Linkuri accesibilitate

Ion Bistreanu: „Din mentalul românilor, orice generaţie, orice profesie, nu putea fi scoasă ideea că Basarabia a fost pământ românesc”


Interviu cu primul (și singurul, pentru cîteva luni) diplomat străin trimis la Chișinău după declararea independenței Republicii Moldova.

Europa Liberă: Domnule ambasador, înainte să fiţi trimis la Chişinău, în 1991, ce ştiaţi despre Moldova de dincolo de Prut?

Ion Bistreanu: „Ştiam foarte multe. De ce? Pentru că apucasem să lucrez la Moscova la ambasadă. Şi acum mai am un secret: se urmăreau foarte-foarte atent evenimentele din Republica Moldova, atunci RSS Moldovenească.”

Europa Liberă: Adică aveaţi de la Bucureşti această cerinţă să urmăriţi ce se întâmplă acolo?

Ion Bistreanu: „Da, aveam cerinţă de la Bucureşti. Viaţa politică de acolo cum era, evenimentele care aveau loc, dar, în acelaşi timp, şi viaţa culturală. La Moscova mai apărea din când în când câte un scriitor sau om de cultură care luau contact cu noi şi mai aflam noutăţile din Republica Moldova. Acesta era un subiect.”

Europa Liberă: În ce perioadă aţi fost dumneavoastră la Moscova şi urmăreaţi ce se întâmpla la Chişinău?

Ion Bistreanu: „’70-’78, exact în perioada în care au apărut şi primele asperități româno-sovietice pe problema basarabeană. De ce? Pentru că apăruseră, între timp, câteva lucrări de referinţă în RSS Moldovenească, inclusiv faimoasa istorie a statalităţii RSS Moldoveneşti a lui Lazarev, în care erau supuse unei critici foarte violente teze ale istoriografiei române privind Basarabia. Vă aduceţi aminte că erau deja anii când mai voalat începuseră şi în lucrările ştiinţifice din România să apară referiri la raptul Basarabiei, că a fost luată, că are istorie comună. Lumea deja avea un contact cu adevărata istorie a RSS Moldovenească.”

Europa Liberă: În perioada aceea în care la Moscova eraţi consilier?

Ion Bistreanu: „Eram ataşat de presă.”

Europa Liberă: România avea între obiective, pe agendă, ceva anume legat de Republica Sovietică Socialistă Moldovenească?

Ion Bistreanu: „În afară de urmărirea evenimentelor de acolo, prin intermediul presei, în primul rând, că altfel nu. Pentru că noi nu aveam niciun contact chiar diplomatic, erau stopate vizele de către ruşi.”

Europa Liberă: Nu puteaţi să mergeţi la Chişinău?

Ion Bistreanu: „Nu puteai să mergi la Chișinău. Şi ca să dau un contre-exemple. În 1972, s-a deschis Consulatul general al României la Kiev şi firesc ar fi fost ca în circumscripţia consulară să intre şi RSS Moldovenească. Nu. Moldovenii, care aveau, eventual, nevoie de acte, de stare civilă, trebuiau să vină la Moscova, nu aveau acces la Kiev. O primă vizită a avut loc abia în 1977, după ce făcuse prima vizită la Chişinău Ceauşescu. Ceauşescu a fost, practic, obligat să facă o vizită la Chişinău.”

Europa Liberă: De ce?

Ion Bistreanu: „Pentru că apăruse lucrarea aceasta a lui Lazarev, pe care Ceauşescu a criticat-o la un congres sau o conferinţă naţională şi au apărut niște articole ale unor istorici români referitoare la adevărata istorie a Basarabiei. Şi Brejnev a cam forţat nota cu o vizită la Chişinău. Erau interesele economice care te cam presau.”

Europa Liberă: Adică, Brejnev l-a obligat pe Ceauşescu să meargă la Chişinău?

Ion Bistreanu: „Da, Brejnev l-a obligat pe Ceauşescu să meargă la Chişinău. A acceptat-o, dar a legat-o şi cu o vizită în Armenia. Efectul care a fost? Că a făcut vizita respectivă de o zi, a avut loc un miting la Chişinău la o uzină.”

Europa Liberă: Aţi participat la această vizită?

Ion Bistreanu: „Da. Şi, când a fost discursul lui Ceauşescu, a început în limba română, şi translatorul de limbă rusă a vrut să traducă în rusă. Și Bodiul, era prim-secretar al RSS Moldovenească, a zis: „Nu e nevoie, înţelege lumea”. A fost, totuși, ceva neobişnuit. A vorbit Ceauşescu apoi liber şi i-a invitat pe toţi muncitorii de acolo, 300, să viziteze România. Doi ani au durat demersurile ca muncitorii aceştia să vină în grupuri să viziteze România, uzinele. După aceea s-au stabilit nişte contacte la nivel de întreprinderi, lideri de partid locali între RSS Moldovenească şi Moldova noastră, dar sporadice, prea sporadice.”

