Linkuri accesibilitate

Muzică, artizanat și bucate tradiționale moldovenești ca obiective de atracție turistică

De azi și până duminică, cei pasionați de muzică etno, obiecte de meșteșugărit și bucate tradiționale pot merge la Festivalul Gustar, desfășurat ca și în ceilalți ani în apropierea complexului turistic Orheiul Vechi. Organizatorii evenimentul spun că programul a fost gândit astfel încât să le ofere și vizitatorilor din Moldova, dar și celor de peste hotare, motive ca să petreacă trei zile în mijlocul naturii. Relatează Tamara Grejdeanu:

Gustarul este festivalul despre care se știe că transformă canionul de la Orheiul Vechi într-un difuzor enorm. De pe scena improvizată în lunca Răutului se vor auzi și în acest an voci cunoscute din România, Italia, Republica Moldova, Ucraina și Rusia.

Unul dintre organizatorii festivalului, Vlad Costandoi spune că acesta a fost gândit să devină un obiectiv de atracție turistică și să scoată din anonimat întreaga salbă de sate pitorești din zona Orheiului Vechi:

„Conceptul festivalului Gustar are la bază două elemente: muzica și cadrul natural pitoresc. Deja este foarte bine știut că mai multă lume a aflat despre Orheiul Vechi datorită festivalului Gustar. Multă lume a venit încolo datorită festivalului și acum ne-am propus ca și noua locație, la Furceni, la fel să afle cât mai multă lume despre această localitate, s-o viziteze, pentru că au și ei un potențial foarte bun și din punct de vedere turistic. Avem așa o idee ca într-o perspectivă, poate de la an la an festivalul să exploreze noi locuri și locații.”

Festivalul Gustar are o statistică cât se poate de convingătoare – cel puțin 10 la sută din vizitatori sunt de peste hotare. Aceștia se arată interesați de bucătăria moldovenească și nu trec cu vederea nici tarabele meșterilor populari, spune Grigore Posternac. Meșteșugarul ne-a zis că nu va rata nici ediția din acest a Gustarului, unde vine cu o colecție de obiecte decorative și suvenire cioplite în lemn:

„Mai mare interes și curiozitate vine de la străini, care vin și descoperă câte ceva din Moldova. Pe dânșii foarte mult îi impresionează lucrurile făcute sută la sută manual, fără mașini. Ei de acum sunt sătui de mașini, de plastic, de tot ei artificial. La noi vin și văd ceva natural.”

Europa Liberă: Și înțeleg că în toate lucrurile pe care le faceți puneți niște accente?

„Numaidecât, accent național să fie. De exemplu, eu fac măști decorative, masca aceea reflectă chipul omului care locuiește pe pământul moldav, pe urmă fac fluierașe din lemn.”

O mare provocare, spun organizatorii, este amenajarea spațiului în care se desfășoară festivalul, or experiența anilor trecuți a arătat că este nevoie de o parcare în afara zonei în care se desfășoară evenimentul, sunt la mare căutare locurile umbrite sau spațiile de joacă pentru copii.

Totuși, pentru că este un festival în sânul naturii, organizatorii invită vizitatorii să iasă din rutină și să vină cu cortul la festival, spune Vlad Costandoi:

„În acest an avem și un loc special, așa-numit - Peninsula vacanței, pentru camping, care va fi pe malul opus la Răutului. Am construit un pod, că să se poate ajunge la zona de camping și probabil că, campingul în acest an va fi un element foarte important în festival și chiar aș spune că va fi ceva care va impresiona. Noi din start am intuit că oamenii își doresc să-și petreacă cât mai divers și cât mai interesant week-end-urile.”

Vlad Costandoi mai spune că organizatorii Gustarului își propun să-l aducă la nivelul celor mai cunoscute festivaluri de talie europeana. În acest an, de exemplu, turiștilor li se vor propune excursii gratuite la Orheiul Vechi și plimbări în zone unde nu se poate de ajuns cu mașina. La fel, organizatorii oferă platforma festivalului Agenției Turismului din Republica Moldova, pentru a promova trasee turistice din mediul rural.

XS
SM
MD
LG