Linkuri accesibilitate

Cezara Kolesnik: „Am pictat foarte greu aceste tablouri. Jumătate de oră pictam și jumătate de oră plângeam”


Un interviu realizat la Bruxelles de Iolanda Bădiliță cu plasticiana moldo-franceză Cezara Kolesnik

Să tot fi ajuns la câteva sute numărul interviurilor mele. Dar nu mi-a fost dat până acum să simt că trebuie să public un interviu… de dor. Mi-e dor de Cezara. Locuiesc de o vreme și la Bruxelles, iar orașul îmi era străin până să o cunosc. După o anumită vârstă, dezrădăcinarea nu mai e o întreprindere prea ușoară, mai ales dacă te-ai mai dezrădăcinat de câteva ori și trăgeai nădejde că ți-ai făcut porția de dezrădăcinări pe viața asta.

Proaspăt dezrădăcinată, așadar, aveam să îi solicit un interviu Cezarei Kolesnik și să mă prezint la ușa atelierului ei din cartierul bruxellez Molenbeek, într-o seară de iunie. Un spațiu larg, plin ochi cu tablouri, icoane, cărți, CD-uri, obiecte de artă sau care au un mesaj pentru Cezara sau cei care îi sunt oaspeți, și o pisică. Muzica: fanfara moldovenească. Cum ultimul episod din saga dezrădăcinărilor mele nu îmi dă pace, arunc subiectul în ring. „Nu înțeleg de ce oamenii pun atâta preț pe rădăcini. Oamenii nu sunt copaci. Suntem liberi. Suntem niște fluturași”. Zâmbesc. Cât de simplu a tranșat subiectul fata aceasta cu ochi albaștri din fața mea! Știu despre ea că este artista moldoveană cu cel mai impresionant palmares artistic și academic: studii la Sorbona, expoziții în toată lumea, iubită de critici, adulată de public, adorată de elevii cărora le predă pictura.

Cezara este ca și copiii din picturile care au făcut-o celebră: pare tristă, dar râde zglobiu, pare timidă, dar spune lucruri îndrăznețe, pare fragilă, dar are forța unui râu învolburat. Dialogul, devenit pe parcurs o discuție între două prietene, a durat câteva ore și a fost ca un labirint într-o lume a culorilor, ideilor și senzațiilor.

Europa Liberă: Cezara, există în realitate copiii pe care i-ai pictat? Cleopatra, Kolea…

Cezara Kolesnik: „Ioana, Ghiță, Vanea…”

Europa Liberă: Există?

Cezara Kolesnik: „Există și nu există. Există, desigur, în copilăria mea, apar din amintiri, de undeva. Cleopatra există, este un personaj inspirat din Cleopatra Stratan, deși nu mi-am propus să o pictez pe Cleopatra Stratan anume. Este simbolul copilului star, care se simte ca un star in suflet. Cred că sunt foarte multe fetițe care s-ar putea identifica cu acest personaj. Restul le-am pictat in ideea de a propune, pictural, cum simt, cum văd eu Moldova. Și chipurile acestea de copii au apărut de la sine. Eu vedeam Moldova ca un copil. Iar copilul acesta pe care îl vedeam eu, în interiorul meu, era un copil foarte trist, un copil cu o privire de parcă l-ar fi abandonat toată lumea. Am pictat foarte greu aceste tablouri. Jumătate de oră pictam și jumătate de oră plângeam. Eu Moldova o văd ca pe un copil mic și abandonat. Ceea ce am pictat în seria „Odă Copilăriei” este de fapt o odă Moldovei.”

Europa Liberă: Și cine cumpără tablurile înțelege acest mesaj?

Cezara Kolesnik: „Și da, și nu. Depinde cine le cumpără. Din această serie mai multe tablouri au fost vândute. Au fost oameni care s-au regăsit exact în portretul pictat de mine. Pentru că oricât de imaginar ar fi acest portret, el oricum are niște personaje reale într-un loc, într-un spaţiu. Portretele sunt simbolic-narative, adică fiecare portret chiar dacă nu are foarte multe detalii, are în jur câteva care încep a povesti ceva. Și, în acest moment, spectatorul, se regăsește, și vrea să aibă tabloul.”

Europa Liberă: I-am arătat unei colege tablourile tale și îmi spunea că au ochii triști. „Copiii ăştia au ochii triști”, îmi spunea.

Cezara Kolesnik: „Nu toți. Ultimii nu. Primii da, pentru că așa mă simțeam eu. Aveam o stare interioară pe care nu o poți ascunde în picturi. Chiar și mie, chiar și azi, copiii mi se par extrem de triști. Noile personaje sunt mai vesele, poate mai zglobii. O joacă cu spectatorul. E o altă stare la care am ajuns în seria cu grădinile. Eu însămi nu mai vreau să cultiv sentimentul ăsta de tristețe. Atunci aveam această stare de tristețe de care nu puteam să scap și care se transmitea în picturile mele.”

Europa Liberă: Și bujorii? Mulți artiști pictează copii, dar ai tăi sunt mereu foarte îmbujorați.

Cezara Kolesnik: „Nu știu. Mergeți în Moldova și uitați-vă la copii. Sau măcar, dacă nu în Moldova, în Bucovina, și vedeți cum arată copiii la țară - au bujori. Obrăjori.”

Europa Liberă: Tu ești o femeie foarte tânără care nu are copii. De ce ai început să pictezi copii? Acum ai început un alt pasaj al vieții tale artistice: grădinile.

Cezara Kolesnik: „Era o temă pe care am început să o dezvolt în timpul studenției. De ce? Aș spune pentru că nu am putut să mă despart de propria mea copilărie. Nu am vrut să o las să plece. Am hotărât să merg mână în mână cu această copilărie pe care am petrecut-o în Uniunea Sovietică (pot spune da, în Uniunea Sovietică). Pentru copilul din mine acest lucru nu era important, cum nu are pentru nimeni. Copilăria nu are o culoare politică. Este o stare, o stare extraordinară atunci când poți să îți petreci copilăria la țară, cred eu. Pentru că tablourile mele sunt despre legătura dintre copil și natură. Poate de aceea noua mea temă, jocul în grădină, grădinile imaginare, este legată de copilărie, copilăria la țară, dialogul cu natura….Eu nu vreau să mă despart de copilăria mea, și mă simt foarte apropiată natură. Aceste două teme evoluează, in interiorul meu, iar eu acum pictez exact ceea mi-am dorit mereu să fac. Mă simt in armonie cu rezultatul estetic pe care il produc. ”

Europa Liberă: Observ aici, la tine în atelier, pe o masă, un album despre Matisse…

Cezara Kolesnik: „Matisse, Van Gogh, pictura rusă, anatomia, câteva cărți despre tehnica picturii, pentru elevii mei, restul, sunt cărți de-ale tatălui meu…”

Europa Liberă: Picturile tale cu grădini mie îmi aduc aminte de Matisse…

Cezara Kolesnik: „Influențe sunt foarte multe. Întotdeauna mi-au plăcut impresioniștii. Pictura rusă, simboliștii, Matisse și toată școala din Paris. Eu nu am un ideal în pictură. Primul impuls care mă atrage la un artist, la un pictor, este culoarea.”

Europa Liberă: Culoarea…

Cezara Kolesnik: „Da, pentru mine e ca o muzică. Poate fi o pictură abstractă, poate fi o pictură figurativă. Culoarea și combinațiile de culori creează vibrații care mă surprind, și atunci privesc mai atent autorul. Vorbesc acum și de pictura contemporană. ”

Europa Liberă: Observ că preferi să pictezi în ulei, nu în acril. De ce?

Cezara Kolesnik: „Am descoperit uleiul când aveam 16 ani, dar si dinainte, când, copil fiind, mergeam în atelierele diferiților artiști de la Chișinău, mirosul acesta de ulei, paletele acestea fragile, trebuia să fii foarte atent când treci pe lângă ele. Apoi tablourile, care erau cumva niște lucruri sacre. Așa le-am simțit eu în copilărie. La colegiu fiind, abia așteptam să pun mâna pe această materie, care era a mea. Nu am putut niciodată să mă dezic de ulei, deși am încercat. Am încercat și acril, acuarelă, din când în când mai fac tehnică mixtă, acril, acuarelă. Dar uleiul este un material pe care îl simt.”

Europa Liberă: Ce fel de muzică asculți când pictezi? Ce fel de atmosferă trebuie să ai aici, în atelier? Contează cum e vremea, contează că a venit un prieten la tine etc?

Cezara Kolesnik: Să îți spun ce contează: contează ce vise am avut. Dacă am avut un vis agitat sau urât sunt foarte obosită și nu prea pot să pictez. Nu sunt o persoană matinală, cred că e important să faci ceva creativ două ore decât să te trezești dimineața și să nu faci nimic. Muzica, la fel, este foarte importantă. Spectrul muzical merge de la muzica balcanică, la muzica rusească, la muzica clasică si cea alternativă etc. Simt nevoia unor anumite sunete pentru a intra într-o atmosferă în care să nu îmi pese dacă afară e ploaie sau bate vântul. În Belgia nu poți să aștepți să fie soare ca să te simți bine.”

Europa Liberă: Te interesează ce se întâmplă în politica moldovenească?

Cezara Kolesnik: Din păcate da, mă interesează. Nu mai vreau să mă las influențată, și încerc să mă detașez, dar vrând-nevrând te influențează și nu în cel mai pozitiv mod. Eu când privesc starea actuală din R. Moldova mă cuprinde o stare de disperare. Fără nici un fel de literatură. Disperare și atât. Cred că nu sunt singura. Am trecut de la speranță la disperare totală.”

Europa Liberă: Trăiești viața unui migrant. Cum te-a influențat artistic această experiență.

Cezara Kolesnik: „Eu nu mă consider, și nu m-am considerat niciodată migrant, ci mai degrabă nomad. Îmi place drumul, îmi place ideea de a descoperi ceva nou, de a rămâne o perioadă într-un loc pentru că așa simți, așa vrei, așa îți place, așa poți. Eu nu am acest sentiment al migrantului frustrat. Eu știu că m-am rupt, dar port cu mine tot ce am mai frumos și mai bun. Eu cred că noi toți plecăm cu tot ce ne trebuie. Când plecăm pe lumea cealaltă plecăm cu tot ce avem mai scump. Nu luăm nimic altceva de prisos cu noi. Respectiv, eu dau altora din pozitivitate, armonie, culoare. Iar peste câțiva ani o să plec în altă parte. Nu m-am fixat aici pentru toată viața. Mie nu îmi place ideea de a prinde rădăcini cu orice preț undeva. Oamenii nu sunt copaci. Oamenii sunt liberi. Suntem fluturași. Nu fluturași de o zi, dar suntem fluturași…”

XS
SM
MD
LG