Europa Liberă: Credeţi că se gândea Ceauşescu pe vremea aceea la o posibilă viitoare întregire?

Ion Bistreanu: „Nu. Mă îndoiesc că se gândea la aşa ceva. Din câte am înţeles, undeva, la sfârşitul domniei lui, înainte de ultimul congres al partidului, a auzit de mişcările care aveau loc în Moldova cu Frontul Popular, lupta pentru limbă ş.a.m.d., aşa reiese din nişte stenograme, ar fi zic ca şi presa să înceapă să dea pe liber mai multă informaţie din Moldova pe subiectul acesta. Şi atunci a apărut, în decembrie ’89, textul protocolului secret Ribbentrop-Molotov şi nişte referiri la Basarabia, care este adevărata istorie a Basarabiei. Nu. Mă îndoiesc. Pentru că, în primul rând, noi discutam între noi: te puneai cu un colos; în al doilea rând, apăruse şi Actul final de la Helsinki, care bloca foarte serios orice proces de schimbare a frontierelor. Şi mai era o chestiune: încă de pe timpul lui Hruşciov, aceasta e interesant, în ’64, subiectul Basarabiei a fost abordat de o delegaţie română în frunte cu Maurer la Pekin, la Beijing.”

Europa Liberă: În prezenţa oficialilor ruşi?

Ion Bistreanu: „Nu. În format bilateral, cum era moda atunci. Au făcut escală la Moscova, era încă Hruşciov la conducere şi l-au informat: „Am fost la Pekin, am discutat. Şi la Pekin Mao Zedong ne-a spus că voi aţi răpit Basarabia”. Şi Hruşciov l-a întrebat pe Maurer: „Şi dumneata ce ai spus?”. Şi Maurer a zis: „Ce era să spun?”. Cu tâlc răspunse. Şi atunci a apărut o idee, pe mine m-a surprins peste ani. Hruşciov a lansat o idee: „Ce e această Basarabie? O mică problemă. Noi vorbim de muncitori, frontiere”. Deci, o reluare a tezei leniniste legate de un stat mondial al muncitorilor şi ţăranilor. Şi, pentru dispariţia frontierelor, nu mai are nevoie de mișcări naţionale, se reunifică de la sine. Cam cum apare teza că România se va unifica cu Moldova într-o Uniune Europeană, cu Uniune Vamală şi nu ştiu ce. E cam romantic şi science fiction.”

Europa Liberă: Deci, erau anumite tatonări?

Ion Bistreanu: „Tatonări erau. Pentru că din mentalul românilor, orice generaţie, orice profesie, nu putea fi scoasă ideea că Basarabia a fost pământ românesc, totuşi.”

Europa Liberă: Aţi fost primul ambasador care a ajuns la Chişinău.

Ion Bistreanu: „La Chişinău am ajuns în ianuarie 1992, la câteva zile după ce s-a oficializat total dezmembrarea URSS. Am fost primul dintre primii. Abia după două luni de zile a venit şi o misiune diplomatică americană şi după trei luni şi o misiune diplomatică rusă. Din ianuarie, februarie şi până la jumătatea lui martie eram singurul diplomat...”

Europa Liberă: …străin, acreditat acolo.

Ion Bistreanu: „Străin… Am făcut pauză de ce? Pentru că într-o anumită parte a presei din România eram foarte criticat de ideea: „Diplomat român pe pământ românesc”. Din păcate, şi la ora actuală se menţine această idee.”

Europa Liberă: Faptul că aţi prins în Uniunea Sovietică „glasnost”, politica de „glasnost”, dădea impresia că RSS Moldovenească, restul, erau într-o atmosferă mai liberală decât România? Când aţi ajuns la Chişinău, v-aţi simţit într-o lume mai deschisă sau mai închisă decât la Bucureşti?

Ion Bistreanu: „Nu, să fim serioşi. Cum am perceput eu, în ’91 [realitatea] în Moldova? Era un amestec de uşoară euforie şi multă confuzie. Euforia era că „suntem independenţi, recunoscut independenţi”, după patru luni după ce se proclamase independenţa. Confuzia era: și noi încotro ne ducem; ce facem acum; ce facem? În condiţiile în care economia era totalmente la pământ. Se rupseseră toate legăturile în cadrul Uniunii Sovietice, cu Ucraina, cu oricare altă republică.”

Europa Liberă: Dar pieţele funcţionau?

Ion Bistreanu: „Care pieţe?”

Europa Liberă: Pieţele comune. Pentru că CSI s-a format aproape imediat.

