Linkuri accesibilitate

O acţiune de intimidare a presei libere


La carnavalul din Köln, februarie 2016
La carnavalul din Köln, februarie 2016

Colaboratori ai presei ruse şi naţionaliste germane pătrund cu forţă în birourile asociaţiei de jurnalişti „Correctiv” din Berlin


Nu mai este niciun secret că Rusia încearcă să influenţeze opinia publică occidentală prin intermediul mass-mediei. Specialiştii vorbesc despre un război hibrid prin care urmează să fie destabilizată Uniunea Europeană. Un obiectiv central este Germania, considerată drept un stat cheie al UE.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:49 0:00
Link direct

O atenţie deosebită în această strategie de subminare se acordă şi publicaţiilor, organizaţiilor, partidelor şi mişcărilor care au adoptat o poziţie critică faţă de instituţiile occidentale şi care au inclus în reţetele lor doctrina unui euroscepticism militant, cu tentă anti-islamistă.

În acest context s-a produs pentru prima dată o acţiune de intimidare directă a unor jurnalişti germani care au făcut dezvăluiri neplăcute Moscovei. Doi indivizi, au năvălit miercuri, după ora 16, în birourile asociaţiei de jurnalişti „Correctiv” din Berlin, strigînd lozinca „Presă mincinoasă”. Acest slogan este scandat de către participanţii la demonstraţiile mişcării Pegida (Patrioţi europeni contra islamizării Apusului).

Cei doi aveau asupra lor o cameră video, filmînd acţiunea lor, ceea ce fără permisiune este interzis în spaţii închise. Au cerut ultimativ să discute cu Marcus Bensmann, un jurnalist de la „Correctiv”. Au refuzat să părăsească încăperile, pînă în momentul cînd au văzut că soseşte poliţia.

În relatarea incidentului, postată pe Facebook de un jurnalist de la „Correctiv”, se spune că cei doi, identificaţi ca fiind Graham Phillips şi Billy Six, ar fi intenţionat să discute cu Bensmann despre dezvăluirile acestuia legate de doborîrea avionului malaiezian, pe data de 17 iulie 2014. Bensmann a publicat informaţii inedite, privind doborîrea avionului deasupra teritoriului ucrainean controlat de separatişti. Jurnalistul de la „Correctiv” a demonstrat că vinovaţi de moartea celor 298 de pasageri (în majoritate olandezi) sînt militarii ruşi care au tras asupra avionului.

Autorităţile ruse au respins dezvăluirile, afirmînd că ar fi vorba despre „propagandă occidentală”. (Reportajul a fost distins, în 2015, cu Premiul Nannen.)

Împotriva celor doi - care au pătruns în birourile jurnaliştilor – s-a deschis o acţiune penală pentru violare de domiciliu.

Într-o relatere despre acest incident, apărut în ziarul berlinez „Der Tagespiegel”, se aminteşte că un grup de manifestanţi au pichetat săptămîna trecută intrarea la sediul redacţiei, arborînd pancarte inscripţionate cu lozinci anti-islamice. În fruntea manifestanţilpr s-a aflat Tatjana Festerling (o militantă Pegida care a iniţiat, în februarie, crearea unor mişcări anti-migraţioniste în ţări est-europene), despre care „Der Tagesspiegel” a dezvăluit că, împreună cu grupuri naţionalist-extremiste, paramilitare, din Bulgaria a participat la o adevărată vînătoare de migranţi.

În relatările despre acţiunea de pătrundere forţată în birourile de la „Correctiv”, s-a precizat că Graham Phillips şi Billy Six sînt tot jurnalişti. Six a publicat reportaje din Siria în săptămînalul conservator-naţionalist „Junge Freiheit” (unde a apărut mai demult şi un interviu cu negaţionistul român, Ion Coja). Phillips, în schimb, este un colaborator al platformei controlate de Moscova cunoscută sub denumirea „Rusia astăzi” - „Russia Today”.

După ce s-au dat publicităţii detalii despre incidentul de ieri, redactorul şef al gazetei „Junge Freiheit” a trimis asociaţiei „Correctiv” un mesaj, în care spune că Billy Six a acţionat în nume propriu şi nu a avut vreo sarcină din partea ziarului pe care-l conduce.

XS
SM
MD
LG