Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat „ferm” cel mai recent test cu rachete balistice efectuat de Coreea de Nord, subliniind că „atitudinea constant provocatoare este motiv de îngrijorare profundă și subminează securitatea internațională”. Pe 19 iulie avusese loc un test similar.
Între timp, Consiliul de Securitate ONU a anunțat o ședință de urgență legată de testul nord-corean, la cererea Statelor Unite și a Japoniei. Racheta balistică lansată astăzi a căzut în apele teritoriale ale Japoniei.