Linkuri accesibilitate

1999: Sărăcie lucie şi criză politică continuă


Ion Surza a condus între martie-noiembrie 1999 cabinetul de miniştri lăudat de unii pentru promovarea reformelor, criticat de alţii pentru miniştri asupra cărora planau suspiciuni de corupţie

Ion Surza a condus între martie-noiembrie 1999 cabinetul de miniştri lăudat de unii pentru promovarea reformelor, criticat de alţii pentru miniştri asupra cărora planau suspiciuni de corupţie

Pentru mulţi cetăţeni moldoveni anul 1999 se asociază cu restanţele la salarii şi pensii de câte 5-8 luni, deconectarea haotică a curentului, devalorizarea leului, scumpirile în lanţ. Plus la toate, o gâlceavă politică ce nu se mai termina.

Totodată, uneori se întâmpla să aibă loc asasinate împotriva unor poliţişti şi oameni de afaceri, precum şi jafuri armate.

„Moldova se scufundă într-un marasm economic şi politic”, suna titlul unui articol publicat la sfârşitul anului de marele cotidian parizian „Le Monde”. „Am ajuns să fim preocupaţi mai mult de o singură problemă – cea a supravieţuirii”, a fost bilanţul preşedintelui Petru Lucinschi, conform oficiosului „Moldova Suverană”.

Anul a început cu demisia, la 1 februarie, a premierului Ion Ciubuc, nemulţumit de algoritmul coaliţiei de guvernare - Alianţa pentru Democraţie şi Reforme. Patru zile mai târziu, primarul de Chişinău, Serafim Urechean, a fost desemnat la funcţia de prim-ministru, dar ulterior şi-a retras candidatura. La 19 februarie, Ion Sturza, vicepremier şi ministru al Economiei şi Reformelor în Cabinetul Ciubuc II, a fost propus la funcţia de şef al executivului.

La 3 martie, cu 51 de voturi „pentru” şi 37 „impotrivă”, parlamentul a acordat vot de învestitură noului cabinet de miniştri condus de Ion Sturza. Dar Curtea Constituţională a invalidat această hotărâre a legislativului. Sturza a fost desemnat repetat. „Pentru” au votat 51 de deputaţi prezenţi în sală, plus un vot în scris a venit de la deputatul PFD Ilie Ilaşcu, întemniţat la Tiraspol.

Membrii noului cabinet de miniştri au fost votaţi şi au depus jurământul la 12 martie. Creştin-democraţii s-au abţinut de la vot, anunţând că se retrag de la guvernare. Ei au explicat că-şi doresc un guvern „cu mâinile curate”, adică integru, dar, potrivit ziarului „Moldova Suverană”, ar fi fost nemulţumiţi de faptul că au obţinut doar două posturi de ministru, insistând în continuare pe portofoliul de la Finanţe şi funcţia de ministru de stat.

Judeţul Taraclia şi declanşarea dominoului

Una dintre pietrele de încercare ale anului 1999 a fost reforma administrativă, mai exact, trecerea la judeţe şi comune. Grupul parlamentar al comuniştilor s-a opus acestei legi şi a cerut chiar organizarea unui referendum privind oportunitatea punerii ei în aplicare. După ce preşedintele Petru Lucinschi a refuzat să o promulge, legea a fost revotată în luna februarie.

Şefii Consiliul raional Taraclia din sudul ţării (format din 25 de localităţi, dintre care 9 cu populaţie preponderent de etnie bulgară) s-au declarat împotriva reformei administrative, iar la 24 ianuarie au organizat „un referendum” la care 92% din participanţi (sau circa 25 de mii de cetăţeni) ar fi votat pentru păstrarea raionului Taraclia. Referendumul a fost declarat neconstituţional de către autorităţile de la Chişinau.

Cei care visau la un judeţ al bulgarilor au fost sprijiniţi de parlamentarii comunişti şi o bună parte din tabăra formaţiunii conduse de Dumitru Diacov, a relatat ziarul „Flux”.

O parte din etnicii bulgari din Taraclia au boicotat alegerile locale din 23 mai, protestând astfel faţă de includerea fostului raion în judeţul Cahul. În cele din urmă, în luna octombrie, guvernul a cedat presiunilor politice, propunând crearea judeţului Taraclia în limitele fostului raion Taraclia.

Demiterea lui Nicolae Alexei şi războiul total

Potrivit presei vremii, anul a fost marcat de confruntarea politică pe toate palierele. Parlamentarii s-au acuzat reciproc de corupţie şi acoperirea de ilegalităţi; au cerut demisii, pe unele le-au votat; şi au promis să facă dezvăluiri incendiare etc. Astfel, au fost demişi procurorul general Valeriu Catană, vicepreşedintele legislativului Valeriu Matei, şeful Departamentului pentru Combaterea Crimei Organizate şi Corupţiei, generalul de poliţie Nicolae Alexei.

„Declaraţii de război” au răsunat atât la preşedinţie, cât şi în parlament. La 22 martie, preşedintele Petru Lucinschi a semnat decretul cu privire la desfăşurarea unui referendum în problema trecerii de la republică parlamentară la republică prezidenţială.

Sturza recunoştea că fenomenul corupţiei este prezent la toate nivelurile şi că Republica Moldova este un stat slab, dar asta deoarece justiţiarii nu-şi fac treaba.

Pentru aceasta iniţiativă Lucinschi a fost criticat de majoritatea forţelor politice, pe motiv că ar intenţiona să instaureze un regim autoritar, „dictatorial, după modelul Belarus”.

La 23 mai, odată cu organizarea alegerilor locale generale, în baza noii legi, are loc şi referendumul consultativ privind adoptarea sistemului prezidenţial de guvernare. Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, la alegeri şi referendum au participat 58,33% dintre cetăţenii cu drept de vot, număr considerat insuficient pentru a fi validat plebiscitul. Codul Electoral prevedea că pentru confirmarea rezultatelor la referendum trebuie să participe 3/5 sau 60% din alegători.

Totuşi, la 5 iunie, CEC a declarat valabil referendumul consultativ. Însă potrivit hotărârii Curţii Constituţionale din 15 iunie, plebiscitul purta caracter consultativ, iar rezultatele lui nu au avut efecte juridice. Şeful statului nu a renunţat însă la ideea modificării Constituţiei şi a dispus crearea unei comisii speciale în acest sens.

Pe 5 noiembrie, Parlamentul a respins adoptarea unor proiecte de privatizare a principalelor întreprinderi din industria vinului şi cea a tutunului, condiţie a partenerilor externi, motiv pentru care FMI a suspendat pentru o perioadă nedeterminată relaţiile cu Republica Moldova.

Ultima scenă ca o telenovelă

La 9 noiembrie, cu votul a 58 de deputaţi comunişti, ai Frontului Popular Creştin Democrat şi al câtorva transfugi din Convenţia Democrată, Guvernul Sturza a fost demis.

În textul moţiunii de cenzură se vorbea despre gradul sporit de corupţie al membrilor executivului, despre faptul că echipa condusă de Ion Sturza nu a fost în stare să plătească restanţele la pensii şi salarii.

Liderii Alianţei pentru Democraţie şi Reforme au declarat că „evenimentele care au urmat demiterii Guvernului Sturza au demonstrat că comuniştii, frontişii şi aliaţii lui Lucinschi au înlăturat acest guvern nu din cauza aşa-zisei naturi corupte a cabinetului, ci pentru că a promovat o politică reformatoare, de integrare europeană, şi nu a permis să continue furturile, abuzurile şi alte fărădelegi.”

Premierul demis Ion Sturza declara la câteva zile pentru ziarul „Jurnal de Chişinău” că debarcarea cabinetului de miniştri a fost scenariul preşedintelui Petru Lucinschi, pus în aplicare cu sprijinul PCRM şi PPCD, şi asta deoarece nu ar fi fost de acord cu politica de cadre promovată de şeful guvernului. Sturza recunoştea că fenomenul corupţiei este prezent la toate nivelurile şi că Republica Moldova este un stat slab, dar asta deoarece justiţiarii nu-şi fac treaba.

La conferinţa de presă de înainte de plecare, Ion Sturza spunea că Republica Moldova este la un pas de default şi că a pierdut şi anul 2000, şi 2001.

Ulterior, preşedintele Petru Lucinschi i-a desemnat la funcţia de premier pe Valeriu Bobuţac, ex-ministrul Economiei în Guvernul Sangheli, şi pe liderul comuniştilor Vladimir Voronin, dar ambele cabinete nu au acumulat numărul suficient de voturi. Abia cea de-a treia propunere, la 21 decembrie, cabinetul lui Dumitru Braghiş, fost ministru adjunct al Economiei în Guvernul Sturza, a fost votat, evitându-se astfel alegerile parlamentare anticipate. Pentru învestirea noului guvern au votat 57 de deputaţi comunişti, ai Partidului Popular Creştin Democrat şi aşa-zişii independenţi.

Braghiş a fost unul dintre ultimii şefi ai komsomolului din Moldova sovietică, nota BBC Chişinău, iar pe parcursul ultimilor cinci ani a fost responsabil în cadrul Guvernului de relaţiile economice externe.

