Linkuri accesibilitate

„O poveste despre cât de frumoasă ar fi lumea dacă toţi oamenii ar creşte flori şi nimeni nu le-ar rupe...”


Jurnalul săptămînal al lui Sergiu Afanasiu.

Sergiu Afanasiu s-a născut la 18 ianuarie 1974, în comuna Trebujeni, raionul Orhei. Este căsătorit, are trei copii. Este membru al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova (din 1995), membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 2002), Preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor Liberi (din 2002), decorat cu cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe Române-Crucea Patriarhală. A scris şi publicat mai mult de zece titluri de carte pentru copii, precum şi numeroase articole în presă. Din 2014 şi pînă în present activează în calitate de Director-fondator la Şcoala-Grădiniţă „Abeceluş” din Durlesti.

Luni

Recunosc, în fiecare seară, la oră tîrzie, prefer să refac filmul zilei petrecute. Astăzi, cînd încep să scriu acest jurnal, mă tot întreb dacă ceea ce am făcut în această zi ar fi şi pe interesul altcuiva.

Într-un jurnal citit la Europa Liberă lumea e mai sobră, mai academică, mai importantă, nu ştiu cum…

În calitatea mea de director de grădiniţă să vă spun că 1 august e ultima lună de vară, e prea puţin în comparaţie cu cît de multe vă pot spune copiii noştri despre acest minunat anotimp. Ei chiar ştiu mai multe decît se pot plînge şefii pe agricultură. Vara, la fel ca celelalte anotimpuri, o petrecem în mare. În mareee veselie la grădi.

Şi astăzi, părinţii se plîngeau pe arşiţa şi ambuteiajele sufocante din Chişinău. Cu un fel invidie ne vorbeau despre teii viguroşi din curtea instituţiei care aidoma unor uriaşi cu braţele viguroase îşi mişcă lin coroanele verzi creînd o atmosferă plăcută. Da, la noi e mai bine! Alţii au ghinion. Apropo, nu sunt superstiţios, dar Ieremia din grupa mică a venit cu o achiziţie nouă, cuvîntul Ghinion. Dis-de-dimineaţă educatorii şi colegii căutau să-l convingă pe Ieremia că nu mai este atît de grav să ai ghinion, după cum îşi imagina copilul. Ghinion nu înseamnă o biată pisică neagră alungată de toată lumea şi vinovată pentru toate necazurile pe care le au adulţii.

De, poţi întîrzia la micul dejun şi tot ghinion e dacă ai ratat gustoşenia ta preferată.

Marţi

Toată lumea aşteaptă să plouă. Şi copiii şi iarba şi florile… O ploiţă adevărată să vină de colo-sus din tălpoaiele norilor, pentru că, noi aici la grădiniţă putem inventa ploi şi chiar să desenăm curcubeul pe faţa grădiniţei.

Liniştea de dimineaţă şi-ar pierde din farmec dacă nu s-ar auzi discuţiile aprinse din familia Coţofenilor. În curtea grădiniţei, în cel mai înalt copac şi-au construit casă cu mansardă o familie de coţofene. Sunt cele mai certăreţe pasări din cite am cunoscut! Ritualul acesta de discuţii aprinse pe care noi îl numim ceartă se desfăşoară în fiecare dimineaţă în prezenţa mea pe covorul din iarbă verde. Apropo, puii coţofenilor participă activ aceste discuţii gesticulînd hotărît cu aripile.

Se aude Dumitru care, deşi nu e prima zi la grădiniţă, plînge cît îl ţin plămînii. Mă apropii şi aflu că a uitat să-i spună ceva lui tata. Ce ai vrut să-i spui, Dumitru? Am vrut să-i spun că îl iubesc. Hai, că-i scriu imediat un mesaj, dar tu ai grijă, data viitoare nu uita. Coţofenele s-au potolit, Dumitru m-a îmbrăţişat şi am mers împreună la colegii lui.

Înduioşat de povestea lui Dumitru, mi-am amintit că trebuie să trag o fugă pîn la Trebujeni, la mama. De cîteva zile s-a defectat pompa din fîntînă şi îi este greu mamei. De banii pentru reparaţie achităm taxa şi ne conectăm la apeductul central. Bătrînii spun cu mîndrie că a ajuns Civilizaţia la noi.

Miercuri

Am impresia că trăim o perioada continuă a moratoriilor. Pentru mine, această senzaţie a apărut acum trei ani când Consiliul local a instituit moratoriul la construcţia şcolilor şi grădiniţelor pe teritoriul oraşului Durleşti. Pentru a anula această inepţie a trebuit sa pierd doi ani prin instanţe. Am reuşit. În schimb, primaria a inventat alte tehnici obscure pentru a pune la murat unele idei de dezvoltare, dar moratoriile de azi sunt ca şi murăturile pentru moldoveni…

Seara , pe la şapte, vecinul Ion, zis şi „Sibir” m-a invitat împreună cu soţia lui să-mi dăruiască un trandafir chinezesc. Ambii îşi trăiesc batrăneţile fără astâmpăr, muncind când pe deal, când în curtea casei. Nea Ion şi-a petrecut copilăria in Siberia de gheaţă, unde a fost dus împreună cu părinţii şi sora lui. În timpul liber privesc la gard cum zburda copii din curtea grădiniţei. Copiii lor şi-au aranjat viaţa departe de casă, în Irlanda.

Joi

Iată o scrisoare! De la cine o fi oare? Oficiul Teritorial al Cancelariei Guvernului ne comunică despre dreptul nostru de a căuta dreptate. Mulţumim, vorba ceea, cu răbdarea de la fundul mării v-o mai amintiţi? Apoi, stâncile din Moldova sunt o dovadă grăitoare ca pe aici a fost cândva o mare. Marea s-a retras, stâncile au rămas, iar moldovenii tot mai caută dreptate pe sub pietrele milenare.

Se grăbeşte să ne treacă pragul Zâna Toamnă, azi aerul e mai tomnatic, soarele încă voinic, aleargă prin copaci lăsând în urmă primele frunze îngălbenite.

Pentru prima dată, astăzi, m-am mirat ca mâine-i vineri. Trebuia să cumpăr caşcaval pentru micul dejun de mâine.

Vineri

Floarea lui Nea Ion Sibir m-a întâlnit în uşa grădiniţei cu o bijuterie de un roşu-aprins. Peste 5 minute, Maxim, din grupa mare a rupt floarea şi a ascuns-o în rucsac. A zis ca-i pentru mama lui. La amiază, înainte de somn, când a deschis rucsacul pe Maxim l-au potopit lacrimile. I-am spus o poveste despre cât de frumoasă ar fi lumea dacă toţi oamenii ar creşte flori şi nimeni nu le-ar rupe. În jur ar roi albinele si fluturii, ar cânta păsările în unison cu susurul izvoarelor, parfumul florilor si covorajele multicolore ne-ar adăposti pe toţi în acea lume de basm.

Cu pleoapele adormite, Maxim a murmurat: „Când se va întâmpla asta, domnu’ Sergiu?”

ULTIMA ORĂ! Ilan Shor a fost eliberat.

XS
SM
MD
LG