Ion Bistreanu: „S-a format, dar nu funcţionau. Aceasta era catastrofa, că nu funcţionau. S-au rupt foarte rapid legăturile între întreprinderi. Adică, cam fiecare republică a considerat: „Eu mă închid acum. Sunt independent”. Şi nu aveau bani de aprovizionare. Îmi aduc aminte erau vreo două mari fabrici de optică de înaltă precizie în Chişinău şi nu mai aveau cui să vândă marfa, nu aveau nici de unde să primească materie primă şi multe, multe altele. [Întreprinderile] aveau producţie agricolă de fructe, legume şi sucuri, pe care nu aveau unde să o desfacă. Chiar era totalmente dezorganizată [economia].”

Europa Liberă: Care a fost prima impresie pe care aţi avut-o, după ce v-aţi dus cu scrisorile de acreditare?

Ion Bistreanu: „Ce se întâmpla? Am ajuns într-o duminică, luni m-am întâlnit cu preşedintele Snegur, căruia i-am transmis invitaţia: „Preşedintele României vrea să vă întâlnească, de un an de zile nu aţi reuşit să vă întâlniţi”. A fost foarte curios. Fusese prin februarie ’90 la Bucureşti, încă nu era independent, dar după aceea a evitat întâlnirile cu ai noştri.”

Europa Liberă: Dumneavoastră aţi ajuns la Chişinău în ’92?

Ion Bistreanu: „În ’92, în ianuarie. În ’91, la 25 decembrie – se dezmembrase URSS oficial – şi-a dat demisia Gorbaciov. A acceptat să se întâlnească pe 24 ianuarie la Ungheni.”

Europa Liberă: O dată simbolică?

Ion Bistreanu: „Da. Simbolică. Nu s-a făcut legătura cu aceasta. La Ungheni, într-o staţiune viticolă.”

Europa Liberă: A mers Iliescu acolo.

Ion Bistreanu: „Iliescu a mers acolo. A spus: „Domnule, oriunde, la Chişinău, Bucureşti, la frontieră”. Şi a avut loc o întâlnire destul de prietenească chiar.”

Europa Liberă: Dar de ce voia Iliescu să se întâlnească cu Snegur?

Ion Bistreanu: „Ce facem mai departe? Să semnăm şi un tratat de fraternitate, cum voiam noi atunci. Și să vedem cum facem nişte proiecte economice, cum să stabilim nişte legături mai strânse între cele două state româneşti. Atunci se vorbea de două state româneşti.”

Europa Liberă: Dar nu credeţi că s-a ratat atunci oportunitatea unirii? Unirea s-ar fi putut face, dacă România ar fi avut această strategie?

Ion Bistreanu

Ion Bistreanu

Ion Bistreanu: „Sunt sigur categoric că nu se putea face. Şi vă spun şi câteva argumente. La Chişinău ar fi trebuit să ai un suport, în primul rând, politic. Noi nu-l aveam. Conducerea propriu-zisă nu era pentru unire, era pentru independenţă şi relaţii frăţeşti între cele două state. Parlamentul? S-a creat o falsă iluzie că Parlamentul, aceştia care au votat independenţa în august 1991, dar Parlamentul acesta avea doar 38% reprezentanţi ai Frontului Popular, care erau pro-unionişti, care la un moment dat s-a rupt şi acela. S-au separat între aripa radicală condusă de Iurie Roşca şi aripa mai moderată, unde era Moşanu, preşedintele Parlamentului. Aceasta ar fi o chestiune. A doua era la nivel de populaţie, chiar oameni ai Frontului Popular îmi spuneau că cel puţin 15-20% erau în favoarea unirii. Sondajele le făcea administraţia prezidenţială, mizau pe 7%. Deci, să luăm aripa unionistă, vedeţi, era mică. Apoi aripa conservatoare, satul, şi la ora actuală e acelaşi lucru. Lumea pierde din vedere că Republica Moldova are 60% mediu rural, mediu conservator, mediu care nu este exploatat. Adică, o manifestaţie în Chişinău nu înseamnă pulsul întregii Moldove, aşa era atunci. Vă dau un alt exemplu. A fost în mai 1992 Iliescu la Chişinău, în vizită oficială. Era un foarte bun prilej, nu intru în detalii, era foarte bun prilej de un mare miting unionist. De acord? Nu s-a făcut, nici măcar nu s-a schiţat aceasta. Nu se dorea. Şi susţin în continuare, chiar după 25 de ani, că şi conflictul transnistrean a constituit un pretext ca să nu vorbim de unire.”

Europa Liberă: Ca să descurajeze România.

Ion Bistreanu: „Da. Iliescu a lansat atunci, şi a fost foarte contrat în Moldova, a lansat ideea: „Transnistria nu a fost românească”. Ceea ce e adevărat, Transnistria e un teritoriu românesc etnolingvistic.”

Europa Liberă: Nici măcar.

