Linkuri accesibilitate

Sinteza săptămînii politice românești.

„România s-a transformat într-un stat mafiot”, zice fostul preşedinte Traian Băsescu. Ar fi vrut să sară ca un cavaler ce e, în sprijinul fostei procuroare din capul Direcţiei antimafia, dar justiţia îi refuză calitatea de martor căci apropierea de Elena Udrea nu-l califică s-o apere pe Alina Bica. „Nu voi răbda să se transforme în stat mafiot instituţii în care am investit enorm, spune fostul preşedinte. S-a depăşit o limită de funcţionare a statului de drept.” Desigur, fostul preşedinte ar fi putut spune la fel de bine „un stat poliţienesc” sau „stalinist,” căci a emis acest panseu referindu-se la arestările pe care le consideră abuzive şi bine orientate politic. Mai mult, se spune că însuşi Traian Băsescu a încurajat un asemenea stat. „Ba nu este stat mafiot,” zice actualul preşedinte. Este un stat de drept care se luptă cu mafioţii fostelor guvernări.

Primul interlocutor este un fin cunoscător al subsolurilor politice şi încă uns cu alifiile acelea sulfuroase ţine departe mascaţii. Al doilea care e pe punctul să împlinească doi ani de mandat, este încă minor la fire şi ţinut sub îngrijire. Intervine şi al doilea om în stat, şeful Senatului cerând să se cerceteze dacă România a ajuns stat mafiot. Un fost premier, la rându-i, îi acuză pe toţi că fură din moştenirea pe care le-a lăsat-o!

Toţi cei pomeniţi până aici au avut, au şi sigur vor avea probleme cu justiţia. Unii din lăcomie, alţii duşi de propria lor fire hrăpăreaţă, unii sunt mincinoşi, alţii complici sau făptaşi de-a dreptul. Fostul preşedinte ar vrea să crească în sondaje cum creşte în dosare. În plus a avut o atracţie bolnăvicioasă pentru fermenţii societăţii, poate şi pentru că se pot turna la pahar. El a fost mediatorul societăţii exact cum prevede constituţia, asigurând continuitatea între zone altminteri sălbatice, nebătute de picior de om cinstit, şi spiritualitatea intelectuală. Are o familie corectă din punct de vedere politic: cu un picior dincoace şi cu altul dincolo de gratii. Al doilea om în stat e bolnav de sperjur. Azi îl vedem şi nu e. E la tribunal să se jure că nu fură. Uitarea dăunează greu sănătăţii şi ameninţă să-l bage în pat, în penitenciar. El susţinea că nu se cunoaşte cu afaceristul care l-a uns pe prinţul penal Paul Lambrino, voievod al codrilor din Snagov. Fostul premier Ponta a demonstrat cu asupră-de-măsură că „onoare” nu este cuvânt românesc. Mai mult, s-a prins în atâtea dosare penale că seamănă cu bibliotecarul lui Arcimboldo. Actualul preşedinte şi-a apărat atâta dreptul de a deţine o casă obţinută prin mijloace neclare din punct de vedere juridic că ar fi trebuit să rămână agent imobiliar, că se fac bani buni din astfel de matrapazlâcuri.

Între timp, sfera politică e tot mai dezumflată de hemoragia de politruci corupţi cu care e întreţinut sistemul penitenciar. Ajunşi la Parchet, îşi cântă tovarăşii de drum, indiferent de doctrină şi culoare politică. În tribunale şi în dosarele Direcţiei anticorupţie găsim o mare parte din istoria reformelor şi democraţiei româneşti. Aproape că nu e om politic responsabil să nu aibă un tresărit involuntar când le trece vreo ambulanţă pe sub fereastră. Dacă aud un zăngănit de chei îşi aruncă servieta diplomat pe fereastră să nu fie găsiţi cu obiecte compromiţătoare la ei. Fiecare parlamentar are în raniţa sa o pereche de cătuşe care-i poartă numele.

Să recapitulăm: diverşi interlopi din subsolurile economice cumpără terenuri cu probleme sau doar titlul unei proprietăţi încă nerestituite. Le cumpără cu preţuri mici de la proprietari speriaţi, săraci, flămânzi sau care nu rezistă presiunilor. Uneori proprietăţile sunt de stat, dar venind dintr-o societate în care totul era proprietatea tuturor, interlopii vor să-şi ia părticica de proprietate care li se cuvine. Îşi asigură felicitări, masă, dans şi dar în bani de la cei cărora le asigură protecţia. Nu ar putea exista fără susţinerea politrucilor locali, a judecătorilor, reprezentanţilor guvernului şi a parlamentarilor. În timp, unii dintre ei ajung chiar politicieni şi-şi iau singuri în mâini destinul economic, promiţându-le protecţie colegilor care le dau votul. Uneori şi primului ministru. Acesta, în schimb, face presiuni asupra procurorilor de caz pentru a afla informaţii confidenţiale din dosarul sponsorului său pe care-l informează la timp asupra eventualelor percheziţii sau întrebări incomode. Există un moment în care parazitarea începe să pară coabitare. Oricum, din acest stângaci dans cu săbii, tot zboară capete. Atât de multe că partidele ştiu cu toate că important nu e cine câştigă alegerile, că oricum nu le mai câştigă nimeni, contează cine le pierde mai mult.

