Linkuri accesibilitate

În urmă cu zece ani înceta din viață Jean-François Revel, membru al Academiei Franceze, filosof politic și jurnalist de înaltă clasă, unul dintre cei mai activi susținători ai ideii de societate deschisă într-o vreme în care diversele utopii radicale făceau ravagii în Franța și nu numai. Activ în Rezistența anti-nazistă, om al unei stângi moderate, deopotrivă anti-comunist și anti-fascist, Revel a simbolizat demnitatea spiritului raționalist în lupta împotriva ispitelor totalitare. Celor care îl plasau la dreapta spectrului ideologic și politic, Revel le atrăgea atenția că el personal se considera de stânga, reproșându-le detractorilor săi eroarea de a nu fi înțeles că „Churchill era mult mai la stânga decât Stalin”. Evident, o stângă rațională și raționalistă, nu una a pulsiunilor fanatic anti-burgheze, a solidarităților necondiționate cu cauze vagi, inspirate de mituri resentimentare, între care anti-americanismul, pro-sovietismul și disprețul pentru valorile liberale.

Jean Francois Revel, fotografie de Elsa Dorfman

Jean Francois Revel, fotografie de Elsa Dorfman

Ca director al săptămânalului „L’Express” în anii ’70, Revel a deschis paginile influentei publicații pentru vocile disidenței din URSS și Europa de Est. Dintre lucrările sale, să menționez aici „Tentația totalitară”, „Nici Marx, nici Iisus”, „Cunoașterea inutilă”, „Obsesia anti-americană”, „Cum pier democrațiile” și multe altele, inclusiv lucrări pe teme de istoria filosfiei și chiar de gastronomie. Multe din ele au apărut în românește.

L-am cunoscut pe J.-F. Revel în anii ’80 grație lui Carlos Rangel și soției sale, Sofia Imber (vara primară a tatălui meu). Carlos Rangel a fost unul dintre cei mai importanți gânditori liberali ai Americii Latine. A scris două lucrări fundamentale pe tema radicalismului politic de stânga și a tiers-mondismului ca ideologii ostile spiritului și practicii democrației. Ambele au apărut în franceză cu prefețe de J.-F. Revel. Rangel a încetat din viață la sfârșitul anilor ’80. Sofia, fondatoarea Muzeului de Arta Contemporană din Caracas, a fost una din persoanele cele mai active în cadrul opoziției împotriva direcției dictatoriale a regimului Chavez. Auzisem despre celebrul gânditor francez de la Europa Liberă, din emisiunile Monicăi Lovinescu și ale lui Virgil Ierunca. Când l-am vizitat prima dată, în 1985, în locuința sa de pe Quai de Bourbon, pe insula Saint Louis, am rămas uimit: pe soneria etajului său erau scrise trei nume: Revel, Sarraute, Tzara. Țin minte că după ani, povestindu-i episodul lui Mircea Mihăieș, mi-a sugerat să scriu pentru „Orizont” un articol cu titlul „Soneria istorică”. Revel a fost căsătorit cu ziarista Claude Sarraute, fiica celebrei romanciere Nathalie Sarraute. Înainte de Revel, Claude fusese căsătorită cu fiul lui Tristan Tzara. Îmi amintesc că la prima noastră întâlnire, Revel mi-a vorbit despre admirația sa pentru Cioran și Ionesco, dar și pentru Tudor Vianu, pe care îl cunoscuse, cred, la UNESCO. Am vorbit mult despre dezastrul sovietismului, dar și despre naivitatea multor intelectuali de stânga din Vest în raport cu ofensiva propagandistică sovietică. Era epoca mișcărilor pacifiste și a criticilor acerbe la adresa lui Ronald Reagan.

L-am revăzut ulterior de nenumărate ori, în Franța și în Statele Unite. A fost apropiat de Dorin Tudoran, acceptând să facă parte din comitetul editorial al revistei „Agora”. Am în față un număr al revistei „Democracy at Large”, condusă de Dorin Tudoran, și notez că J.-F. Revel face parte din consiliul editorial. Îmi vine greu să vorbesc despre acest om la timpul trecut. Era de o vitalitate formidabilă, un causeur irezistibil, maestru al formulărilor tranșante. L-a umilit memorabil pe insolentul lider comunist Georges Marchais. A recunoscut că uneori tonul său de Cassandră includea și un element de exagrare (a scris o carte despre revirimentul democratic în care rectifica unele teze anterioare).

J.-F. Revel a fost un spirit deschis, dar vertical. Îmi amintesc un prânz la Paris, în compania sa, a lui Georges Liébert (cunoscut muzicolog și politolog) și a lui Branko Lazich, discipolul lui Boris Souvarine, unul dintre exegeții de vârf ai comunismului mondial. Am discutat pe larg despre tema anticomunismului ca datorie morală și politică. I-am povestit că tocmai citisem volumul de memorii al lui Petre Roman, cu ale sale auto-justificări îndoielnice. Revel mi-a făcut pe loc oferta să scriu o recenzie pentru „Le Point”, revista unde colabora săptămânal. Am făcut-o rapid, păstrând în minte că distinsul filosof scrisese el însuși un text neiertător despre regimul Iliescu: „România, flagrant delict”. Să mai amintesc că Revel a trimis un substanțial text despre cum trebuie distrus totalitarismul comunist pentru conferința internațională „Putere și opoziție în societățile post-comuniste” pe care am organizat-o, la Timișoara, împreună cu Mircea Mihăieș și Vasile Popovici, în martie 1991.

XS
SM
MD
LG