Ion Bistreanu: „Dar cât de cât este. Întotdeauna pe frontieră găseşti şi de o parte, şi de alta.”

Europa Liberă: Pe Nistru.

Ion Bistreanu: „Aceasta e în favoarea noastră. Dar politic niciodată.”

Europa Liberă: Cât de puternice rămăseseră în perioada aceea fostele servicii sovietice secrete?

Ion Bistreanu: „Mi-e greu să fac o apreciere. Îmi aduc aminte, la un moment dat, cam la aproape de jumătatea anului ’92, unul dintre şefii serviciilor de securitate ale Moldovei mi-a spus că a reuşit abia aproape jumătate din vechii lucrători să-i schimbe. Mai era o chestiune. Toate arhivele fostei securităţi, ale KGB, fuseseră deja transferate din ’91 în Transnistria. Pe chestia aceasta foarte mulţi dintre parlamentari şi oameni politici au fost pe parcurs şantajaţi, în presă apăreau „notiţe” exact cu file din dosarele vechi. Dar ce aş vrea să remarc? Era un fenomen foarte curios, când a fost conflictul din Transnistria, totuşi, în Moldova între Prut şi Nistru, era o pondere foarte mare de rusofoni, nu rusofili. Rusofonii aceştia dintre Prut şi Nistru au stat cuminţi, adică în Chişinău, în alte localităţi nu au avut loc tulburări. Erau în Transnistria, unde erau rusofoni. Foarte curios pe moment, nu au fost activaţi. Puteau să fie, mai ales pe fondul problemelor economice. O chestiune care ar fi trebuit să fie avută în vedere – pe parcursul evoluţiei în Moldova, ca în alte republici, pentru că e populaţie simplă, care fuseseră lideri plecaseră – oamenii simpli se adaptează. E fenomenul ca în Ţările Baltice, unde e un procent foarte mare de populaţie rusofonă şi totuşi s-au adaptat, nu fac răscoale, nu fac atentate. Deci, se poate lucra cu ei. Nu aş pune în cârca serviciilor secrete ruseşti evoluţiile sinuoase din Republica Moldova, ci mai curând cred că a unor slăbiciuni ale conducerii de atunci şi a unor oscilaţii.”

Europa Liberă: Adică, socotiţi că vechiul KGB stătea liniştit şi privea cu mâinile în sân?

Ion Bistreanu: „E clar că nu stătea liniştit. Nu pot să spun că stătea liniştit, dar nu el era cel care provoca toate treburile acestea.”

Europa Liberă: Dar cine?

Ion Bistreanu: „Evenimentele, care au fost provocate în Republica Moldova atunci, au fost în Transnistria. Acolo au fost provocate de o parte a KGB şi o parte a Armatei a 14-a, care s-au văzut cam abandonate acolo. Armata a 14-a nu mai exista, gigantul acela de 20 de mii de oameni nu mai exista.”

Europa Liberă: Totuși, rămăsese generalul Lebed acolo.

Ion Bistreanu: „Lebed a venit, adus. Armata a 14-a o încorporase aproape toată Ucraina, că aşa era ea localizată.”

Europa Liberă: Dumneavoastră aţi prins tot conflictul transnistrean?

Ion Bistreanu: „Tot.”

Europa Liberă: Când aţi plecat de la Chişinău?

Ion Bistreanu: „Am plecat în ’93, în mai. Am prins încheierea conflictului. Adică, şi începutul, la 2 martie, pretextul acela la un club de noapte, dar şi finalul în iulie, când s-a semnat acordul Snegur-Elţin, faimosul acord. Dar în Transnistria ce s-a întâmplat? Erau foarte mulţi militari care sunt şi acum, forţele paramilitare, se căsătoriseră cu localnice, rămăseseră acolo. Și au intrat foarte mulți în miliţiile acelea populare care s-au făcut atunci. La acestea s-a raliat şi parte din rămăşiţele Armatei a 14-a, mai erau cinci-şase mii în armata respectivă. A venit Lebed. Lebed a mai făcut ceva ordine, adică a lichidat, cel puţin, pe unul dintre rebelii de acolo, pe celebrul Kostenko. E o adevărată istorie, se poate face film cu el.”

Europa Liberă: Dar când aţi fost trimis la Chişinău, ce agendă avea România în legătură cu Republica Moldova?

Ion Bistreanu: „În primul rând, a fost, practic, pe agendă, să îi sprijinim în a obţine recunoaşterea internaţională. Pentru că a fost un fenomen destul de complicat, până a început să fie recunoscută. Primirea în ONU, care a fost făcută exclusiv cu ajutorul românesc. Fără să intru în detalii, pot să vă spun doar atât, că Snegur la ONU l-a luat pe reprezentantul nostru, l-a avut alături de el şi a zis: „Din clipa aceasta sunt două voci româneşti la ONU”. După aceea pe doi diplomaţi, care au făcut cam toată treaba pentru viitoarea delegaţie moldovenească, i-a invitat personal în timpul anului la Chişinău, în semn de recunoştinţă. Noi am militat atunci ca foarte multe ambasade, inclusiv la Bucureşti, să fie acreditate la Chişinău. Nu s-a reuşit. Foarte multe au preferat Moscova. S-a dorit, vă spun deschis, la un moment dat ca să avem ambasade comune.”

