Linkuri accesibilitate

Extrase din «Dialoguri cu Regina Ana» ale scriitoarei Doina Uricariu, rezumate în volumul „Maxilarul inferior”.

„Pentru mine lucrurile sînt limpezi. Trebuie să ne cunoaștem trecutul și nu să ne inițiem în el. Nu e nevoie de un ritual pentru asta. Actul cunoașterii e un act normal. Anormală, ambiguă și ascunsă e doar metoda folosită de cei care vor să ne cultive ignoranța” - îi spunea regretata Regină Ana scriitoarei Doina Uricariu într-o lungă destăinuire ce avea să se transforme peste ani într-un admirabil volum de memorii.

Cartea, „Maxilarul inferior”, a apărut la Editura Polirom în 2010. „Și binele și răul sunt niște realități. Pe care trebuie să le privim în față. Cu ochii deschiși. Fără prejudecăți.” - adăuga Regina. „Numai așa vom înțelege. Iar cînd am înțeles, vom putea să și alegem de care parte ne situăm.”

Pentru generația mea, a celor născuți la începutul anilor '50, și cu siguranță nu numai pentru ea, lucrurile nu au fost chiar atît de simple și, deși istoric ca formație, n-am avut nici o îndrumare din partea pedagogilor universității de a cunoaște „sine ira et studio”, binele și răul despre monarhia la români și oamenii care au întrupat-o.

La căsătoria din Grecia în 1948

La căsătoria din Grecia în 1948

„Din păcate, viața mea s-a confruntat cu prea multe dictaturi” - observa la un moment dat Regina. Cum se raporta Regina Ana la România, pe care nu avea cum să o cunoască după abdicarea forțată a regelui? Transcriu din Dialogurile cu Regina Ana ale Doinei Uricariu, înglobate în volumul „Maxilarul inferior”: „Am cunoscut, chiar dacă am trăit departe de România, toate aceste greutăți. Am știut cînd au fost secete sau cutremure sau inundații în țară. Am vorbit despre România mereu. Dar asta era mai mult decît un dialog politic. Vorbeam despre un spațiu frumos, despre o țară minunată și numeam, din păcate cu fiecare ocazie, suferințele, drama, tragedia acestei țări, tragedia trăită de poporul român sub dictatură. Cînd înțelegi tragedia unui popor, cînd te doare această tragedie, e vorba de un sentiment mai presus de politică.”

Ea însăși nu a guvernat, dar opiniile ei merită amintite: „Prezența femeilor în viața politică este astăzi ceva normal. [...] În timpurile noastre e important să cunoști fenomenul politic. Eu nu am făcut politică. Membrii caselor regale nu au acest drept. Dar tinerii trebuie să știe, să participe, să intervină în construcția acesti lumi. Prezența femeilor în politică va completa, va nuanța sau va «biciui» politica bărbaților. Femei de o mare personalitate au traversat istoria, în sensul că au făcut-o. [...] Au avut un rol foarte mare, nu numai ca regine. Au determinat situația lumii, în vremea lor” - îi spunea Regina Ana, Doinei Uricariu.

Prințesa Ana

Prințesa Ana

Tînăra prințesă, ajunsă la New York în refugiu, după escale în Spania și Portugalia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nu avea să determine mersul lumii, dar nici să rămână pasivă la suferințele din jur. Avea să se alăture unui unități de ambulanță și să plece cu un convoi american în Africa de Nord, „la Casablanca și Rabat”. „Dădusem examenele de mecanică și trecusem la New York examenul de infirmieră. [...] Am început să reînvăț la Rabat ceea ce trebuia să știu ca să mă descurc pe front. Erau cursuri de ajutoare de infirmieră, Nurses Aid. Am trăit viața pe front, care mi-a întărit caracterul”, povestea ulterior Regina. „Viața pe front era austeră. Așa am trăit vreme de patru ani, din 1941 pînă în 1945, într-o lume de cazarmă, izolată de petrecerile adolescenței și ale primei tinereți.” Și, își continua amintirile Regina Ana, notate de Doina Uricariu, „Am transportat răniți, plasmă, tot ce era necesar pe front, fără să ne apropiem prea mult de zonele în conflict, am ajutat infirmierele, dar preferam să fiu șofer. Am condus jeepuri, la un moment dat am fost ofițer de legătură, fiindcă vorbeam bine engleza și franceza.” [...] „Mi-a plăcut să conduc jeepuri, pasiune pe care o are și soțul meu. L-am însoțit o perioadă pe generalul Baumann, care se ocupa să găsească zone și locuri potrivite pentru stabilirea spitalelor de campanie... Am însoțit Armata a V-a, comandată de Jean de Lattre de Tassigny. Am făcut întreaga campanie a Franței și a Germaniei, de la debarcarea [...] de la Sainte-Maxime pînă la Stuttgart, unde mă aflam în ziua capitulării germane.”

„Caracterele se forjează în război - conchidea Regina Ana, după spusele căreia „...nu mai ai timp să te gîndești la tine. Te gîndești la ceilalți. Trebuie să-i ajuți. Așa se crează sentimentul datoriei, responsabilitatea. Dar omul se formează și în vreme de pace. Există și alte școli pe lume decît tranșeele și ambulanțele de război.”

Regina Ana nu mai este, formată la școala războiului fierbinte și apoi la umbra celui rece. Doina Uricariu scria zilele acestea că Regina Ana i-a „dezvăluit coarda infinit umană și puterea de a alege și a te dărui valorilor reale ale acestui secol care a trecut, mult încercat.” Nu pot fi decît alături de ea...

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG