Linkuri accesibilitate

Premierul rus recidivează îndemnînd un tînăr profesor să se lase de meserie.

Premierul rus Dmitri Medvedev care a devenit ținta ironiilor astă primăvară, când le-a urat pensionarilor din Crimeea bună dispoziție și sănătate în loc de mărirea pensiei, a pățit-o din nou. Spre amuzamentul internauților, Medvedev le-a spus de data aceasta învățătorilor că, dacă îi interesează salarii mai mari, înseamnă că nu și-au ales bine profesia.

Premierul Dmitri Medvedev a participat zilele trecute la o conferință despre problemele educației în regiunea Vladimir, unde un învățător venit din Daghestan l-a întrebat de ce în această republică nord-caucaziană a Federației Ruse un tânăr cadru didactic are o leafă de cinci ori mai mică decât un polițist.

„Acesta este o alegere personală, i-a răspuns Medvedev învățătorului pe fața căruia se putea citi că regretă deja întrebarea. Aceasta este o vocație, și-a continuat lecția premierul rus, iar dacă vreți să faceți bani, există o grămadă de ocupații minunate unde se câștigă mai rapid și mai bine, cum ar fi de pildă afacerile”.

„Numai că dumneavoastră nu ați mers în business, după câte înțeleg”, i-a mai spus Medvedev învățătorului, îndemnându-l, respectiv, să-și asume consecințele, în aplauzele nesigure ale sălii.

Premierul rus care este jurist de profesie și-a mai amintit de vremurile când a fost și el lector, după absolvirea facultății și când primea tot mai puțin decât milițienii. Numai că el a știut să se descurce.

„Sunt absolut convins că un lector modern și energic este în stare să obțină nu doar leafa care i se cuvine potrivit funcției, dar poate să câștige ceva în plus. În orice caz, eu pe când eram tânăr lector la facultate, predam multe prelegeri și seminare și reușeam să mă descurc”.

Nu este prima dată când premierul Medvedev, fost președinte în locul lui Vladimir Putin între 2008 și 2012, se expune ridiculizării pe Internet.

În luna mai, a vizitat peninsula Crimeea luată Ucrainei de Rusia și a vrut să facă o baie de mulțime, în orașul port Feodosia. Dar a fost asaltat cu întrebări despre prețurile mari și pensiile mici. O pensionară a insistat să i se spună când și cum va fi indexată pensia.

„Nu avem bani”, i-a răspuns Medvedev pensionarei. Nu putem face indexarea numai într-un singur loc, iar pentru toată țara nu ajung bani. „Când vom găsi bani, vom face și indexarea”, a spus primul ministru rus, adăugând, în loc de rămas bun: „Rezistați și voi, vă doresc toate cele bune, bună dispoziție și sănătate!”.

Atunci, urarea lui Medvedev s-a răspândit fulgerător pe Internet în cele mai diverse interpretări. În una din glumele în imagini, este înfățișat un veceu unde s-a terminat hârtia igienică și inscripția. Hârtie nu-i, dar rezistați, toate cele bune, bună dispoziție și sănătate!”.

Declarațiile de acum ale premierului rus de la conferința cu învățătorii sunt și ele promițătoare. Pe rețelele de socializare online au apărut deja numeroase comentarii în bătaie de joc, internauții propunând care mai de care fel de fel de modele de afaceri pentru învățătorii dornici să câștige un ban în plus.

XS
SM
MD
LG