Linkuri accesibilitate

Convorbiri între miniștri de externe ai Rusiei și Germaniei la Ekaterinburg


Ministrul german de externe i-a spus omologului său rus că la baza negocierilor de pace în conflictul din estul Ucrainei trebuie să rămână acordurile de la Minsk. Frank-Walter Steinmeier și Serghei Lavrov s-au întâlnit astăzi, la Ekaterinburg, în munții Ural, unde au ținut o prelegere în fața studenților. Lavrov a spus că Rusia își va îndeplini partea sa din înțelegerile de la Minsk, la care au ajuns, în februarie 2015, liderii rus, ucrainean, francez și german. Dar acest format al negocierilor, supranumit formatul normand, a fost pus la îndoială săptămâna trecută de președintele rus. Vladimir Putin a acuzat Ucraina de incursiuni în Crimeea anexată de Rusia în 2014 și de folosirea unor tactici „teroriste”, spunând că acest lucru face inutile noi convorbiri în formatul normand. Kievul a respins acuzațiile ruse, spunând că Moscova ar escalada premeditat situația pentru a obține condiții mai bune în estul Ucrainei. Acordurile de la Minsk prevăd retragerea trupelor ruse din Donbas, restabilirea controlului ucrainean la granița cu Rusia și acordarea statutului de autonomiei regiunilor separatiste din Donbass. Dar Kievul și Moscova nu sunt de acord asupra succesiunii acestor acțiuni.

XS
SM
MD
LG