Potrivit presei, PPCD ar fi insistat pe păstrarea în post şi chiar promovarea lui Nicolae Alexei la funcţia de ministru şi a găsit aliaţi în acest sens în tabăra comuniştilor.

Fără energie electrică şi fără apă. Pe străzi au încremenit troleibuzele… Deconectările se fac fără avertismente, haotic, astfel încăt întreprinderile şi instituţiile care sunt, practic, moarte fără curent electric stau ca pe jăratic. (BBC Chişinău)

Pe 16 septembrie, generalul de poliţie Nicolae Alexei a fost demis de către ministrul de Interne Victor Catană din funcţia de şef al Departamentului de luptă cu corupţia şi criminalitatea organizată, pe motiv că ar fi neprofesionist şi ar fi încălcat legea.

Alexei a spus că a fost destituit după ce a făcut declaraţii publice despre amploarea crimei organizate şi a adus învinuiri de corupţie şi grave ilegalităţi mai multor demnitari de stat, fiind vizaţi ex-vicepreşedintele parlamentului Valeriu Matei, preşedintele PFD; miniştrii Victor Catan, Nicolae Andronic şi Anatol Arapu, unii dintre ei, potrivit BASA-press, pentru că fi protejat gruparea mafiotă „Solnţevskaia” din Moscova, cu ramificaţii în Republica Moldova. Ulterior s-a stabilit că legături cu gruparea Solnţevskaia ar fi avut şi controversatul politician Vlad Plahotniuc.

„Eu mi-am făcut datoria de poliţist şi nu sunt vinovat că, în timp ce căutam contrabandişti, dădeam peste politicieni”, afirma la acea vreme generalul Alexei. Cei vizaţi au negat acuzaţiile aduse şi i-au sugerat lui Nicolae Alexei să ducă dosarele despre care vorbea la procuratură. Unii l-au acuzat de fabricarea de dosare şi că ar servi drept bâtă politică.

Proteste şi emigrări în masă

Devalorizarea leului a subţiat lefurile şi pensiile, dar şi acestea ajungeau la oameni cu o întârziere de câteva luni. O pensie medie valora 80 de lei, aproximativ 7 dolari, iar salariul mediu al unui angajat la stat - 190 de lei, în timp ce coşul minim de consum stabilit pentru luna iunie era de trei ori mai mare. În consecinţă, mulţi bugetari, dascăli, medici etc. au fost nevoiţi să ia calea pribegiei, iar mulţi pensionari nu au avut altă soluţie decât să iesă în stradă să protesteze.

La mijlocul lunii iulie, „Chişinăul s-a pomenit într-o stare comparabilă cu cea de asediu”, relatau jurnaliştii de la BBC Chişinău. „Fără energie electrică şi fără apă. Pe străzi au încremenit troleibuzele… Deconectările se fac fără avertismente, haotic, astfel încăt întreprinderile şi instituţiile care sunt, practic, moarte fără curent electric stau ca pe jăratic”, este tabloul descris de BBC.

Din explicaţiile autorităţilor, deconectarea curentului era cauzată de şantajul exercitat de regimul de la Tiraspol, care controla Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, ce asigura circa o treime din electricitatea livrată în Republica Moldova. Dar, de fapt, erau cauzate de datoriile enorme acumulate. La acea vreme, datoria Republicii Moldovei pentru livrările de energie electrică depăşea 40 de milioane de dolari. Circa 15 milioane de dolari reveneau României, peste 16 milioane de dolari - Ucrainei şi aproape 13 milioane de dolari - centralei de la Cuciurgan.

Liderul de la Tiraspol Igor Smirnov a acuzat Chişinăul de „perpetuare a blocării procesului de achitare a datoriilor” şi afirma că Transnistria achită cu mari întârzieri restanţele faţă de Gazprom.

Imediat după intrarea în exerciţiul funcţiunii, premierul Dumitru Braghiş a apreciat că evaziunea fiscală era un fenomen obişnuit pentru economia republicii, că agenţii economici preferă să dea mită decât să achite impozitele, proporţiile economiei subterane ridicându-se la 60% din economia ţării, a relatat Europa Liberă.

În ceea ce priveşte situaţia economiei la sfârşit de an, el a menţionat că deficitul bugetar a ajuns la 500 milioane de lei, iar inflaţia va atinge cota de 40%. În acelaşi timp, datoria externă s-a ridicat la un miliard 279 de milioane de lei, iar cea internă - la două miliarde lei, sumă comparabilă cu un buget de stat anual.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG