Linkuri accesibilitate

Un punct de vedere săptămânal, la Europa Liberă, al scriitorului și publicistului Vitalie Ciobanu

„Gluma s-a îngroșat!” – așa am putea defini manevrele militarilor din Grupul Operativ al Trupelor Ruse, aflați ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, manevre desfășurate în comun cu regimul separatist de la Tiraspol în intervalul 27 iulie - 3 august. Când spun „glumă” mă refer la scandaloasa declarație de la începutul lunii iulie a vicepremierului rus Rogozin, făcută pe un ton nonșalant la Tiraspol: „Tancurile n-au nevoie de viză”. După ce Rogozin a vorbit la Chișinău despre îmbunătățirea, ca între „vechi tovarăși”, a relațiilor moldo-ruse și despre o „foaie de parcurs” pentru Chișinău (de parcă nu Rusia ne-a declarat embargouri comerciale, ci moldovenii, animați de un subit acces de demnitate națională, au refuzat să-și vândă strugurii la Magadan), retorica sa agresivă, în plenul pretinsului for legislativ al regiunii secesioniste, a vrut să avertizeze Moldova și alți actori internaționali asupra desconsiderării intereselor Federației Ruse în această parte de lume.

„Operațiunea antiteroristă”, incluzând o debarcare a tehnicii militare pe malul drept al Nistrului, a fost o convingătoare ilustrație a ceea ce și-ar putea permite Moscova, dacă ar considera necesar, pentru a impune Republicii Moldova o pax russa, cu tot farmecul ei indelebil. Mai ales că timp de trei sute de ani, de la Petru cel Mare încoace, a tot exersat trecerea Nistrului... fără viză. Am putea spune, tot așa, ironic, că în contextul negocierilor în formatul 5+2, reluate recent sub președinția germană a OSCE, Rusia a ținut să pună în scenă o desfășurare de forțe militare, ca să arate că dispune și de alte argumente pentru a obliga Moldova să recunoască diplomele de studii și plăcuțele de înmatriculare transnistrene, în cazul în care pledoariile ministrului Frank-Walter Steinmeier, aflat la Chișinău pe 26 iulie, s-ar fi dovedit ineficiente.

Autoritățile de la Chișinău n-au tăcut, au protestat. Ministrul Apărării Anatol Șalaru l-a convocat pe atașatul militar rus pentru explicații, dar acesta l-a ignorat, pretextând o agendă încărcată. Ministerul de Externe a emis și el, cu întârziere, un comunicat, insistând pe retragerea armatei ruse din Transnistria și înlocuirea actualei misiuni de pacificare cu o alta, civilă, sub mandat ONU. În replică, Ambasada Rusiei a solicitat guvernului moldovean deschiderea a 25 de secții de vot pentru alegerile în Duma de stat de la Moscova, dintre care 22 în Transnistria.

Problemele interne ne fac să uităm cumva că există și un pericol din afară: politica revanșardă a lui Putin. Or, teama de a ne trezi din nou ocupați de ruși este adânc înrădăcinată în Moldova. Ca un exercițiu de imaginație jurnalistic: dacă se va întâmpla din nou o invazie, va fi nu ca în războiul ruso-georgian din august 2008, ci ca în Crimeea, în martie 2014. Rusia nu va primi nicio ripostă. Cine să i-o dea? Biata armată națională, lipsită de mijloace de luptă moderne? Ne vor apăra trupele NATO?... Există articolul 51 din Carta ONU, care admite exercitarea dreptului la legitimă apărare individuală sau colectivă în cazul unui atac armat, inclusiv solicitarea unui ajutor militar din afară, însă autoritățile de la Chișinău nu îl vor invoca din considerente… constituționale. La o întâlnire cu președintele Nicolae Timofti, organizată în primul an de mandat al acestuia, am pus o întrebare simplă: „Cine va apăra Republica Moldova în cazul unei agresiuni rusești prin Transnistria?” Răspunsul – nu al șefului statului, ci al confraților din societatea civilă – a fost: „Suntem o țară neutră, nu putem fi atacați!”