Marele maestru în combinaţiuni, Sorin Ovidiu Vântu, face ce ştie el mai bine: îşi toarnă prietenii de braconaj în Deltă şi în jungla urbană. Speră să i se mai ierte din păcatele multe şi dese, să scape înainte de încheierea anului contabil, să nu-l fure la dobândă băncile unde şi-a depus banii. Are liste lungi care vibrează de greutatea numelor. Este istoria lui sentimentală de Don Juan pus pe agăţat policieni. A avut nas pentru asta: simţea odoarea coruptului de la o poştă. L-au antrenat bine securiştii când l-au racolat de pe treptele şcolii vieţii. Multe poveşti de succes au început în incubatorul de afaceri cu care ne-a împăducheat Sorin Ovidiu Vântu taxele şi impozitele. După ce l-a turnat pe Bgodan Olteanu, ameninţă cu alte înregistrări de politicieni. Aceştia nu mai prididesc să scrie propriile versiuni, demascând alţi corupţi. O armată de corupţi sub steagurile anticorupţiei.

Vântu este un exemplu de şcoală din alte sute de mici şi mari dimensiuni. Nu eşti interlop cu adevărat, dacă nu ai o oaste de politicieni care să se bată alături de tine. Bercea n-ar mai fost Mondial dacă juca doar în ligi săteşti. Nici Costel Căşuneanu n-ar fi ajuns rege al asfaltului, doctor în drept şi avocat, dacă nu era donator generos şi un prieten pios al preşedintelui de-atunci, Traian Băsescu. Se spune că în spatele fiecărui om de succes stă o femeie. În spatele politicienilor români stă o reţea. Sunt atât de dese iţele că nu ştii cine mişcă pe cine. Uneori politicienii trag de fire, alteori ei sunt traşi de ele. După o coliziune care a durat decenii, sfera infractorilor a ajuns să se confunde în multe zone cu sfera publică (implicit cu cea politică): suficient să te uiţi pe inutilele investiţii făcute de primării în folosul clienţilor de partid, cu votul bine premiat al consilierilor.

Suficient să te uiţi la contractele de cesionare, arendare sau vânzare şi mai ales la anexele acestora pentru a înţelege de ce se spune că marea privatizare a fost un tun de multe zeci de miliarde de euro. Primul milion al primilor milionari a fost prăsit pe ruinele fostului regim. Primii milionari se identifică de multe ori cu ultimii mafioţi ai statului totalitar. Din acest prim milion s-au hrănit nu doar primele valuri de politicieni, ci şi, într-o evoluţie simetrică şi uneori identică, primele de infractori economici.

Mafia nu e doar o moştenire securistică. E drept, statul comunist se identificase cu sistemul mafiot, asigurând protecţie şi pază cât să nu poţi duce. Trăim acum într-o mafie postmodernă. Ea s-a autoinventat, are costume la două rânduri, vestă şic, pantofi italieneşti. S-a diversificat şi extins, unificând mafia din traficul de carne cu mafia din traficul de influenţă sau buşteni, bancherul securist plin de vorbe şi bonusuri cu evazionistul-ghid prin paradisuri fiscale, mituitorii cu delapidatorii, plagiatorii cu falsificatorii. Metastaze conglomerate pe modelul marilor companii din economia liberă. Au făcut joncţiunea puterilor în stat, a marilor personalităţi interlope sau politice. I-au făcut să modifice legi sau să le ocolească, să caute excepţii de la legalitate sau să creeze noi ocazii de încălcare a acesteia. Mafia a unit etaje sociale, paliere economice. A dat senzaţia marii uniuni naţionale. Brava lume nouă în care leii stau la masă cu mieii. O iluzia care-l face chiar şi pe omul obişnuit, fără însuşiri, să susţină corupţii pentru că aceştia, deşi îl fură, îi mai aruncă şi câte ceva, când sacul cu lucruri de furat devenea prea greu. O fi acesta un stat mafiot? N-o fi? Sau poate că sunt mai multe?

XS
SM
MD
LG