Linkuri accesibilitate

Ivan Mikloš: „Cheia succesului o constituie supremația legii, demonopolizarea, privatizări transparente și instituții media independente...”


Ivan Mikloš

Ivan Mikloš

Interviurile Europei Libere: cu unul din consilierii premierului Ucrainei, fost ministru de finanțe al Slovaciei.

Ivan Mikloš, unul din principalii consilieri ai premierului ucrainean și fost ministru de finanțe în Slovacia (2010-2012) într-un interviu cu Europa Liberă.

Europa Liberă: Care este obstacolul principal în calea tranziției țărilor post-sovietice spre democrație? De ce unele state o duc bine, cum ar fi țările baltice, iar altele s-au împotmolit?

Ivan Mikloš: „Principalul obstacol este rezistența structurilor vechi care beneficiază de rămășițele fostului sistem și de fricile cetățenilor de rând în fața schimbărilor, incertitudinii și a reformelor radicale. Pentru a depăși aceste dificultăți este nevoie de lideri puternici, de sprijinul societății civile și de informarea populației despre reforme.

Nu trebuie uitat că un sistem disfuncțional creează alte probleme, cum ar fi datoriile ascunse. Atunci când reformatorii încearcă să facă ceva, recesiunea este de obicei inevitabilă. Asta s-a întâmplat după căderea comunismului în Europa Centrală, același lucru s-a întâmplat după Maidanul din Ucraina și, desigur, în Republica Moldova.

E nevoie de lideri puternici care să pună reformele în practică și de o comunicare eficientă dintre autorități și cetățeni. Altfel, oamenii nu vor înțelege că recesiunea de după tranziție nu este un rezultat al reformelor curente, dar a lipsei reformelor din anii precedenți. Legile economiei sunt implacabile – mai devreme sau mai târziu trebuie să plătești pentru greșelile comise.”

Europa Liberă: Dar nu e prea târziu? Totuși, Republica Moldova se află în tranziție de acum 25 de ani.

Ivan Mikloš: „Reformele vor fi făcute până la urmă. Va fi greu, vor fi utilizate multe resurse și se va pierde mult timp, dar niciodată nu e prea târziu. Nu există o altă alternativă, decât să faci reforme. Altfel ai numai sărăcie, greutăți și emigrație.”

Europa Liberă: Republica Moldova a fost cândva istoria de succes a Parteneriatului Estic. Ce s-a întâmplat?

Ivan Mikloš: „Politicienii, societatea civilă, mass-media și formatorii de opinie pur și simplu nu au fost îndeajuns de puternici pentru a forma o masă critică ca să promoveze schimbările necesare.”

Europa Liberă: La fel ca și în Ucraina, în Republica Moldova există oligarhi cu o influență puternică asupra vieții politice. Cum ar trebui să luptăm cu aceștia?

Ivan Mikloš: „Cheia succesului e supremația legii, demonopolizarea, privatizări transparente și instituții media independente. Acestea vor deschide țara și piața economică către investitorii străini care vor crea un mediu de afaceri sănătos.”

Europa Liberă: Ați fost unul dintre politicienii implicați în eliminarea corupției din structurile de stat din Slovacia. Care au fost principalele măsuri care au adus schimbarea?

Ivan Mikloš: „Cele mai eficiente metode de combatere a corupției au fost transparența decizională, controlul public, liberalizarea economiei și privatizarea. Aceste măsuri reduc radical spațiul pentru corupție și transformă fiecare cetățean și ONG într-un „câine de pază” al democrației. Pedepsele sunt și ele importante, dar cred că măsurile menționate mai sus sunt mult mai eficiente. Vorbesc din experiența pe care am avut-o în Slovacia.”

Europa Liberă: Dar cum „vinzi” noțiunea de reforme unui public deziluzionat? Politicienii au invocat necesitatea reformelor atât de des, încât aceasta și-a pierdut orice semnificație.

Ivan Mikloš: „Liderii trebuie să lupte pentru înfăptuirea reformelor, nu doar să le propună. Trebuie să facă față populiștilor, oligarhilor, structurilor învechite, tuturor celor care stau în calea schimbărilor. Reformatorii niciodată nu sunt cei mai populari politicieni, dar sunt cei mai necesari.”

XS
SM
MD
LG