Linkuri accesibilitate

Cine modifică geografia Mării Negre și de ce România are nevoie urgentă de o flotă comercială (44.1)


Sabina Fati Blog picture summer #3
Sabina Fati Blog picture summer #3

Am plecat acum trei luni din Mangalia, orașul de pe coasta Mării Negre sub care se află probabil cele mai multe ruine antice.

​Arheologii nu le pot scoate pe toate la iveală, fiindcă urbanizarea haotică din ultimii 70 de ani îi obligă „să facă șobolăneală”, după cum spune directoarea muzeului local, Tatiana Odobescu. În urmă cu mai bine de 2000 de ani, aici a fost o colonie doriană și acest lucru se vede cumva în frumusețea simplă a obiectelor antice găsite, fiindcă dorienii sunt strămoșii spartanilor, apologeți ai sobrietății.

Mangalia 2016: portul turistic
Mangalia 2016: portul turistic

​Grecii au fost atrași de pământul fertil, de lacul cu apă dulce și de golful aflat la azăvadă, toate aceste calități fiind, pare-se, menționate de Oracolul din Delphi înainte de plecarea dorienilor în căutarea unui nou loc de colonizat pe malul Mării Negre.

Zidurile Calatis-ului se pot încă vedea printre blocurile scorojite și urâte care traversează centrul Mangaliei, îngrădite pentru moment de arheologi, dar distruse din indiferență de colonizarea sovietică și nepăsarea ulterioară a localnicilor. Diverșii călători din perioada medievală au numit partea dinspre mare a acestor fortificații „Zidul Amazoanelor”, care ar fi fost construit după ce Hercule și Tezeu ar fi intrat pe furiș în cetatea frumoaselor luptătoare. Zidul ar fi fost atât de solid, încât nimeni n-ar fi putut pătrunde dinspre mare în Regatul Amazoanelor. La Mangalia n-au supraviețuit însă nici legendele, nici vestigiile, nici spiritul boem al artiștilor interbelici care își petreceau verile aici.

Tot ceea ce n-au reușit să distrugă bombardamentele din al Doilea Război Mondial a fost devastat în perioada comunistă. Plaja pictată în ocru și brun de Tonitza e la locul ei, dar casele, cafenelele, cârciumile, cofetăria cu eclerurile din galantar și baclavalele turcului Bahli au dispărut cu tot cu atmosfera dată de întâlnirea pictorilor și scriitorilor cu marea

După al Doilea Război Mondial, locuitorii Mangaliei au fost în mare măsură mutați, deportați sau închiși. Pe 5 septembrie 1944 flota militară românească a fost predată Uniunii Sovietice, navele au trecut sub pavilionul URSS, iar echipajele au fost luate prizoniere. În anii ’50 românii puteau intra în Mangalia doar cu mare dificultate și aprobări aproape imposibil de obținut.

În iulie 1958, trupele de ocupație s-au retras din România, iar Baza Navală Mangalia a revenit în interiorul marinei autohtone, subordonată doctrinei Uniunii Sovietice de apărare colectivă a bazinului Mării Negre.

Mangalia,România 2016: Casa de Cultura. mozaic din 3 milioane de bucati
Mangalia,România 2016: Casa de Cultura. mozaic din 3 milioane de bucati

​Orașul revine trepatat destinație turistică, dar tot ce e vechi se dărâmă și aproape întreg peisajul devine un tablou al concepției socialiste despre lume și viață. Mozaicul făcut în 1962, cu familia care face fericită saltul spre comunist, împodobește casa de cultură din Mangalia prin acoperișul căreia trece apa la fiecare ploaie. Oamenilor le place, „e o lucrare frumoasă”, crede Tatiana Odobescu: e făcută din trei milioane de bucățele de ceramică și conține toate elementele importante: aer, foc, pământ, apă.

Constanta 2016: muzeul de istorie, cladirea a fost începută în 1911 și s-a terminat zece ani mai târziu. Cladirea, în stil brâncovenesc, a funcționat ca primarie până în 1977
Constanta 2016: muzeul de istorie, cladirea a fost începută în 1911 și s-a terminat zece ani mai târziu. Cladirea, în stil brâncovenesc, a funcționat ca primarie până în 1977

​Din Mangalia spre Constanța și apoi mai departe prin Ucraina până în Rusia, biletele de autobuz sunt facultative. Șoferul ia banii, pur și simplu. Apoi, în tot spațiul fost fost sovietisc, în „marșrutka” sau în Turcia, în „dolmuș”, un fel de maxitaxi-uri, foarte vechi în prima situația sau mai noi și cu aer condiționat, în al doilea caz, nimeni nu așteaptă să primească bilet. Prețurile sunt fixe, fiecare știe cât face și în general nu ești păcălit. În Bulgaria, însă șoferii au case de marcat și chiar dacă nu te urci de la capăt, tot îți taie bilet, în special acum în sezon, când controalele se țin lanț.

De la Varna spre Constanța nu există o cursă permanentă. Acum o lună când Emma Gileva de la Black Sea NGO Network a vrut să meargă împreună cu colegii ei la o conferință care s-a ținut la Constanța nu au găsit niciun autobuz, așa că au fost nevoiți să închirieze o mașină. Eu am descoperit, însă, un maxitaxi care funcționează printr-o formulă semioficială și pleacă după-amiaza din Varna, pentru a a junge seara târziu la Constanța.

Constanța-Galați: popasul cursei
Constanța-Galați: popasul cursei

​ Nici de la Constanța la Odesa nu există autobuz: trebuie să mergi până la Galați și acolo să aștepți un microbuz fantomă care vine de la București și merge mai departe spre Ucraina.

(urmează)

Călătoriile Sabinei: spre Kurdistan, pe urma conflictelor de lângă noi


Există o axă a conflictelor și a revanșelor istorice care are o continuitate mai lungă de 2000 de ani. De la Marea Neagră, prin Turcia, spre regiunea kurdă întinsă pe mai multe țări și până în Georgia, Armenia și Azerbaidjan, drumurile militarilor s-au întretăiat mereu cu cele ale comerțului. În toată această regiune, Rusia, Turcia și Iranul se luptă pentru influență, iar Occidentul se străduiește, fără prea mult succes, să aducă democrația liberală.

În august 2021, am plecat în călătoria mea solitară, pentru a înțelege mai bine de ce hărțile nu se suprapun peste geografia oamenilor, până unde merge candoare și de unde începe ura.

Un proiect Black Sea Trust, susținut de Radio Europa Liberă Moldova și Freedom House România.

XS
SM
MD
LG