Mai multe comentarii și analize prezente azi în presa de la București își pun problema ce ar trebui să facă România în contextul de securitate deja schimbat și în continuă schimbare.
În Adevărul, Cristian Preda vede o amenințare în reactivarea așa-numitului grup V4, al țărilor de la Visegrád – Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria. La cârma fiecăreia dintre ele se află politicieni cu orientare foarte diferită, și totuși cele patru state par să se înțeleagă bine pe interesele de grup. La nivelul declarațiilor, ele spun că Europa nu trebuie să se fragmenteze în grupuscule, ci să rămână unită. Când se trece la modul concret, nu mai e chiar așa. Trei dintre principiile după care se ghidează sunt „împrumutate” din arsenalul eurosceptic al britanicilor, arată Cristian Preda. Pe termen scurt, politica comună a grupului, așa cum se conturează ea acum, ar putea duce la izolarea a două state atașate proiectului european: România și Bulgaria. Pentru România, analistul recomandă să nu se încerce să se ralieze grupului V4, vizând o variantă de V6, ci mai degrabă să se țină aproape de binomul Franța-Germania. „Proiectul V4 reinventează Estul ca o periferie. (...) Încercarea lor de a ocupa centrul (european) – în sens politic, nu doar geografic – va fi foarte probabil un eşec usturător. Făcând, însă, un asemenea pariu, V4 ne fixează, pe noi şi pe bulgari, la margine. Geografia politică e neîndurătoare”.
Expertul Hari Marcu Bucur susține și el o opțiune fără echivoc a României pentru Occident, în speță pentru Statele Unite și Alianța Nord-Atlantică. Într-un interviu consemnat la ziare.com, chestiunea e discutată în contextul reformulării aparente a relației dintre Rusia și Turcia. Alianța de care se teme Occidentul n-ar fi chiar simplă, o știu în egală măsură și cei doi președinți, Vladimir Putin și Regep Erdoğan. Între ei, rămâne de clarificat un dosar extrem de sensibil: cine va domina spațiul Mării Negre și cine va controla strâmtoarea Bosfor. Politicienii de la București greșesc însă, consideră Hari Marcu Bucur, că se păstrează într-o expectativă prelungită. Schimbările din domeniul securității ar reclama, dimpotrivă, valorificarea, inclusiv în plan economic, a unor conjuncturi. Balcanii, de pildă, „sunt o zona in care Romania nu este prezentă”, după cum nu prea este nici în Ucraina, Marea Neagră în general, și Turcia. În ceea ce privește Republica Moldova, „Romania nu a fost niciodată prezentă acolo ca parte a soluției de securitate”.
Vlad Viski abordează în Adevărul problema partidelor „naționaliste” din România – o problemă încă nu foarte acută, dar care ambalează deja. Formațiuni de acest tip apar precum ciupercile după ploaie. Viski inventariază deocamdată trei: Partidul România Unită al lui Bogdan Diaconu, Forţa Naţională a europarlamentarului Laurenţiu Rebega, „un soi de experiment al lui Marine Le Pen de a-şi deschide filiale în întreaga Europa”, și Alianţa Noastră a lui Marian Munteanu. Trăsăturile comune ar fi: naţionalismul, ortodoxismul, anti-globalizarea.
