Linkuri accesibilitate

„Dacă nu scoatem orașul din mâinile acestor incompetenți, pierdem și ce a mai rămas din el”


Jurnalul săptămânal cu Victor Chironda.

Născut în 23 august 1989 la Chișinău. Antropolog. Absolvent al Universității de Stat din Moldova. Master în științe politice, specialitatea „Teoria și practica administrației publice”, la Academia de Administrare Publică de pe lîngă Președintele Republicii Moldova. Activist civic, specializat pe probleme de dezvoltare urbană.

Luni

Ziua a început ca de obicei, cu trezirea la ora 8:00 și ritualul igienic. Nu obișnuiesc să iau micul dejun. E un obicei prost luat în anii studenției însă organismul deja e deprins și nu se simte deranjat. În schimb îmi ia exact o oră de la trezire pînă să ajung la serviciu.

Circul cu transportul public. Am permis dar nu am automobil. Dacă vrei să înțelegi viața și problemele unui oraș, nu o poți face decît mergînd pe jos sau cu transportul public. Din automobil lucrurile se văd și se simt cu totul altfel. Asta e una din pricinile de ce avem așa o infrastructură pietonală în oraș. Toți funcționarii municipali circulă doar cu mașina.

Lucrez într-un proiect, fac consultanță în comunicare, dar reușesc să combin lucrul de bază cu activitățile civice. Acest jurnal m-a prins în campania pentru organizarea referendumului local de revocare a Primarului Dorin Chirtoacă. E o săptămînă importantă pentru că trebuie să primim listele pentru colectarea semnăturilor. Sper să nu apară probleme.

La ieșirea din casă văd un anunț. Locatarii blocului sunt îndemnați să vină Miercuri la adunare. Ordinea de zi a adunării e următoarea, citez: ”subsolul plin cu apă și rahat, datornicii care nu achită serviciile, alegerea președintelui.”. Mă prind la gîndul că acest anunț e valabil pentru întreaga situația din țară.

Ajung la lucru și mă apuc de planificat întreaga săptămînă. Reminder-ul din telefon imi amintește că trebuie să scriu jurnalul săptămînal pentru Europa Liberă. Am un program foarte instabil. Am 3-4 lucruri fixe pe săptămână. În rest, trebuie să administrez lucrurile pe măsură ce apar.

Marți

De dimineață am primit răspuns de la CEC. Ei ne dau listele, însă doar după ce judecătorul ne semnează și ne eliberează legitimațiile membrilor grupului de inițiativă.

Merg cu scrisoarea la judecată. Judecătorul spune că el încă nu a primit nimic. Trebuie să mai așteptăm.

E mare încurcătură cu organizarea referendumului. Deși judecătorul a admis cererea de înregistrare a grupului de inițiativă, a admis reprezentantul primarului în calitate de parte la proces. Asta le-a permis să atace hotărîrea instanței la Curtea de Apel.

Avocatul primarului spune că înregistrarea grupului de inițiativă încalcă drepturile primarului. Deși afirmă că face totul bine și oamenii îl susțin, Dorin Chirtoacă se teme să-și piardă funcția. Altfel nu văd de ce ar ataca în instanță înregistrarea unui grup de inițiativă.

Probabil este o strategie de tragere de timp. Din cauza lui am pierdut deja o săptămînă și, din cîte văd, vom mai pierde una. Însă încercăm toate căile legale. Mîine îi vom cere judecătorului să de dea legitimațiile.

Între timp oamenii sună, scriu și întreabă unde pot semna pentru revocarea lui Chirtoacă. Sunt nevoit să le spun că încă nu putem colecta semnături.

Spre seară aflu din presă că Dorin Chirtoacă și-a sărbătorit ziua de naștere la șantierul de pe bul. Ștefan cel Mare. Constat cu regret că acest om nu mai are nici o limită în tupeul și penibilitatea de care dă dovadă.

Lucrările de renovare a bul. Ștefan cel Mare și a străzilor Alecsandri și Negruzzi arată pe viu incompetența, corupția și neprofesionalismulcare domnește în Primărie. Proiect realizat superficial, tender măsluit și contestat, depășirea termenilor și a bugetului, lucrări și materiale necalitative, muncitori necalificați și neprofesioniști, lipsa totală de transparență și de comunicare în realizarea proiectului demonstrează că Primăria pur și simplu îngroapă în asfalt 30 de milioane de euro.

Iar primarul, care e direct responsabil de toate aceste probleme, vine la șantier și le toarnă bere muncitorilor. Culmea administrației publice locale.

