Poporul trebuie să ştie ce s-a întâmplat, nu?”

Impresia generală pe care mi-a creat-o discuţia din parcul central al capitalei a fost că tabăra nemulţumiţilor pentru alegerile din acest an este una impunătoare. Iată cum explică Valeriu şi Diana această stare de lucruri:

Valeriu: „Uitaţi-vă pe Ştefan cel Mare, vedeţi, acesta este rezultatul alegerilor”.

Europa Liberă: E un mare şantier Bulevardul central…

Valeriu: „Toată ţara e un şantier – fix aşa.”

Diana: „Noi aşteptăm cred că schimbări însă suntem descurajați că nu le vedem. Chiar dacă sunt, numai în rău şi în rău.”

Europa Liberă: Partidele de la guvernare, coaliţia, nu şi-a anunţat până acum un candidat. Cum credeţi, de ce?

Valeriu: „Nu ştiu şi nu cred că e foarte important dacă îl vor anunţa. Realitatea este alta: nimeni nu face nimic, nicăieri.”

Diana: „Părerea noastră e că trebuie mai multe persoane ca Maia Sandu şi ca Oleg Brega, chiar dacă se vede că nu au şanse. Sigur vor avea mulţi susţinători, prin urmare li se vor pune beţe în roate.”

Europa Liberă: În acest caz, cum se va face schimbarea?

Diana: „Să fim optimişti, schimbări vor fi.”

Valeriu: „Peste 50 de ani, poate nepoţii noştri sau copii vor profita de timpuri mai înfloritoare.”

Dar iată cum explică tânărul Oleg, din Anenii Noi, dezamăgirea electoratului:

„Oamenii nu au încredere în presă şi nici în politicienii de la guvernare.”

Europa Liberă: Ce i-a dezamăgit pe oameni?

Oleg: „Sărăcia, corupţia din sistemul de învăţământ, din sistemul medical, din justiţie. Furtul miliardului îl simţim pe propria piele. În ce priveşte viitorul preşedinte, nu cred că acesta va fi unul independent.”

Oficial, campania electorală pentru prezidenţiale începe la 1 septembrie. Până acum și-au anunțat intenția de a candida liderul socialist Igor Dodon, fostul premier Iurie Leancă, deputatul independent Valeriu Ghilețchi şi activistul civic Oleg Brega. Platforma Demnitate şi Adevăr, partidul Acţiune şi Solidaritate şi Partidul Liberal Democrat, au anunţat că o vor înainta la prezidenţiale fie pe Maia Sandu, lidera PAS, fie pe Andrei Năstase, liderul partidului Platforma DA. Primarul de Balti, Renato Usatîi, a anunţat că formaţiunea sa mai curând că îl va înainta pe jurnalistul Dmitri Ciubaşenco, care va şti, a adăugat liderul „Partidului Nostru”, să accelereze dizolvarea Parlamentului.

XS
SM
MD
LG