Strategia națională de securitate nu prevede planuri de acțiune în cazul unei invazii militare fățișe, chiar și cu exemplul anexării Crimeii în față și cu cel al luptelor sângeroase din Donbass. „Războiul hibrid” este și el vag definit. Sigur că nu mai trăim în anii ‘30 ai secolului trecut, când alianțe ce păreau durabile și angajamente sacrosancte între națiuni se prăbușeau sub loviturile concertate ale celor doi agresori, nazist și sovietic, azi mizăm pe solidaritatea lumii libere, pe asigurări primite în cadrul unor discuții cu responsabilii politici și militari ai Occidentului, însă niciun fel de acorduri și aliați externi nu te vor apăra de o agresiune străină, dacă îți lipsește acasă coeziunea națională. Moldova e un stat vulnerabil nu pentru că n-are o armată puternică, ci pentru că are un popor slab, dezbinat și debusolat.

Din păcate, coeziunea națională nu a fost și nu este un obiectiv al guvernanților de la Chișinău. Dimpotrivă: clasa noastră politică a pariat mereu pe diviziuni, conflicte ideologice, linii de demarcație între cetățeni pentru a ajunge la putere: „Est sau Vest, orice doriți, stimați alegători, avem oferte pentru toate gusturile, numai votați-ne!” Sărăcia, scandalurile de corupție din ultimii 7 ani, miliardul de dolari furat din bănci etc. nu puteau să insufle moldovenilor un plus de mândrie pentru țara lor. Depresia, criza morală s-au adâncit, rândurile adepților integrării europene s-au subțiat, la celălalt pol a sporit numărul celor care, la o adică, ar privi o eventuală agresiune militară a Moscovei ca pe o eliberare de regimul oligarhic. Mai ales că n-ar fi prima „eliberare” care ne vine din Est…

Având credibilitatea internă la pământ, confruntată cu mefiența Occidentului, a cărui bunăvoință este condiționată de reforme, actuala putere este incapabilă să iasă din paradigma jocului la două capete, comportându-se după cum îi dictează interesele de afaceri și în general filozofia supraviețuirii în no man’s land-ul basarabean. Vicepremierul Calmâc de la Partidul Democrat „l-a găzduit” pe Rogozin, omologul său de la Moscova, iar opoziția antioligarhică și comentatorii independenți vorbesc despre anumite aranjamente electorale între PD și PSRM, care ar viza „îmbunarea” Moscovei față de guvernarea de la Chișinău prin susținerea socialistului Dodon în turul 2 al scrutinului prezidențial.

Un larg culoar pentru dezbaterea problemelor legate de securitatea națională i se deschide Opoziției de centru-dreapta. Apelul semnat de Partidul Demnitate și Adevăr, PAS și PLDM, prin care acestea își exprimă hotărârea de a veni în alegeri cu un candidat comun, relansează speranța scoaterii statului din captivitatea oligarhică, urmând ca după prezidențiale următoarea bătălie să se dea la alegerile parlamentare. Anumite elemente însă vor pune la încercare noua alianță tripartită. Mă refer la o posibilă interferență cu protestele anunțate de partidul lui Renato Usatîi. Există destule suspiciuni în legătură cu relațiile sale, când mai „calde”, când mai „reci”, cu Dodon și cu Plahotniuc. Or, apărând de-acum încolo ca un bloc unit (cel puțin așa ar vedea-o alegătorii), credibilitatea noii construcții – PDA, PAS și PLDM – va fi grav afectată. Niște proteste comune cu prorușii Usatîi și Dodon vor da câștig de imagine acestora din urmă, nicidecum partidelor de centru-dreapta. Puterea va specula aceste fisuri și inconsecvențe, pozând ca singura care poate garanta cursul proeuropean pe temeiul „stabilității” obținute fie și prin metode dubioase.

Temele unei campanii pentru alegerile prezidențiale nu se reduc la agenda internă, oricât de copleșitoare, mai ales că politica externă și siguranța națională fac parte din „fișa postului” unui președinte. Agresiunea Rusiei împotriva Republicii Moldova are fațete mult mai insidioase și mai eficiente decât intimidarea brutală prin desfășurarea unor manevre militare în Transnistria. Opoziția proeuropeană va trebui să aibă răspunsuri clare la aceste chestiuni, dacă nu vrea ca în locul ei să vorbească alții.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG