Linkuri accesibilitate

Rusia, Turcia și conflictul din Siria


Luptele de la Alep
Luptele de la Alep

Opinii din presa americană.

Un editorial aparut in „New York Times” se ocupă de rolurile jucate de Rusia si Turcia în Siria. La ce concluzie ajung editorialistii? O relatare a corespondentului Europei Libere la Washington.

Editorialul din New York Times arata ca Rusia si Turcia sint puteri majore, implicate in conflictul din Siria, de o parte si de cealalta a baricadei. In aceste conditii s-a pus intrebarea daca reconcilierea dintre cele doua capitale va avea un impact asupra conflictului. Si raspunsul editorialului este ca nu.

Cele doua parti sint de acord cu privire la incetarea focului, ajutorul umanitar si nevoia unei solutii politice, dar nu exista indicii ca pozitiile lor fata de Assad si opozitie s-au modificat. In prezent ceea ce e de urmarit este situatia din orasul Alep, unde fortele guvernamentale siriene sprijinite de Rusia au inchis in iulie, caile de acces catre zona in care se afla insurgentii.

In weekend, opozitia la Assad si grupari jihaidiste – in special Al Nusra, un aliat al Al Qaida – au spart asediul. In replica, fortele lui Assad si-au intensificat bombardamentele. Rusia a acceptat o incetare a focului foarte limitata in timp, mai mult ca un gest simbolic, dupa declaratii in Consiliul de Securitate ONU despre criza umanitara, cauzata de bombardamente.

Statele Unite – arata editorialul – lucreaza acum la un acord cu Rusia, propunind ca Siria sa opreasca bombardamentele, iar americanii ar urma sa faca schimb de informatii cu Rusia cu privire pozitiile Statului Islamic, ISIS si gruparii Frontul Nusra, ca sa le impiedica sa cistige mai mult teren.

Presedintele Obama isi intensifica campania anti-ISIS, dar a refuzat sa implice America in lupta impotriva lui Assad. Nu e clar ce ar face Donald Trump – arata editorialul – dar Hillary Clinton vorbeste despre o interventie militară, inclusiv o zona de non-survol pentru protejarea civililor. Editorialul conchide ca cea mai buna cale de a pune capat macelului este reluarea negocierilor.

XS
SM
MD
LG