Europa Liberă: România şi Republica Moldova să aibă ambasade comune în lume?

Ion Bistreanu: „Da. Pe motiv economic. Şi nu vreau să vă dau niciun exemplu, dar am fost descurajaţi.”

Europa Liberă: De către oficialii de la Chişinău?

Ion Bistreanu: „Nu. De către oficiali din ţări occidentale, care nu au acceptat aşa ceva. Şi atunci a fost abandonat proiectul acesta. Aceasta a fost o chestiune. A doua chestiune e tratatul de fraternitate, care se voia într-adevăr un tratat care să pună bazele pe parcurs la o apropiere şi integrare. Era folosită terminologia aceasta de integrare, care nu a fost acceptată de partea moldovenească. Eu l-am predat în februarie chiar.”

Europa Liberă: În februarie 1992?

Ion Bistreanu: „Da. La aproape o lună, de când am ajuns acolo, am predat proiectul acesta.”

Europa Liberă: Veniseți cu el în buzunar, ca să zic aşa?

Ion Bistreanu: „Şi l-au respins: „Nu e cazul. Mai vedem’.”

Europa Liberă: Care erau motivele?

Ion Bistreanu: „Tot timpul motivul era Transnistria. Din ’90-’91 Transnistria ardea, mocnea. „Să vedem cu Transnistria ce vom face’.”

Europa Liberă: Acesta era pretextul?

Ion Bistreanu: „Eu consider în continuare că a fost un pretext.”

Europa Liberă: Şi care a fost motivul?

Ion Bistreanu: „Cred că ce spunea cineva de acolo: „Domnule, fotoliul de preşedinte este mult mai confortabil decât un fotoliu de senator’.”

Europa Liberă: Se temeau că România ar putea să „înghită” Republica Moldova?

Ion Bistreanu: „Da. Şi ce faci cu restul?”

Europa Liberă: Adică exista temerea aceasta la Chişinău?

Ion Bistreanu: „Da, exista o anumită temere. Eu am stat de vorbă, am avut la un moment dat şi un grup de studenţi, care au zis că preferă să rămână Republica Moldova independentă. Întreb: „De ce?”. - „Sună mai frumos”. Un răspuns banal. Altceva era şi atracţia economică. Am avut întâlniri, am participat la mitinguri unioniste, unde am avut oameni care spuneau: „De ce să ne unim cu voi? Voi nu sunteţi RFG”. Se privea așa. Era adevărat că şi momentul era greu, 1992 era un an greu pentru România. Nu mai vorbesc că era şi un electoral destul de păcătos, dar economic chiar nu puteam să fim element de atracţie. A doua chestiune, pe care multă lume nu a remarcat-o: la frontieră grănicerii vorbesc ruseşte, lumea nu ştia şi nici presa română nu a scris o chestiune, că abia în iunie ʾ92, au început să plece ultimele contingente de grăniceri ruşi. Normal că grănicerii nu erau moldoveni, erau ruşi şi erau încorporaţi ca orice militari. În vara anului ʾ92 a plecat un batalion de gardă ultramodern, al fratelui lui Lebed, care era încartiruit la 700 de metri de Preşedinţia republicii. Acestea erau trupele rămase. În martie au fost predate unităţile de artilerie ruseşti care mai erau pe acolo. Prin aprilie sau în mai le-au dat şi nişte avioane MIG-29. Dezmembrarea URSS nu a însemnat o separare totală: acesta e al tău, acesta e al meu şi la revedere. Și mai ales partea militară. Vă dau un exemplu, când am început discuţiile cu moldovenii de acolo în primăvara ʾ92 pe transport şi telecomunicaţii, voiam să vedem cum găsim noi posibilitatea de a europeniza linia ferată, ecartamentul mai larg.”

Europa Liberă: Care a rămas în continuare diferit.

Ion Bistreanu: „Da, care a rămas în continuare diferit. Afară de ministru, care era numit de guvern, am discutat proiecte tehnice, toți numai ruseşte vorbeau.”

Europa Liberă: De fapt, dumneavoastră vorbeaţi la Chişinău ruseşte mai mult decât româneşte?

Ion Bistreanu: „Foarte mult ruseşte, aproape tot anul. Tot anul pentru toate documentele de bancă, de poştă foloseam formulare ruseşti. Erau tipărite, nu aveam ce face, aşa erau.”

Europa Liberă: Şi când aţi mers la Chişinău, aţi plecat cu mai multă lume din Bucureşti, mai mulţi diplomaţi?

Ion Bistreanu: „Când am plecat la Chişinău, am plecat cu un singur consul.”

Europa Liberă: Aţi primit o ambasadă acolo?

Ion Bistreanu: „Am primit unde e acum o secție consulară pe Vlaicu Pârcălab. Acela a fost primul sediu. Nu avea nici măcar scaune. Noroc că era o clădire veche cu nişte pervazuri solide 80 cm înălţime şi stăteam pe ele. Pe urmă m-a primit ambasada la care s-a lucrat aproape un an de zile la renovare. Era o clădire veche de prin 1890.”

Europa Liberă: E a statului român?

Ion Bistreanu: „Nu. Nu se ştie a cui este. Am întrebat şi eu: „Dacă va veni momentul că o revendică cineva?” şi am căutat în arhive. Şi era scris doar aşa că în noiembrie 1917 a fost trecută în proprietatea Sovietului de muncitori şi soldaţi din Chişinău. Din partea cui? Era trasă o linie, nimic. Din 1918 până în 1940 nu s-a găsit nicio hârtie. În august 1940 era trecută, tot de la linie, în proprietatea Sovietului orăşenesc Chişinău, fără cadastru, fără nimic.”

Europa Liberă: Consulul pe care l-aţi luat cu dumneavoastră vorbea şi el ruseşte?

Ion Bistreanu: „Nu. Din păcate, nu. Aceasta era mai complicat. Dar veneau oamenii să depună deja documente de cetăţenie foarte rapid, foarte rapid. Însă pe la jumătatea anului am avut o surpriză neplăcută, ne-am pomenit la ambasadă cu un teanc de 30-40 de paşapoarte româneşti. De ce? Au început controalele la frontieră, auziseră că se dau paşapoarte româneşti şi îi percheziţionau la frontieră, control vamal, şi le confiscau paşapoartele. Plus că pe câţiva de care se ştia i-au dat afară din funcţie. Era o ziaristă foarte mare, era şefă la o publicaţie, au aflat din „Monitorul Oficial” că are cetăţenie românească şi au dat-o afară. Ce am obţinut noi atunci, aici a fost meritul lui Adrian Năstase, ca pentru o perioadă de timp, nu s-a mai publicat [redobândirea] cetățeniei în „Monitorul Oficial’.”

Europa Liberă: Adrian Năstase era atunci ministru de Externe?

Ion Bistreanu: „Da, era ministru de Externe. A intervenit şi nu s-a mai publicat. Apăruse problema, îmi aduc aminte, şi cu poetul Vieru. Reţin cu mare plăcere, când a venit la alegeri să voteze, a venit cu buletin de Bucureşti, nu cu paşaport.”

Europa Liberă: Dar câte paşapoarte aţi reuşit să daţi dumneavoastră? Câte paşapoarte româneşti aţi dat în perioada aceea?

Ion Bistreanu: „În perioada aceea cred că am dat 700-800. Foarte repede se dădeau. Foarte repede.”

Europa Liberă: Era o lege uşoară sau cum?

Ion Bistreanu: „Încă nu era pusă la punct ca lumea. Cred că mai mult de două luni nu dura până primeam paşapoartele şi le dădeam.”

Europa Liberă: Cum era relaţia Chişinău-Moscova? Cum vi s-a părut?

Ion Bistreanu: „Chişinău-Moscova? Cam cum a fost şi până acum câţiva ani. Era balansul acesta şi între Bucureşti. Vă dau un singur exemplu. Sangheli, după ce a fost numit prim-ministru, în urma unor discuții, mai multe erau cu legăturile dintre cele două ţări, a vrut să facă o vizită la Bucureşti. Şi mi-a dat telefon că a vorbit cu domnul Stolojan, care era prim-ministru, şi că i-a spus că nu-l poate primi, că e ocupat. Dar [Sangheli] nu avea ce să dea la oameni de mâncare, acesta e adevărul, era o sărăcie lucie, şi mergea la Moscova cu o delegaţie. Îmi aduc aminte şi acum momentul acela, joi era discuţia aceasta. Şi a plecat la Moscova. A fost un dialog cu Bucureştiul pe tema aceasta, în aşa fel încât duminică primisem deja de la Bucureşti un mesaj foarte categoric să-l conving, totuşi [pe Sangheli] să meargă imediat şi la Bucureşti, că s-a vorbit și cu Stolojan, şi găseşte loc (în august 1992). Şi marţi dimineaţa, într-adevăr, l-am convins, aceeaşi delegaţie, aceeaşi componenţă...”

Europa Liberă: Dar omul fusese deja la Moscova?

Ion Bistreanu: „Fusese la Moscova deja. E o chestie de romantism. Chiar l-am convins să aibă aceeaşi componenţă a delegaţiei.”

Europa Liberă: Pentru un diplomat amănuntele acestea sunt importante.

Ion Bistreanu: „Sunt importante. Şi a venit la Bucureşti. Şi pot să vă spun, cu mare tristeţe, că, la înapoiere [Sangheli] mi-a zis: „Pentru ce m-ai adus la Bucureşti?’.”

Europa Liberă: A fost nemulţumit?

Ion Bistreanu: „Avea toate motivele. Avea toate motivele să fie nemulţumit. Pentru că el a cerut atunci un ajutor în produse, nu în lei, a zis: „Domnule, nu mai am ce da, nu pot să scot banii de la populaţie ca să dau salarii. Dați-mi mărfuri, ceva. Dați-mi ceva”. Şi Stolojan i-a spus că nu are, nu se poate, că nu are bani. „Poate scoateţi din fondul de rezervă al guvernului?”. I-a ţinut o lecţie Stolojan cum e cu fondul de rezervă al guvernului, că nu știu ce, că nu atunci. „Poate obţineți aprobarea Parlamentului?”. - „E august, Parlamentul nu mai este, se pregăteşte de alegeri”. I-a zis: „Domnule, uite aşa comparăm, facem, am dori să...”. El [Sangheli] ceruse să facă o vizită la Cernavodă. Am acceptat. Am fost și noi la Cernavodă. A cerut ca să participe şi ei cu ceva, produse, la reactorul doi, trei de la Cernavodă.”

Europa Liberă: Să aibă acţiuni la unul dintre reactoare?

Ion Bistreanu: „Da. Şi domnul Stolojan i-a spus că îi pare foarte rău, dar sunt arvonite toate până la patru. Ceea ce vă spun nu este anecdotă, pentru că aceasta a fost într-o sală mare de la guvern, deci, există o stenogramă în arhivele guvernului.”

Europa Liberă: Ar fi fost bine să aibă şi moldovenii acţiuni la unul dintre reactoarele nucleare?

Ion Bistreanu: „Dar de ce nu? Aceasta a fost, de fapt, marea greşeală, nu aş zice neapărat greşeală, nu aveam forţe. Noi nu avem prezenţă economică nici acum în Moldova serioasă.”

Europa Liberă: România nu a vrut să investească în Republica Moldova?

Ion Bistreanu: „Nu a putut să investească.”

Europa Liberă: Credeţi că nu a vrut sau nu a putut?

Ion Bistreanu: „Nu a putut.”

Europa Liberă: Dar ce-i costa să le dea o parte dintr-un reactor, pentru că nu le-am terminat nici până acum?

Ion Bistreanu: „Aceea nu mai ştiu de ce.”

Europa Liberă: Stau neterminate două dintre reactoare.

Ion Bistreanu: „A cerut la unu, nu a cerut la patru. Atunci nu am înţeles nici eu reticenţa aceea. Pe parcurs, însă, după aceea, cât am mai urmărit eu, nu s-a mai putut, pentru că au intrat în forţă alţii. Au intrat ruşii în forţă pe energetic. Intraseră până şi spaniolii pe energetic. E adevărat că spaniolii în toată zona transnistreană, de unde primeşte Moldova curent electric, de la Dubăsari. Cine a încercat pe parcurs să intre în Moldova? A încercat la un moment dat Patriciu pe petrol, dar tot aşa, cu combinaţie destul de alambicată. Adică, s-au pierdut nişte prilejuri. Deci, acesta era un obiectiv. Au mai fost întâlniri în consolidarea relaţiilor spirituale. Aici s-a mai făcut câte ceva, dar nu s-a reuşit atunci, într-un boicot de ultimă oră din partea moldoveană, deschiderea centrului cultural „Mioriţa”, pe care am vrut noi să-l deschidem la Chişinău, torpilat chiar de moldoveni, de un grup de moldoveni: „Noi nu ne vindem ţara, nu ne vindem cultura”. Şi am reuşit atunci să ridicăm, pe Aleea Clasicilor Moldoveni, care era pur moldoveană, bustul lui Blaga, în primul rând. Atunci atâta am apucat, şi pe parcurs am mai pus şi pe alţii.”

Europa Liberă: Balansul acesta între Moscova şi Bucureşti, care a început de pe vremea când eraţi dumneavoastră ambasador şi continuă şi astăzi, unde credeţi că duce?

Ion Bistreanu: „Nu va duce neapărat la o înclinare totală spre Moscova. Cred eu, şi din ce am remarcat de-a lungul anilor, că, dacă ar fi fost stat de frontieră, Moldova ar fi prezentat interes mult mai mare pentru Moscova. Dar aşa nu e. E, totuși, separată.”

Europa Liberă: În sensul că nu are graniţă comună cu Rusia?

Ion Bistreanu: „Da. Şi nici nu are pe unde să intre, oricum ar lua-o, nu poate decât prin Ucraina sau prin România. Acesta este şi motivul pentru care ei ţin Transnistria care este o enclavă, o ţin „rece”, dar nu o „agită”, cum au agitat Osetia sau Abhazia. Aceasta e percepţia mea. Dar că nu ar vrea să o scape din mână total, nu neapărat cu România, mă îndoiesc. Adică, eu nu am văzut niciodată la ruşi, în poziţiile oficiale, vreo declaraţie anti-unire România-Moldova.”

Europa Liberă: Dar nici pro.

Ion Bistreanu: „Pro am văzut. Au fost nu ştiu câte până acum. Jirinovski de multe ori a spus-o. Chiar de multe ori. Prima oară am văzut-o la Soljenițîn. Probabil că [rușilor] nu le-ar conveni, pentru că aceasta înseamnă din nou o avansare, vrei-nu vrei, UE, NATO spre ei. E o chestie deosebită.”

Europa Liberă: Vreţi să spuneţi că România nu este pentru Rusia un punct de interes? Polonia e un mai mare punct de interes?

Ion Bistreanu: „E un punct de vedere, ţin de mulți ani la el, pentru că nu am găsit elemente de sprijin în altă direcţie. România nu prezintă un interes imediat sau pe termen scurt pentru Rusia. Pentru că, în afară de un element comun, şi acela cu nuanţe de ortodoxism, noi nu avem nimic, nici măcar fondul principal de cuvinte. A doua chestiune. De ani de zile, oricum am lua-o noi, prin ’64, ’68 mai ales, nu putem spune că relaţia URSS cu România a fost o relaţie bună. Nu a mai fost niciodată, tot timpul asperități.”

Europa Liberă: După ’68?

Ion Bistreanu: „Mai ales după ’68. Tot timpul.”

Europa Liberă: După ce Ceauşescu s-a opus invaziei Cehoslovaciei?

Ion Bistreanu: „Da. Pentru că până în ’78, când am lucrat la consulat, simţeam lucrul acesta. În dialog, tot se spunea de multe ori lucrul acesta, erau clar de tot nervoşi de poziţia României, că se spărgea unitatea de monolit a lumii socialiste. Cam aceasta ar fi. Ar mai fi o chestiune. Transnistria nu pot să şi-o adjudece uşor, indiferent azi, mâine, peste 10 ani, peste 20 de ani, cum au făcut-o cu Abhazia şi cu Osetia. Pentru că, după toate canoanele, ei nu pot să obţină o soluţie-tip Crimeea. Aşa sunt procentele acolo de populaţie, moldovenii nu vor face front comun cu ruşii împotriva ucrainenilor ş.a.m.d.”

Europa Liberă: În Transnistria vă referiţi?

Ion Bistreanu: „În Transnistria. Ca atare, ei nu pot acolo să agite lucrurile foarte mult. Probabil, de aceea e aşa linişte, că nu au ce să facă, deocamdată. Dar o ţin „caldă”, pentru că e bine să fie ţinută, cum s-ar zice, pentru a face presiune asupra Chişinăului. Ideea, care era încă din ’90, în opinia mea, nu a dispărut la ruşi, prinde, dovadă e Ucraina, federalizarea, şi a Moldovei. La vremea respectivă a fost ideea că „veţi avea trei republici”, în ʾ90 a spus Lukianov, îmi aduc aminte: Găgăuzia, Transnistria şi Moldova. Şi cam aşa este. Şi aici, eu consider una dintre cele mai mari greşeli ale Republicii Moldova independente, statutul care s-a acordat în ’94 Găgăuziei, statut care clar că nu poate fi luat înapoi. Şi în caz de mers normal al negocierilor cu Transnistria, niciodată Transnistria nu va accepta să obţină mai puţin decât Găgăuzia, toatele elementele pe care le ştii, inclusiv autoritate locală. Aceasta este marea problemă. Şi de aici părerea mea că nici să o rezolve. Speranţa deşartă că o Moldovă în Uniunea Europeană va fi punct de atracţie pentru transnistreni şi vor veni grămadă la frontieră: „Luaţi-ne şi pe noi”? Departe de mine gândul acesta că s-ar putea întâmpla. Şi am exemplul aici şi cred că undeva veţi fi de acord cu mine, am exemplul Ciprului. Toată lumea, la momentul respectiv, a crezut că în nordul Ciprului se va rezolva de la sine divizarea prin aderarea sudului la Uniunea Europeană. În condiţiile în care [Republica Moldova] nu are sprijin direct nici din partea altor ţări mari, decidente, cum e termenul la modă, nu pot să am nişte speranţe deosebite.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG