Linkuri accesibilitate

Recep Tayyip Erdogan: „UE nu are un comportament sincer față de Turcia”


Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și-a repetat avertismentul că acordul Turciei cu Uniunea Europeană în privința migrației „nu va fi posibil”, dacă Uniunea Europeană nu-și îndeplinește partea de înțelegere în privința ridicării regimului de vize pentru cetățenii turci. „Uniunea Europeană nu are un comportament sincer față de Turcia”, a declarat Erdogan ziarului francez Le Monde, afirmând că vizele trebuiau liberalizate încă la 1 iunie. „Dacă solicitările noastre nu sunt îndeplinite, readmisiile nu vor mai fi posibile”, a mai spus liderul turc. Prin acordul menit să oprească valul de migranți înspre Europa, Ankara s-a angajat să-i primească înapoi pe cei care traversează ilegal marea spre Grecia, majoritatea fiind refugiația din Siria. Dar liberalizarea vizelor promisă de UE se tergiversează din cauza disputelor pe marginea unor legi antitero controversate adoptate de Turcia și a persecuțiilor ample lansate de autorități împotriva oponenților după puciul eșuat de luna trecută.

XS
SM
MD
LG