Linkuri accesibilitate

Un roman ce-ţi descreţeşte fruntea de la bun început...

râsu’-plânsu’ nu-i neapărat un brand românesc, se poate convinge oricine, citindu-i in extenso pe autorii cehi – spui Bohumil Hrabal (1914 – 1997), şi iată-l pe romancierul care „combină buna dispoziţie şi umorul cu tandreţea şi cu un simţ tragic faţă de istoria ţării sale” (The Observer).

Romania - cover book Hrabal, bambini di Praga

Romania - cover book Hrabal, bambini di Praga

Bambini di Praga, Art, 2015, este un roman „marca Hrabal” ce-ţi descreţeşte fruntea de la bun început (doar fraza măcelarului Hyrman cât face: „Mi-aţi băgat pe gât o asigurare pe viaţă, iar acum mă ademeniţi cu un loc de veci pe care tot o să-l cumpăr până la urmă…”), pentru ca, preţ de nouă capitole, să dezlege baierele unui râs molipsitor atotputernic, că-i vorba de peripeţiile celor vii, că-i vorba de amintirile celor morţi. O istorie o cheamă pe alta, aşa cum se întâmplă bunăoară în capitolul 7, unde o femeie urcată pe-o scară dublă, să vadă ce se întâmplă în crâşmă, povesteşte despre personajele ce-i trec prin faţa ochilor, mai toate – bastarzi ai prinţului ce „se pricepea la femei”, iar „mai mult ca orice, îi plăceau muierile de la vaci”, drept care „atât de tare a tânjit după o fetişcană, că a trântit-o în bălegar, nu s-a uitat că s-a mânjit pe mâini şi pe cap, aşa era de pofticios”; bref, „Iubea oamenii simpli…” (În timp ce-i dă înainte cu povestitul, îşi suflă nasul pe o piatră funerară, exclamând: „Ce mai batiste avem, dom’le!”) Un umor nebun, la propriu, căci spre final acţiunea se mută în curtea unui ospiciu, iar pătăraniile curg gârlă: „Soacră-sa îşi punea proteza în fiecare seară în alt pahar. Când se întorcea de la crâşmă, (…) [domnul Kilius] înfuleca tot ce întâlnea în cale, la fel şi cu băutura. De cinci ori a înghiţit proteza soacrei. Şi de fiecare dată striga: «Soacră-mea rânjeşte la mine din pahar!»”, replică ce l-ar înduioşa, cu siguranţă, pe Ion Mureşan, autorul celebrului poem Pahar.

Toate bune şi frumoase, dacă fraza finală n-ar da glas tragismului, în stare pură, al acestei „cele mai bune dintre lumi”: „În inima clădirii [ospiciului] cineva scosese un urlet înspăimântător”.

15 august ’16

XS
SM
MD
LG