Linkuri accesibilitate

Stanislav Belkovski: „Pentru Putin, alegerile nu mai reprezintă astăzi un eveniment excepțional al politicii interne”


Președintele rus Vladimir Putin (stînga) și șeful administrației prezidențiale Serghei Ivanov (primul din dreapta), la marcarea a 72 de ani a invaziei naziste din al doilea război mondial, Moscova, 22 iunie 2013.

Președintele rus Vladimir Putin (stînga) și șeful administrației prezidențiale Serghei Ivanov (primul din dreapta), la marcarea a 72 de ani a invaziei naziste din al doilea război mondial, Moscova, 22 iunie 2013.

Despre semnificația recentelor schimbări de cadre de la Kremlin.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a demis pe șeful administrației sale, Serghei Ivanov. În locul lui Ivanov a fost numit adjunctul acestuia, Anton Vaino. Ivanov, care a condus administrația prezidențială din decembrie 2011, a trecut într-o altă funcție, cea de reprezentant special al președintelui pentru protecția mediului înconjurător, ecologie și transport. Radio Svoboda a stat de vorbă cu analistul politic de la Moscova Stanislav Belkovski. Traducere de Radu Benea.

Serghei Ivanov e considerat drept un vechi camarad al lui Vladimir Putin, cu care a muncit împreună, încă din perioada sovietică, în direcția KGB-ului de la Leningrad. Până a ajunge în fruntea administrației prezidențiale, a fost vicepremier în guvernul lui Putin și ministru al apărării, iar în 2008 a fost unul din cei doi succesori ai lui Vladimir Putin la președinție, care în cele din urmă a devenit Dmitri Medvedev. Ivanov a avut însă un rol important în organizarea alegerilor și a scrutinului în Duma de Stat ce a urmat. Acum, demisia lui Ivanov are loc tot înaintea alegerilor în Duma de la Moscova, din 18 septembrie, iar Radio Svoboda l-a întrebat pe expertul Stanislav Belkovski dacă aceste schimbări ar avea vreo legătură:

„Nu. Cred că n-au nici o legătură. Pentru Putin, alegerile nu mai reprezintă astăzi un eveniment excepțional al politicii interne. Cu atât mai mult, acum sunt alegeri parlamentare și nu prezidențiale. Iar rezultatul lor e deja conturat în mintea lui Putin. El este absolut sigur că va deține controlul total asupra Dumei. De aceea, alegerile nu-l preocupă. Demisia lui Ivanov este realizarea celui mai nou trend în politica de cadre a lui Putin – de a se debarasa de prietenii vechi, care-l stânjenesc și-l împovărează emoțional pe Putin, și de a-i înlocui cu funcționari care i-au spus din start Dumneavoastră și nu-i scapă o vorbă. Anton Vaina este exemplul clasic al unui astfel de funcționar”.

Anton Vaina, în vârstă de 44 de ani, diplomat de carieră, a fost șeful de protocol al lui Vladimir Putin când acesta deținea funcția de premier și, mai spun unii analiști de la Moscova, ar proveni dintr-o familie cu tradiții în conducerea de partid comunist în perioada URSS. Belkovski mai spune că Anton Vaina este tipul executorului perfect, și care nu se consideră intangibil, la fel ca vechii prieteni ai lui Putin. Prin urmare, funcțional, ar fi mai potrivit să administreze cancelaria de la Kremlin, decât Ivanov.

„În politica internă Putin nu vede pentru sine nici un fel de probleme. De aceea, chiar și schimbările importante de cadre nu sunt dictate de politica internă. Ele țin numai de dorința lui Putin de a aduce structura puterii executive în corespundere cu formatul cerințelor actuale, de a o transforma dintr-un club al prietenilor, într-un sistem al funcționarilor supuși și controlați total”.

Stanislav Belkovski mai crede că în curând vor urma și alte schimbări importante de cadre în anturajul președintelui Vladimir Putin. Opinia sa e împărtășită și de alți analiști politici la Moscova.

Ziarul „Kommersant” citează bunăoară opinia politologului Aleksei Makarkin care observă că spre deosebire de vechii camarazi ai lui Putin, pentru funcționarii tineri liderul de la Kremlin este o figură sacrală și altfel nici nu și-l imaginează.

XS
SM
MD
LG