Linkuri accesibilitate

Guvernul român a aprobat eliberarea primei tranșe din creditul rambursabil promis R. Moldova


Guvernul român a aprobat miercuri eliberarea primei tranșe din creditul rambursabil de 150 de milioane de euro, promis Republicii Moldova din octombrie 2015. Este vorba de 60 de milioane de euro, credit acordat după ce guvernul de la București a constatat „îndeplinirea măsurilor și condiționalităților necesare”. Creditul va ajunge în R.Moldova pe 24 august. Acordarea creditului a fost înghețată, urmare a instabilității politice și a scandalului din sistemul bancar, România urmând exemplul altor parteneri externi ai Republicii Moldova, precum Uniunea Europeană. Aceștia au cerut Chișinăului să negocieze un nou acord financiar cu Fondul Monetar Internațional înainte de a dezgheța creditele și ajutoarele finaciare pentru R. Moldova.

XS
SM
MD
LG