Astfel de chestiuni mă alimentează cu energie și mă fac să vreau și mai tare organizarea referendumului. Dacă nu scoatem orașul din mîinile acestor incompetenți, pierdem și ce a mai rămas din el.

Miercuri

De dimineață stau pe telefoane și mă consult cu avocații și juriștii din echipă. Nu imi place deloc acestă întindere de timp. Trebuie să acționăm.

Decid să merg personal să vorbesc cu judecătorul. Primesc același răspuns: așteptăm decizia Curții de Apel. Mie se pare stranie această decizie, deoarece, după părerea noastră, avem un caz electoral, iar conform unei hotărîri a Curții Suprene de Justiție, în cadrul electoral, deciziile primei instanțe sunt definitive și executorii, din momentul pronunțării, fapt recunoscut și de CEC, prin eliberarea legitimațiilor. Reiese că judecătorul refuză să execute propria sa hotărîre.

E păcat că pornirile cetățenilor de a-și exercita drepturile și liberătițile democratice și electorale se încîlcesc în coridoarele justiției. Dacă legea consfințește dreptul cetățenilor pentru organizarea referendumului local, ei trebuie să-și poată exercita fără impedimente acest drept. Altfel, oamenii își pierd încrederea în instrumentele democratice.

În alegeri demult și-au pierdut-o. Acum deja și în referendumuri vor fi dezamăgiți. Așa le tai pofta oamenilor să-și apere dreturile și interesele. Așa educi o societate de papă-lapte care stau și rabdă orice abuz și încălcare. Pentru că nu mai cred în posibilitățile pe le oferă un stat de drept.

Decidem să adresăm o cerere către domnul judecător, în care să cerem eliberarea legitimațiilor sau o explicație în scris a refuzului.

Seara merg la adunarea blocului. Oamenii se adună, începe gîlceava. Constat că mai avem mult pînă vom învăța să purtăm o dezbatere civilizată. La fel și cu capacitățile de asociere și colaborare. După o oră de ceartă, Președintele asociației de locatari demisionează. Locatarii aleg alt președinte care promite să se ocupe de problemele blocului. Iar mă prind la gîndul că blocul în care locuiesc parcă e Republica Moldova, la scară mică.

Joi

Ziua a început bine însă justiția moldovenească are grijă să îndrepte lucrurile. Am mers la judecătorie și am depus cererea pentru eliberarea legitimațiilor. Judecătorul insistă să aștepăm decizia Curții de Apel.
Dosarul nostru a ajuns abia azi la Apel. Mai pierdem o săptămînă, cel puțin.

Dacă nu reușim să colectăm semnăturile pînă la 10 septembrie, nu ne încadrăm în termenii necesari ca să organizăm referendumul în ziua alegerilor. Asta înseamnă că pe organizarea lui în altă zi, după alegeri, se vor cheltui mult mai mulți bani. Încă o irosire a banilor publici datorită lui Dorin Chirtoacă. Nu e prima și nu e ultima.

Seara avem ședința Biroului executiv al grupului de inițiativă. Pregătim campania de colectare a semnăturilor. Indiferent de piedicile și tergiversările cu care ne confruntăm noi vom oferi chișinăuienilor posibilitatea de a semna pentru demiterea lui Chirtoacă.

Vineri

În sfîrșit a plouat. E bine că se mai umezește și se mai răcorește, însă ploaia e ca o hîrtie de turnesol care arată clar toate problemele unei infrastructuri urbane. În drum spre lucru am mers pe proaspăt renovata stradă Alecsandri.

În urma ploii se văd foarte bine defectele și problemele amenajării pavajului și a scurgerilor pluviale de pe clădiri. Pavajul de pe Alecsandri are puține șanse să țină mai mult de o iarnă. Deja la primăvară va începe a ”umbla” sub picioarele pietonilor. Calitate europeană, ce mai.

În intersecția din bul. Ștefan cel Mare și str. Armenească mă așteapta groapa mea preferată. Deja de vreo 4 ani, chiar în intersecție stă o groapă imensă, care, atunci cind ploua, se mai și umple cu apă. Iar în jurul acestui mini-iaz se așează femeile care vînd produse agricole. Fix în mijlocul trotuarului bulevardului principal al capitalei europene.

Ajung la birou și mă apuc de lucru. Am multe de făcut. Lunea viitoare intrăm în faza activă a pregăririi campaniei de colectare a semnăturilor. Din cîte se vede, vom avea cam o săptămînă la dispoziție să colectăm 70.000 de semnături. Dar sunt sigur că vom reuși. Altfel nu poate fi.

XS
SM
MD
LG