Linkuri accesibilitate

Virgil Nemoianu

Virgil Nemoianu

Scriind aceste rânduri, mi-am amintit că profesorul Virgil Nemoianu mi-a povestit despre felul cum s-a cunoscut cu Czesław Miłosz, despre relația lor de prietenie intelectuală. L-am rugat să aștearnă pe hârtie câteva amintiri, lucru pe care l-a făcut chiar pe data de 10 octombrie 2011 cu o generozitate pentru care îi rămân îndatorat:

„Uite, el era profesorul de polonă în Departamentul de [limbi] slave de la Berkeley. Eu am venit acolo în 1975/76 inițial ca lector de schimb cultural pentru predare de română. Mai fuseseră și alții sau altele înaintea mea pe acest post, figuri destul de șterse. Sosirea mea a stârnit oarecum ‚senzație’ în departament, aveam personalitate și inteligență (comparativ cel puțin). Vorbeam mult mai liber, asta stârnea curiozitate. Miłosz s-a lansat față de mine în judecăți etice; sosit aici ar fi trebuit să mă fi încărcat de unele vinovății, nu? Așa era logic. Eu îi recunoșteam ponderea și superioritatea etică și am discutat destul de amănunțit cu el cum stau (și cum au stat) lucrurile. Am sfârșit prin a ne împrieteni. A contribuit la asta și faptul că ne întâlneam câteodată duminica la biserica (catolică) din colțul străzii unde locuiam (Grove, acum Martin Luther King). Am mai stat doi ani la Berkeley, de astă dată pe banii universității (predând 1/2 normă literatură comparată, 1/2 normă română); departamentul era numit‚ de [limbi] slave și est-europene’).

Un lucru care îmi plăcea era că Miłosz mi se adresa cu ‚Nemoianu’ (deci nici Virgil, nici Dr. sau Prof. sau Mr.), așa ca dascălii la școală în România. Asta în 76/78. El era știut ca tip de mare succes la femei. La party-uri vorbeam literatură. Pregătea un mic paper ca paralela Soloviov/Jules Verne. Toata lumea a râs. Eu am înțeles că se referea la un mic text al lui Soloviov care și mie îmi plăcea grozav. Era un bărbat chipeș, trup și mișcări de cavaler, de călăreț, ținută atletică și aristocratică (de fapt chiar era), deși în vederi cu totul democrat. Iubea California, îi plăceau culorile ruginii, sau brun/gălbui ale dealurilor. În 79/80 am fost Asst Prof. la Univ. Cincinnati. El a fost invitat acolo nu știu pe ce linie. A locuit în casa noastră, un townhouse spațios, dar practic nemobilat. I-am cedat patul nostru (singurul), noi am dormit pe o saltea. Am vorbit mult comparând situația din Polonia cu cea din România. El se minuna ce înapoiată și represivă era cea din România: nu-și dăduse seama până atunci (79/80).”

Czesław Miłosz a fost bun prieten cu Jeanne Hersch, studenta, apoi asistenta și colaboratoarea lui Karl Jaspers, autoarea unei cărți, „Idéologies et Réalité”, despre care a scris rânduri de o mare adâncime Monica Lovinescu. Iată un poem filosofic scris de Miłosz despre ceea ce a învățat el de la distinsa gânditoare elvețiană („Selected Poems. 1931-2004″). Într-adevăr, trecutul nu este niciodată închis:

1. That reason is a gift of God and that we should believe in its ability to comprehend the world./Că trecutul este un dar de la Dumnezeu și că trebuie să credem în capacitatea lui de a descifra lumea.

2. That they have been wrong who undermined our confidence in reason by enumerating the forces that want to usurp it: class struggle, libido and will to power./Că s-au înșelat subminând încrederea noastră în rațiune, enumerând forțele care vor s-o uzurpe: lupta de clasă, libidoul și voința de putere.

3. That we should be aware that our being is enclosed within the circle of its perception, but not reduce reality to dreams and phantoms of the mind./Că trebuie să fim conștienți că ființa noastră este prinsă în cercul percepției sale, dar să nu reducem realitatea la vise și stafii ale minții.

4. That truth is a proof of freedom and that the sign of slavery is a lie./Că adevărul este o dovadă a libertății și că semnul sclaviei este o minciună.

5. That the Proper attitude toward being is respect and that we must, therefore, avoid the company of people who debase being with their sarcasm, and praise nothingness./Că atitudinea Potrivită față de existență este respectul și că trebuie, prin urmare, să evităm compania celor care pervertesc existența cu sarcasmul lor și preamăresc nimicnicia.

6. That, even if we are accused of arrogance, it is the case that in the life of the mind a strict hierarchy is mandatory./Că și atunci când suntem acuzați de aroganță este pentru că în viața minții devine obligatorie o ierarhie strictă.

7. That intellectuals in the twentieth century were afflicted with the habit of baratin, i.e., irresponsible jabber./Că intelectualii secolului XX au fost chinuiți de obiceiul verbiajului, adică sporovăială iresponsabilă.

8. That in the hierarchy of human activities the arts stand higher than philosophy, and yet bad philosophy can spoil art./Că în ierarhia activităților umane artele stau mai sus ca filosofia și, cu toate acestea, filosofia poate corupe arta.

9. That objective truth exists; namely, out of two contrary assertions, one is false, one is true, except in strictly defined cases when maintaining contradiction is legitimate./Că adevărul obiectiv există; anume, din două afirmații contrare, una este falsă, una este adevărată, cu excepția cazurilor speciale în care salvarea contradicției este legitimă.

10. That quite independently of the fate of religious denominations we should preserve a „philosophical faith,” i.e., a belief in transcendence as a measure of humanity./Că independent de soarta denumirilor religioase ar trebui să păstrăm o „credință filosofică”, adică o convingere a transcendenței ca măsură a umanității.

11. That time excludes and sentences to oblivion only those works of our hands and minds which prove worthless in raising up, century after century, the huge edifice of civilization./Că timpul exclude și condamnă la uitare doar acele opere ale mâinilor și minților noastre care se dovedesc inutile în ridicarea, secol după secol, a edificiului imens al civilizației.

12. That in our lives we should not succumb to despair because of our errors and our sins, for the past is never closed down and receives the meaning we give it by our subsequent acts./Că în viețile noastre nu trebuie să cedăm disperării din pricina erorilor și păcatelor noastre pentru că trecutul nu este niciodată închis și primește sensul pe care i-l dăm noi prin acte subsecvente.

XS
SM
MD
LG