Linkuri accesibilitate

Subtilă istorică a ideilor politice și literare, Irena Grudzińska-Gross nota la un colocviu din 1993 închinat aniversării apariției „Gândirii captive” că este vorba de o carte a prieteniei, a deziluziilor și a rupturilor sfâșietoare. Miłosz scrie despre oameni de care a fost apropiat și a căror evoluție postbelică l-a uluit. Cazurile discutate pot neîndoios lumina comportamente și raționalizări similare în rândurile intelighenției din România. Mă gândesc la Jerzy Andrzejewski (Alfa), cel care a scris în anii ’50 romanul „Cenușă și diamant”, justificând cu sofisticate artificii viziunea comunistă asupra luării puterii. Sigur, era un roman cu implicații metafizice, maniheismul era mult mai bine deghizat decât în schemele primitive ale realismului socialist. Și totuși Alfa pactizase, îngenunchease, se autoconvinsese (efect ketmanic) că sistemul este nu doar inamovibil, dar și „just”. Nu a semnat, în felul său, Petru Dumitriu același pact cu diavolul? Ulterior, Andrzejewski s-a raliat forțelor democratice, a fost un susținător al studenților revoltați în martie 1968, al Comitetului de Apărare a Muncitorilor (KOR). Să nu uităm impactul filmului lui Andrzej Wajda cu Zbigniew Cybulski în rolul principal.

Mai ales după 1956, acțiunile intelectualilor dezamăgiți, ale apostaților revizioniști, au dovedit că înrobirea gândirii nu este eternă. Conflictul dintre „preoți” și „bufoni” despre care a scris Kołakowski a dus la eroziunea dogmei și la resurecția demnității. Cazul unui poet precum Adam Ważyk, autorul „Poemului pentru adulți” din 1955, text care a făcut să explodeze certitudinile mitologice staliniste, este revelator pentru posibilitatea de a anula, prin regăsirea libertății interioare, efectele halucinogene ale pastilelor de Murti Bing. Se pot aminti și alte asemenea reacții, de la tânărul François Furet (a apărut între timp și biografia sa scrisă de Christophe Prochasson) la dramaturgul marxist Gyula Háy.

Beta a fost inspirat de cazul tragic al lui Tadeusz Borowski (supraviețuitor al Auschwitz-ului, autorul celebrului volum „Pe acest drum către camera de gazare, doamnelor și domnilor”). Itinerariul lui Delta este cel al unui poet care a virat de la naționalismul șovin legat de ideile lui Roman Dmowski către un comunism oportunist. În fine, Gamma, modelat după comisarul ideologic Jerzy Borejsza, este înrudit cu militanți gen Leonte Răutu ori criticul Paul Georgescu (amândoi impenitenți leniniști). Un scurt fragment din portretul lui Gamma este revelator: „Loial Centrului, el a dat glas optimismului oficial, în timp ce în realitate, după anii petrecuți în Rusia, era convins că Istoria este domeniul privat al diavolului și că oricine servește Istoria semnează un pact satanic. Știa prea mult pentru a mai păstra vreo iluzie și îi disprețuia pe acei naivi care continuau să le nutrească. A mai aduce câțiva nefericiți sub controlul său era pentru el un mijloc de a reduce numărul persoanelor cu libertate interioară care, prin simplul fapt al existenței lor, îl judecau”. Scriitorul avea să revină asupra cazului Borejsza în volumul „ABC-ul lui Miłosz”, insistând asupra rolului acestuia în organizarea „mișcării pentru pace” și atragerea lui Picasso în rândurile acestei masive operații propagandistice staliniste. Numele lui Borejsza este invocat frecvent în interviurile cu foștii demnitari staliniști purtate de ziarista Teresa Torańska în perioada activității libere a Solidarității (august 1980 – decembrie 1981) și publicate ulterior în samizdat. Cazul Leonte Răutu este extrem de asemănător, cel puțin pentru perioada stalinizării Europei de Est. Și acesta cunoscuse războiul în URSS, ceea ce nu l-a împiedicat să impună Noua Credință cu demonică stăruință. Într-adevăr, cultul Istoriei, sacralizarea unui misterios telos încarnat în entitatea mistică a Partidului, sunt de fapt expresia unei anti-teodicee, a prezenței Diavolului. Cred că analizele lui Leszek Kołakowski privind relația dintre ideologia revoluționară și demonism pornesc tocmai de la aceste reflecții ale lui Miłosz.

L-am întâlnit de două ori pe Czesław Miłosz. Prima oară la conferința despre rolul intelectualilor în schimbările din Europa de Est organizată de „Partisan Review” în primăvara anului 1992. A doua oară, la un simpozion organizat la Universitatea Georgetown din Washington, unde a vorbit, alături de Jeanne Hersch, despre umanism și adevăr în lumea de azi. Mi-au povestit mult despre el prieteni care l-au cunoscut îndeaproape, inclusiv Adam Michnik. Dintre scriitorii contemporani, regăsesc stilul lui Miłosz la eseistul și poetul Adam Zagajewski. Miłosz a fost un mare poet polonez (laureat al Premiului Nobel) și un cetățean al lumii. I-a repugnat orice formă de tembelism provincial, orice formă de șovinism, rasism și antisemitism, și a denunțat cu egală pasiune morală fascismul și comunismul. Cu excepția unor Nikolai Berdiaev și Lev Șestov, nu știu să fi scris cineva pagini mai pătrunzătoare despre Dostoievski decât cele datorate lui Miłosz. „Gândirea captivă” rămâne una dintre piesele de rezistență ale literaturii demnității într-un veac dominat de nerușine și amnezie, o copleșitoare mărturie și o analiză de o scăpărătoare luciditate a mirajului ideologic totalitar.

Cred că reflecțiile lui Miłosz despre totalitarism, duplicitate, prăbușiri morale și salvare prin spirit rămân de o ardentă actualitate. La un ceas istoric când mulți intelectuali capotaseră, Miłosz a trasat liniile de forță ale unei posibile și necesare renașteri a unei subiectivități demne. Elogiul Europei Centrale, laitmotiv al operei lui Miłosz, sună extrem de tulburător și azi, când agresiunile Rusiei putiniste combinate cu noul val autoritar repun în discuție marile câștiguri ale ultimelor decenii. Nu e nevoie să spun ce-ar fi avut de zis Miłosz sau Zbigniew Herbert în actualele condiții. Oricine le cunoaște scrierile își poate lesne imagina.

XS
SM
MD
LG