Linkuri accesibilitate

Robertas Šapronas: „În momentul de față mai mult de 90% din bugetul dvs. de apărare este utilizat pentru salarii şi mentenanţa infrastructurii”


Robertas Šapronas în studioul Europei Libere la Chișinău

Robertas Šapronas în studioul Europei Libere la Chișinău

Un interviu cu un consilier din echipa trimisă de UE la Chișinău pentru asistență și expertiză, specialist în reformarea sectorului de securitate.

Robertas Šapronas face parte din echipa de consilieri trimiși de Uniunea Europeană la Chișinău pentru a oferi autorităților moldovene asistență și expertiză la realizarea reformelor. Fost director pentru relații internaționale și operațiuni în Ministerul Apărării din Lituania, Šapronas a fost implicat în eforturile de reformă a sectorului de securitate moldovean, inclusiv în elaborarea unei noi Strategii a Securității Naționale. Strategia care mai trebuie aprobată de Guvern și Parlament sugerează că principala amenințare externă vine dinspre est, iar principala amenințare internă este corupția. Într-un interviu cu Robertas Šapronas, corespondenta Europei Libere i-a solicitat la început să descrie ce rol a jucat el în elaborarea Strategiei.

Robertas Šapronas

Robertas Šapronas

Robertas Šapronas: „Misiunea mea este să ofer consultanţă Consiliului Suprem de Securitate, dar lucrez şi cu Ministerul Apărării. Într-adevăr, Republica Moldova se află la etapa iniţială de revizuire a celor mai importante documente în domeniul securităţii şi în primul rând al strategiei securităţii naţionale, proiectul căreia a fost aprobat de Consiliul Suprem de Securitate în luna iunie. Şi ceea ce este important în cadrul acestui document e că el trebuie să ia în considerare ce s-a întâmplat în Ucraina, războiul hibrid şi alte fenomene tot mai răspândite.

De asemenea, strategia trebuie să pună accent pe riscurile şi ameninţările cu caracter intern, cum sunt crimele financiare, instabilitatea economică, corupţia care au avut recent un efect important asupra ţării. Apoi, în domeniul meu de responsabilitate e un alt document foarte important care este strategia naţională a apărării, asupra căruia se lucrează la moment în cadrul unui grup interdepartamental. Va urma strategia militară care abia urmează să fie elaborată. Republica Moldova lucrează asupra acestor documente cu suportul experţilor NATO şi UE şi eu sunt încântat să fiu parte a acestui proces.”

Europa Liberă: Nu aveţi impresia că acest proces decurge cam lent?

Robertas Šapronas: „Un document atât de complex impune necesitatea coordonării într-un număr foarte mare de instituţii. Dar din momentul în care am sosit aici în aprilie, am văzut că lucrurile au avansat destul de bine.”

Europa Liberă: În acelaşi timp, vedem că au trecut peste doi ani de la criza ucraineană, iar sistemul de securitate al Republicii Moldova continuă să funcţioneze în baza unor documentele strategice scrise înainte de această criză. Nu vi se pare ciudat?

Robertas Šapronas: „Lucrurile sunt complicate. Sigur că se poate mai bine, dar în acelaşi timp am observat că există progrese semnificative şi sper că lucrurile vor avansa.”

Europa Liberă: Să vorbim un pic despre criticile aduse acestui document. Inclusiv ministrul apărării îl critică pentru cp ar fi orientat mai mult spre ameninţările interne, e scris pe o variantă soft, că nu ar lua în considerare ameninţarea rusească. Cum priviţi aceste critici?

În studioul Europei Libere

În studioul Europei Libere

Robertas Šapronas: „Trebuie să fim atenţi când vorbim despre acest document întrucât ceea ce văd eu în Republica Moldova e că există o păreri diametral opuse în privinţa opţiunilor de securitate. Documentul are misiunea să ofere o abordare comună pentru toată populaţia a riscurilor şi ameninţărilor. Aşa că este bine măcar şi că s-a obţinut o astfel de formulă.

Trebuie să fie un document de consens. Numai atunci el poate să devină o bază solidă pentru reforme, pentru construirea sistemului de securitate. Şi numai atunci un astfel de document poate să aducă valoare adăugată pentru Republica Moldova. Să nu uităm, că e nevoie şi de consens în Parlament, unde trebuie să fie aprobat la începutul sesiunii de toamnă.”

Europa Liberă: Veniţi dintr-un stat care este membru NATO, aşa că diferenţa faţă de Republica Moldova este clară pentru toţi. Totuşi, ce ar fi instructiv pentru Republica Moldova să cunoască despre abordarea Lituaniei a subiectului de securitate?

Robertas Šapronas: „Prima lecţie e că poţi avea multe strategii, dar partea cea mai dificilă este implementarea lor. Şi reforma sectorului de securitate nu poate fi atinsă fără o alocare de fonduri satisfăcătoare pentru sectorul de securitate. Din păcate constatăm că la momentul

Reforma sectorului de securitate nu poate fi atinsă fără o alocare de fonduri satisfăcătoare pentru sectorul de securitate...

actual mai mult de 90% din bugetul dvs. de apărare este utilizat pentru salarii şi mentenanţa infrastructurii, ceea ce lasă foarte puţin pentru instruire şi achiziţii. Din aceste motive, unul din punctele pe care accentuez atenţia când vorbesc cu autorităţile Republicii Moldova e că este foarte important să aveţi o revizie financiară pe termen mediu şi, în conformitate cu asta, să vă construiţi planurile de apărare. Eu sunt pe deplin conştient de dificultăţile financiare pe care le are Republica Moldova, dar în actualele condiţii forţele armate put şi simplu ar fi incapabile să-şi îndeplinească misiunea.”

Robertas Šapronas intervievat de Liliana Barbarosie

Robertas Šapronas intervievat de Liliana Barbarosie

Europa Liberă: 0,3% din PIB – atât alocă Republica Moldova pentru finanţarea armatei. Despre nevoia ridicării acestui buget se vorbeşte demult, dar abia anul acesta s-a majorat un pic bugetul. Cum a făcut Lituania faţă acestei probleme?

Robertas Šapronas: „În Lituania am avut o bătălia destul de lungă pe subiectul acesta, iar ceea ce a asigurat succesul a fost că toate partidele au ajuns la o înţelegere comună privind finanţarea armatei. Acest acord prevede creşterea graduală până la două procente a bugetului oferit armatei până în 2020. După cum cunoaşteţi, ponderea de două procente este cea mai reuşită proporţie recomandată de NATO. Deja mai mult de jumătate din ţările NATO se conformează acestei proporţii şi sunt fericit că există o tendinţă pozitivă şi în celelalte state.

Moldova cheltuie cu mult mai puţin. Ceea ce este necesar pentru militarii dvs. e să aibă o perspectivă pe termen lung şi, pe de altă parte, o tendinţă pozitivă a acestor investiţii. Asta va face posibil ca planurile să poată fi implementate. Şi eu cred că exmplul pe care îl oferă ţara mea arată că aşa ceva este posibil. Primordial e să existe o voinţă politică ca să existe această schimbare şi să fie eliminată această tentaţie a politicienilor de a tăia de la bugetul apărării în favoarea altor sectoare care aduc mai multe devidente politice.”

XS
SM
MD
LG