Linkuri accesibilitate

La Soroca, peste 200 de deţinători de patente au ieşit să protesteze în fața primăriei


Peste 200 de deţinători de patente din oraşul Soroca au ieşit la protest la primăria localităţii, cerând autorităţilor locale să intervină pe lângă legislativ ca să abroge amendamentele care interzic comerţul în baza patentei începând cu 2017. Potrivit lui Grigore Marciuc, preşedintele Asociaţiei micilor antreprenori din Soroca, persoanele deținătoare de patentă contribuie la bugetul local, în medie, cu câte 150 de lei lunar, plus cu peste 500 de lei anual şi creează noi locuri de muncă. Protestatarii cer şi anunţarea unui moratoriu pe zece ani pentru orice schimbare a legislaţiei privind întreprinderile mici. Potrivit lor, termenul dat coincide cu cel prevăzut în Acordul de Asociere cu UE, până când va fi armonizată legislaţia Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene, informează agenţia IPN.

XS
SM
MD
LG